Stat slab, educaţie incertă

Titlul e parţial împrumutat după cartea coordonată de Monica Heintz, Stat slab, cetăţenie incertă. Studii despre Republica Moldova. Reamintindu-mi doar cîteva dintre concluziile acestui volum colectiv apărut în 2007, înţelegerea cauzelor problemelor actuale ale Moldovei devine mai facilă. Dar nu despre RM vreau să discut, ci de­spre România. Mai exact, despre şcoala românească. Pe 23 ianuarie s-a încheiat dezbaterea publică lansată de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, referitoare la planurile-cadru pentru învăţămîntul gimnazial. Punctele de vedere formulate au fost diverse: de la invocarea preeminenţei unor discipline sau arii curriculare (de regulă, în defavoarea celorlalte) pînă la opinii care condamnau spiritul „neoliberal“ al educaţiei (mai exact, principiul conform căruia educaţia trebuie să contribuie (şi) la formarea socio-profesională a absolventului: LEN, art. 3.d „principiul relevanţei – în baza căruia educaţia răspunde nevoilor de dezvoltare personală şi social-economice“). Altfel spus, „nu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm“ trebuie să fie doar un proverb frumos şi doar atît. Prea puţin vizibile au fost opiniile principalilor beneficiari ai educaţiei: elevii şi părinţii (în fond, societatea românească). Cît despre misiunea Statului în proiectarea educaţiei, iarăşi, mai mult tăcere. Or, educaţia în sine nu poate exista independent de societate, la fel cum statul în sine ar trebui […]