Vărul maghiar al lui Jean-Luc Godard
- 22-01-2016
- Nr. 806
-
Irina TROCAN
- Arte
- 0 Comentarii
Oricine vede două filme de Miklós Jancsó poate recunoaște cu ușurință un al treilea film ca fiind tot al lui, ceea ce dă impresia falsă că arta sa regizorală e ușor de comentat. Volumul lui Andrei Gorzo, Imagini încadrate în istorie: Secolul lui Miklós Jancsó, ajunge însă la evaluarea cineastului maghiar printr-un lung ocol în spirală, care trece prin indispensabila clarificare a contextului. Filmele cu care a devenit cunoscut internațional Jancsó sînt realizate în Ungaria spre sfîrșitul anilor ’60, ceea ce îl încadrează imediat în două istorii: cea a modernismului cinematografic vest-european, care a avut în 1960 un moment de înflorire în mai multe țări și a dus la o diversificare a limbajului cinematografic eșantionat în circuitul festivalurilor internaționale de film, deja consolidat; și istoria politică a Ungariei, în care rolul cinematografului sub regimul comunist, ca unealtă convenabilă de propagandă, a oscilat – în 1959, cînd regizorul debuta cu lungmetrajul de ficțiune Clopotele s-au dus la Roma/A harangok Rómába mentek, claritatea ideologică era destul de importantă, dar ulterior a devenit permisivă cu experimentele formale. Contextul filmelor lui Miklós Jancsó Astfel, primul film de ficțiune remarcabil al lui Jancsó, Cantata (1963), avea ecouri din informala trilogie a alienării a lui Michelangelo Antonioni, […]