DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. Europa acum
- 15-01-2016
- Nr. 805
-
Bogdan GHIU
- Rubrici
- 2 Comentarii
Europa nu are cap. Sau pare a-şi fi pierdut capul, „direcţia“, cum se spune azi într-un anumit argou. Sau, mai exact, ceea ce iese la iveală este nepregătirea ei, am putea spune chiar: improvizaţia. În ciuda unei organizări şi a unei legislaţii pletorice, stufoase, baroc-labirintice, excesiv de tehnicizate – de parcă ar fi o maşină; dar poate că tocmai asta este şi, mai mult, doreşte să fie Europa: o maşină, o sumă de mecanisme; poate că tocmai aceasta este ipoteza corectă de la care ar trebui să plecăm –, pusă în faţa unor situaţii noi, adică pur şi simplu în faţa realităţii ca atare, realitate care, cum se ştie, nu stă, Europa pare total nepregătită şi, mai mult, negîndită. Pare a fi un uriaş care s-a aventurat cu capul înainte într-o aventură care îl depăşeşte. Ceea ce creează aproape o situaţie de hybris. În loc să fie matadorul, Europa devine taurul: un monstru greoi; cum spuneam: o maşină. Se poate glosa şi, mai ales, specula mult, literar-filozofic, pe marginea actualei stări de disfuncţionalitate a Europei, organism-maşină atins, parcă, de o fundamentală neotenie. Mai exact, de o (aproape tragică, dar deloc paradoxală) asimetrie an-arhitecturală (sau de-constructivă, contra-constructivă) între structuri şi funcţionare: […]
Liberte, egalite, fraternite
…..“Se poate glosa şi, mai ales, specula mult, literar-filozofic, pe marginea actualei stări de disfuncţionalitate a Europei, organism-maşină atins, parcă, de o fundamentală neotenie. Mai exact, de o (aproape tragică, dar deloc paradoxală) asimetrie an-arhitecturală (sau de-constructivă, contra-constructivă) între structuri şi funcţionare: pe cît pare de organizată, pe atît se dovedeşte de nepregătită, de (cum iarăşi spuneam) improvizată.”
Prezentare excelentă, fascinantă!
UE 28 a înbătrînit. Unii se simt obosiţi.
Cum fiecare cititor interpretează o poezie (limba maternă sau o traducere) în felul său individual (fiecare „Menschenkind”e unic …) aşa şi TEXTELE care stau la baza AQUIS COMMUNAUTAIRE ale uniunii europene UE 28 sunt interpretate de la om la om, de la o limbă maternă la alta, de la o tară la alta în mod diferit. Pluralitate.
Intelecualii în UE 28 sunt în dilemă … o limba maternă „unică” sau… poligloţi.
Pentru artişti e mai clar (nu prea exită sculptură clasică „naţională” fără referire la anterior…..nici muzică clasică „naţională”… Mozart admiră opera Italiana..:), ei se orientează, se referă la o artă universală (Egiptul faraonilor, Babilon,Grecia antică, Renasterea, etc…).
In stiinţă-tehnică cu începutul locomotivelor / maşinilor de abur acum două secole, începe „decalajul” industrial Vest-Est vizibil pînă azi. Decalaj, o temă recentă în Romania europeană după 2007.
Diferenţa între sistemele juridice (case lowe britanic, codul civil francez, şi abstraktes Recht – BGB bürgerliches Getzbuch german) este mai profundă decît apare la prima vedere. Limba şi tradiţia, practicarea (britanic 7 secole, francez două secole, german 115 ani) pe un teritoriu naţional într-o singură limbă a aprofundat diferenţele, limitele între partenerii în UE 28 mult timp. Se pot apropia (Rule Britannia…)?
Unde se află jurisdictia practicată 2016 în Romania europeană? Care sunt bazele dreptului civil /stat în Romania de azi ( Mitteleuropa /Siebenbürgen 700 de ani / Banat 200 de ani / a cunoscut un drept civil în limba germană…. drept eliminat ca limbă şi drept valabil în Romania MARE… înlocuit 1919-1939-1989-1992 cu o tradiţie ortodox-balcanică)? Care sunt rădăcinile statului de drept ( ad fontas…) la Bucuresti 2016 (Altfelitatea Romaniei- Lucian Boia?
Decalajul Romaniei 2016 faţă de reperul „occidental” este vizibil, pronunţat şi în învăţămint, ştiinţă şi tehnologie. Scoli şi universităţi private ca în Anglia (ţările luterane, SUA) au fost eliminate 1919-1989 (Romania MARE elimină tradiţia şcolilor confesionale luterane în Siebenbürgen…elimină un factor major, identitar pentru saşi, şvabi…) intenţionat şi înlocuite cu traditia balcanică în statul naţional UNITAR centralizat 1919-1939-1989-1992. In Publicistică vol 3 /I. L. Caragiale se pot citi reflecţiile unui inspector şcolar în Regatul Romania înainte de 1900 (… tinerii studenţi îşi îndreaptă speranţele spre posturi în administraţie, ca bugetari la stat…). Cum e azi în Romania europeană… (după eliminarea a 700.000 evrei, eliminarea saşilor, şvabilor…… azi lipsesc urmaşii celor 1,5 milioane de cetăţeni… 1919-1989-1992.. azi lipseşte limba, religia şi tradiţia lor…) ?
In UE 28 rămîn 2016 cel puţin trei sisteme juridice diferite, care nu sunt perfect concludente (curtea supremă Luxemburg-aplică case low britanic). Francezii nu renuntă la codul civil 1804-2016. BGB 1900-2016 rămine dreptul civil german. Fiecare cetăţean /firmă privată în UE28 poate alege şi poate aplica în viaţa civilă şi în contractele economice private un drept la liberă alegere (francezii pot aplica în contracte private dreptul britanic în UE 28 şi în contractele private internaţionale…).
