Asociaţii în reflex

Cînd scriu despre Bienala Internaţională de Teatru Reflex de la Sfîntu Gheorghe, o fac dintr-o poziţie de două ori dezavantajoasă şi incertă: deşi sînt o colaboratoare modestă, care şi-a asumat partea de responsabilitate în concretizarea acestui festival, şi deşi scriu tocmai la jumătatea perioadei de desfăşurare a evenimentului: după ce au avut patru spectacole invitate şi înainte de alte patru. Iar acest lucru este un reflex, să-l numim reflex publicistic, răspunsul involuntar al sistemului nervos la excitaţiile exterioare, în cazul de faţă, la acest festival care provoacă permanent reacţii intense atît în rîndul publicului din localitate, cît şi în rîndul reprezentanţilor breslei. Deşi evenimentul organizat de Teatrul „Tamási Áron“ nu este structurat pe principii tematice – aniversarea a 60 de ani de existenţă a teatrului a fost marcată de o masă rotundă-dezbatere, iar „spectacolele cele mai reprezentative de pe parcursul a două stagiuni central-europene“, selectate, fireşte, fără pretenţia de a reprezenta totalitatea, trebuie interpretate în limitele condiţiilor date –, spectacolele, chiar şi după mai multe zile, intră în dialog, îşi dau replicile de rigoare, se contrazic, se completează reciproc, în totalitatea lor, nuanţează una şi aceeaşi imagine, conturează lumea spectatorului. Pentru că natura reflectării se referă şi la faptul că […]