Teatrul după revoluţie

Prolog. Dialogul întrerupt   Ce-ar fi să ne imaginăm o ţară în care teatrul e singurul loc, în afară de biserică, unde oamenii se pot aduna liber, fără permisiunea autorităţilor? Unde actorii sînt asemenea preoţilor, iar dramaturgii joacă rolul de barzi naţionali, deschizînd drumul spre libertate. Totuşi, cei mai de seamă dintre ei nu locuiesc în patria natală, scriu în emigraţie, departe de teatru şi de spectatori. Nici măcar nu asistă la premierele pieselor lor. Ţara aceasta s-a numit Polonia în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Probabil că nicăieri în altă parte teatrul nu a jucat un rol atît de important ca în ţara lui Witold Gombrowicz, Slawomir Mrozek, Stanislaw Ignacy Witkiewicz, Tadeusz Kantor şi Jerzy Grotowski. Avea de îndeplinit aici o misiune deosebită: constituia un spaţiu al libertăţii într-o societate încătuşată. […]   Şi totuşi, în 1989 totul se schimbă. Cînd în Europa Războiul Rece ia sfîrşit şi soseşte libertatea mult dorită, teatrul polonez îşi pierde, brusc, poziţia privilegiată. Misiunea sa de eliberare e preluată de instituţiile democratice, mai ales de mass-media liberă, care dau glas neliniştilor societăţii. Explozia culturii pop face ca teatrul, care vreme de aproape o jumătate de secol a jucat rolul de confesional […]