Romania încotro 2016-2019?
Studiul şi aprofundarea mai multor limbi devine pentru studenţii de azi un avantaj şi o necesitate (Romanizarea Romaniei- Lucian Boia).
Decalajul Vest-Est (… un fel de limes pe Linia Balticii-Ucraina-Siebenbürgen, între luterani-catolici şi lumea ortodoxă) este folosit în mod abuziv de mişcările extreme (refuzarea constituţiei prin referendum în Franta, lovitura cu stînga -succesul posibil pentru Front National /Paris ar fi o lovitură cu dreapta …. şi sfîrşitul pentru Euroland..).
Imigraţia din zone de război arabe-musulmane / africane şi disensul Vest-Est (Willkommenskultur..) în această problemă SOLIDARITE 2015 poate anula viziunea Schengenland?
Pluralitate. Aşa se prezintă Europa de secole (cu povara unui colonialism btitanic, francez, olandez, italian, spaniol, portugez..).
Care sunt şansele şi care sunt riscurile majore azi în UE 28, în Euroland, Schengenland?
Un model „ceapă” este din nou întrodus în dezbaterea UE28 (Kerneuropa- Schäuble). Sub numele de „două viteze” ( pus la acte…) apare din nou o viziune a uniunii UE 28+1+…+….
Kerneuropa cu Euroland (Grecia poate ieşi din zona Euro… ca şi altii), Schengenland înaintează cu viziunea initială (Bundesstaat sau Föderation von Staaten) ale Uiniunii, în sensul de adîncire şi coeziune.
Ceilalţi pot participa în cercuri concentrice (Britanicii eventual cu Elvetia, Norvegia în parteneriatul de aderenţă existent) cu diversitate şi distanţă mai mare faţă de administraţia de la Brussel. Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia, Grecia se depărtează….
Unde se poziţionează Bucurestiul 2016-2019 în noua structură ale Unuinii în permanentă transformare?
AQUIS COMMUNAUTAIRE… sute de pagini….. Prezentare excelentă, fascinantă!
Greu la deal cu boii mici.
Eu cu cine votez?
Schengenland
…”Europa trebuie re-apropiată și praticată comun, re-dată la îndemîna cetățenilor ei, iar percepțiile populare în general, fie ele preponderent „emoționale“, trebuie re-acreditate, re-calificate, recunoscute politic de către „elite“ nu doar orgasmic-electoral, ci tot timpul: ca referent curent, altfel spus ca agora.”….
Proiectul SUI GENERIS „ Uniunea Europeană 28” ( cu un început EWG Europäische Wirtschaftsgemeinschaft) este de la început un proiect al elitelor cu un scop major „ PACE”. Montanunion (cărbune și oțel) inițiat la Paris și salutat la Bonn /Bundesrepublik D ., Roma… a avut la Paris-Bonn-Roma un sprijin puternic al elitelor, Schumann, De Gasperi, Adenauer. Cea ce la început 1956 este o viziune a devenit cu UE 28 și aderarea Est-Europenilor 2004-2007 un nucleu pentru toată EUROPA, de la Atlantic la Ural (De Gaule..).
Ce este UE 28 azi?
Care sunt așteptările tinerilor cu dublă cetățenie 2016 în UE 28 azi?
Care sunt posibilitățile tinerilor de azi în UE 28 /Schengenland 2016 ?
Care sunt riscurile, obstacolele pentru UE 28 după 60 de ani 1956-2016?
Proiectul unei Uniuni UE 28+1+… cu tendințe puternice spre STATALITATE Föderation von Staaten/Bundesstaat au fost stopate la Paris prin referendum și refuzarea „ proiectului constituție”. Un pilon al UE 28 poate fi destrămat prin alegeri de Front National /Paris…..
Proiectul politic UE 28 are un deficit „lipsa de legimitate față de suveranul /POPORUL UE 28…”. Cum se rezolvă?
Proiectul economic UE 28 prezintă structuri și dezvoltări foarte diferite. Grecia este exemplul unui” stat esuat economic” si cetățeni revoltați. Olanda, Austria, Bundesrepublik D. (Willkommenskultur 2015..) se află la polul opus, sunt exemple cu economie prosperă și cetățeni cu încredere în propriul destin.
Ce e de asteptat economic azi în sudul mediteranean UE 28, la Atena-Roma-Marseille-Barcelona-Lisabona ? Care sunt azi 2016 șansele tinerilor în zona mediteraneană ?
Unde se află Estul UE 28, Sofia, Bucuresti….. în situatia de resignare a unora în unele zone ale UE 28?
Cultura ca liant puternic poate oferi răspunsuri?
Stiinta, tehnologia (nu există matematică…”natională”…. nici medicina „natională”…..) sunt în stare să ofere soluții în drumul spre bunăstare, belșug și prosperitate, în special în zona meditaraneană și Sud-Estul UE 28 ?
Statul NATIONAL „unitar” poate distruge speranțele tinerilor de azi ?….( în raport cu tendința frînăta- stopată spre o federație UE 28 +1+1… UE 43 …pînă la Ural…) poate distruge speranțele tinerilor de azi ?
Deficitul „democratic” al administrației de la Brusssel (Comisia UE 28, Parlamentul, Curtea supremă la Luxemburg, consiliul guvernelor …) poate fi vindecat, rezolvat?
Cum ?
Democrația / republuica este un plebiscit zilnic, permanent….
Eu cu cine votez?