Bertalan: europenitatea artei româneşti
O expoziţie retrospectivă la Muzeul de Artă Timişoara
- 05-02-2016
- Nr. 808
-
Victor NEUMANN
- Arte
- 0 Comentarii
Dincolo de erorile ce s-au transferat de la generaţiile precedente, este important să ştim că România are şi moşteniri pozitive, neînregimentate ideologiilor autoritare sau totalitare. Mă refer la arta, filozofia, literatura profesate în diverse oraşe ale ţării care au jucat un rol în cultivarea spiritului asociativ şi creativ, în identificarea căilor de comunicare şi de integrare în Europa şi în lume. Muzeul de Artă Timişoara a deschis recent (pe 28 ianuarie) expoziţia Ştefan Bertalan, promovînd opera unuia dintre marii artişti ai României, a cărui creaţie dă seamă de o serie de experimente fascinante. Sînt expuse pentru întîia oară toate operele lui Bertalan aflate în colecţia muzeului, fiind evidenţiate creaţiile individuale ale artistului, precum şi acelea din cadrul grupurilor fundate împreună cu mai mulţi colegi, 111 şi Sigma; pedagogia profesată la Liceul de Arte Plastice şi la Facultatea de Arhitectură din Timişoara; preocupările pentru relaţia om-natură şi pentru principiile de generare a formelor; desenele şi textele conţinînd mesaje nonconformiste. În peisajul artelor plastice din România postbelică, Ştefan Bertalan şi grupurile de artă experimentală de la Timişoara au dat viaţă unui limbaj novator, unui mod de a gîndi şi de a crea liber de orice dominaţie. Cum a fost posibil aşa ceva […]