O scriitoare spaniolă angajată, frumoasă şi talentată

Categoric, cel mai neatrăgător interviu este cel „poştal“, mai ales atunci cînd nu-ţi cunoşti personal interlocutorul. Dar asta a fost. Ceea ce urmează este un interviu alcătuit din două e-mailuri. Al meu (Ileana Scipione), cu întrebările, şi al unei celebre scriitoare spaniole (Rosa Montero), cu răspunsurile. Ce-aţi fi citit dacă fascinanta prozatoare spaniolă s-ar fi aflat în faţa mea dăinuie doar în visurile mele. Căci n-a fost să fie. Pe lîngă şi printre întrebările „bolduite“, veţi citi scurte fraze scrise cu italice. Ele sînt pură ficţiune şi completează interviul cu ceea ce cred eu că aş fi spus/văzut/aflat, dacă aş fi discutat faţă în faţă cu doamna Montero, pe care o admir în mod deosebit şi căreia i-am tradus o singură carte, Regele străveziu, despre care am hotărît să nu-i pun nici o întrebare, căci vă îndemn să-l citiţi. Sînt ceva ani de cînd nu mai fac jurnalistică. Poate de aceea am emoţii. Fireşte, Rosa Montero, venită la Bucureşti la Bookfestul din acest an, îşi soarbe cafeaua ceva mai liniştită, deşi, o ştiu din proprie experienţă, e mai uşor să pui întrebări decît să dai răspunsuri. Aşa că îmi iau inima în dinţi şi încep.   Frumoasă şi celebră, cum […]