„Fantomele de la sfîrşitul erei literare“
Norman MANEA: portret de autor
- 21-05-2009
- Nr. 475
-
Observator Cultural
- SUPLIMENT
- 0 Comentarii
La ediţia de anul acesta a Premiilor revistei Observator cultural, Norman Manea a obţinut Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru opera omnia. După Mircea Horia Simionescu şi Mircea Ivănescu, opţiunea pentru opera lui Norman Manea ni s-a părut firească, impusă de calitatea demersului etic şi estetic al autorului Plicului negru şi al Întoarcerii huliganului. Deşi absent din România de peste douăzeci de ani, Norman Manea nu s-a despărţit niciodată, de fapt, de limba română, a continuat să scrie şi să viseze în limba română, iar cărţile sale, traduse în numeroase limbi străine, au reuşit să atragă atenţia nu doar asupra autorului, ci şi asupra literaturii române. Vă oferim, în paginile acestui supliment, o cronică şi un interviu publicate în revista spaniolă ABC, un fragment dintr-un nou roman al autorului român, aflat în pregătire la Editura Polirom, un dialog recent cu Carmen Muşat, precum şi emoţionanta intervenţie a scriitorului român la aniversarea a cincizeci de ani de la debutul lui Philip Roth.