AVALON. Ipoteza culturalistă

Între 2003 și 2007, romancierul Nicolae Breban și-a publicat cele patru volume de memorii intitulate Sensul vieții (Iași, Editura Polirom; ed. I: 2003; ed. II: 2004; ed. III: 2006; ed. IV: 2007). Unul dintre aspectele demne de tot interesul ale vastului eseu cu pretext memorialistic pe care autorul l-a atins în volumul al II-lea al suitei narative a fost atitudinea românilor în perioada de „carantină“ comunistă, între 1948 și 1989. După cum se spune în pagină, „cînd ocupația străină se întinde pe cîteva decenii și, mai ales, cînd ea nu se «mulțumește» cu stricta posesiune a rezervelor și a bogățiilor naționale și cu «liniștea publică», ci vrea să «transforme oamenii și instituțiile de bază, dărîmînd statuile sacre și însăși Tradiția», atunci o națiune nu are de ales decît ori să lupte, fugind în munți, cum se pare că am făcut-o prin secole, «boicotînd istoria», cum o spune Blaga, ori… să-i înfrunte!“ (p. 215). Românii nu au aplicat însă nici una dintre cele două strategii avute aici în vedere. Și asta pentru că, „în istorie și în viața socială, întotdeauna turbulentă și aspră, cu osebire în vremuri de coșmar, cum a trăit colectivitatea românească vreo jumătate de secol, părăsită de lumea […]