Vă anunțăm cu bucurie faptul că, alături de evenimentul nostru „La ce bun poeții în vremuri de restriște ?” din 21 martie, Ziua Internațională a Poeziei va fi celebrată în spirit PEN în mai multe centre culturale din țară, prin evocarea poeților care, pe diferite meridiane, sînt terorizați și torturați de forțe dintre cele mai sinistre.
În unele orașe, manifestațiile au în centru agenda PEN, în altele, organizatorii au inclus un moment PEN în cadrul unui program mai amplu. Le mulțumim pe această cale colegilor noștri, unii dintre ei membri PEN actuali, alții (sperăm) viitori, alții devotați cauzei morale apărate de PEN, care au făcut posibilă această manifestare „în rețea”.
Este vorba despre:
Ruxandra Cesereanu, organizator al evenimentului Cadavre Exquis/Exquisite Corpse /Cadavru Delicios, atelier de scriere creatoare, organizat sub egida Universității Babeș-Bolyai, a USR, și a PEN-Romania
Nicolae Coande, organizator al unui amplu eveniment de lectură și de dezbatere, sub egida Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova și a PEN România
Al. Cistelecan, co-organizator al serii de lecturi dedicate ZIP în cadrul proiectului Qpoem, la cafeneaua J’ai Bistrot din Tg. Mureş –
Mariana Boca şi Mircea Diaconu, organizatori ai serii de dezbateri și lecturi „Mai pot fi astăzi încarceraţi şi condamnaţi la moarte Poeţii?”, ce va avea loc la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
Radu Vancu şi Vlad Pojoga, organizatori ai unei seri de lectură de poezie și dezbateri în cadrul Universității Lucian Blaga, Sibiu
Adrian Lăcătuș, organizator al unei seri de lectură de poezie și dezbateri în cadrul Universității Transilvania Brașov
Alina Buzatu și Angelo Mitchievici, organizatori ai unei seri de lectură de poezie și dezbateri în cadrul Universității Ovidius din Constanța
Paul Mihalache, Doris Mironescu, Șerban Axinte, Bogdan Crețu – Iași – participanți la o lectură de poezie la Cafeneau Veche
Marin Mălaicu-Hondrari, Dan Coman, George Țărmure – Bistrița – care vor include un moment PEN in cadrul unui eveniment anterior-planificat pentru 22 martie.
Veți găsi aceste informații, plus cîteva afișe, pe pagina PEN Romania de pe Facebook și pe siteul www.penromania.ro .
Sperăm că am început astfel să configurăm o rețea de „reacție rapidă” care se va dovedi stabilă și din ce în ce mai dinamică pentru promovarea valorilor PEN International în lumea culturală românească.
Tuturor poeților lumii, un gând de solidaritate de Ziua Internațională a Poeziei !