Fiziologia semidoctului
Dacă ar fi să extragem învățăminte din militantismul naționalist al emisiunii Jocuri de putere de la Realitatea TV
- 23-03-2016
- Nr. 815
-
Caius DOBRESCU
- Actualitate
- 19 Comentarii
Răul imens care roade societatea românească nu este nici ignoranţa, nici manipularea perversă, ci pur şi simplu semidoctismul. Ignorantul are cel puţin scuza ingenuităţii şi a inocenţei. În cazul manipulatorilor, s-ar putea măcar conta pe inteligenţa şi capacitatea de discriminare din spatele retoricii populiste. Semidoctul, în schimb, e sincer. Însă, deduse, printr-o chimie numai de el cunoscută, dintr-o pastă informă de pseudocunoştinţe, convingerile sale puternice pot face mult mai mult rău decît cinismul politicianului profesionist. Semidoctul se exprimă astăzi, în primul rînd la televiziune, prin: 1) pasiunea arzătoare pentru Valorile Neamului, 2) alerta permanentă, ba chiar anxietatea sfîşietoare, provocată de sentimentul că acestea ar experimenta nimic altceva decît versiunea „soft“ a bombardării Belgradului din 1999 şi 3) ura tremurătoare, dîrdîitoare, faţă de duşmanii care „ne-nconjor“, dar mai ales faţă de „trădătorii“ gata să pună dinamită la piedestalul ziselor Valori. O trăsătură absolut distinctivă a Semidoctului este utilizarea îngălată a noţiunii de „valoare“. În discursul său, Valorile Neamului sînt, automat, Oamenii de Valoare, văzuţi ca întrupări ale Sufletului Colectiv. Realizările propriu-zise ale acestora sînt secundare şi, oricum, în eventualitatea că Semidoctul le cunoaşte, receptarea lui se reduce la un mănunchi de clişee şcolare. Semidoctul nu pierde timpul cu trecerea operelor prin […]
Dacă unii nu au auzit de Caius Dobrescu și se și mândresc cu necunoașterea sa, înseamnă că articolul și-a atins scopul. A fi analfabet, sfertodoct, semidoct, doct, supradoct sunt caracteristici individuale, degeaba sare un cetățean cu musca pe chelie, căciulă, ce o fi, nimeni nu jignește poporul român, un popor nu poate fi jignit, dar este o vorbă – cine se aseamănă se adună, vorbiți fraților în nume propriu, nu este nicio rușine să ai cultură mai puțină, e loc pentru oricine are ceva de spus. Observ că agresivitatea verbală pornește de la cei vizați de Caius Dobrescu, nu numai aici, la orice ocazie. Ok, democrația totuși funcționează, nicio pagubă.
Numai doctul nu e semidoct !
Cam cîţi docţi şi cîţi semidocţi or fi în România ?
Dar în Europa ?
Dar în URSS, pardon ! Rusia ?
Dar în Lume ?
Numărul nu (prea) contează, ci Calitatea lor !
Dar cînd Calitatea e „puţină”, numărul devine preponderent.
Doct la doct nu scoate ochii decît la semidoct !
Dupa cate vad, se va intoarce perioada 1950-1960. Daca nu s-o fi instaurat deja. Poate vom primi numai un set de cuvinte pe care avem dreptul sa le folosim.
nu-mi place articolul domnului Caius Dobrescu!
adica avem docti, semidocti si ignoranti! daca inteleg bine, doctul se pricepe bine la toate, semidoctul se pricepe partial iar ignorantul nu se pricepe!
cred ca tipul acesta de discurs a aparut in Franta secolului al XVIII-lea, ca o aplicatie a mecanismului disciplinarii care presupune identificarea anormalului!
ca unii l-au folosit apoi ca o aplicatie la ideea rasiala sau la ideea de clasa, o stim, multi avand de suferit pe tema asta!
ce face domnul Caius Dobrescu? reia schema si o aplica in *societatea cunoasterii*….anormalul este semidoctul! ca si cum ar putea exista doar ignoranti si docti!
ca si cum o persoana nu ar putea fi docta in specializarea sa, ignoranta in alte domenii si semidocta in altele!
cu un asemenea prefabricat in minte, nu era cine stie ce dificil sa-i gaseasca rostul si sa-l foloseasca!
spre deosebire de *anormalii* anteriori, semidoctul nu se defineste prin apartenenta la o rasa sau la o clasa, el este pretutindeni, trebuie sa fie identificat de catre *aparatorii spiritului*!
de aceea nu-mi place acest articol, aduce cu spiritul cadristului!
Fii zi-oologia „doctului” : diversionism-amalgamismul malagambist !
sau
Aparenta incapacitate a „doctului” de a deosebi Răul de Bine oricît de imense ar fi acestea.
„Doctul” veşnic treaz producînd cu fiecare ocazie un material de propagandă subtil-mascată de formulări „savante” împănate cu sofisme caracteriale şi false imagini într-un amestec subtil de neadevăruri şi adevăruri, generalizări şi particularisme, parfumate cu emfaza prea bine cunoscută a stilului doctrinar al ştiutorului măsluitor aflat în vigilenţă permanentă mai abitir ca niciodată de la 1945 încoace continuu şi prevăzut încă pentru mulţi ani de aici înainte.
Pe unii îi deranjează se pare, vehement, „pasiunea arzătoare pentru valorile neamului” (neprecizat !) Românesc, dar nu-i deranjează deloc cum şi prin ce metode, şi de către cine ele au fost distruse în proporţii covîrşitoare, cu urmări dezatruoase printr-o contaminare de o toxicitate absolută, DAR : strigînd „semidoctul !”, uitînd-eludînd multe, foart multe,
se uită pe sine, precum hoţul strigînd „Hoţul !”
Acest gen de manipulare nu doar simplist ideologică crează scrisorele pierdute de protest amoros într-un unic sens doct-rinar şi articole interesante.
De aceea, „doctismul”, este de 70 de ani, Binele „nostru” Suprem, Unic !
Rezonez. Atât doar că descrierea din articol se aplică punctual unei sub-specii de „troll”. Nu cunosc un termen mai potrivit în limba română, din păcate. Am observat că există un ocean de astfel de tipologii, pe o paletă foarte coloră care se îmbină gradual până ajunge la extrema social pozitivă.
Sofismismele „doct”-ului.
Deşi ar fi trebuit bine să ştie ce este acela „Răul imens care roade societatea românească” domnul „doct” desemnează amnezic „pur şi simplul”, cauză a acestuia, uitînd şi lăsînd de o parte, adevăratele pîrghii ale fabricării planificate a ceea ce dînsul numeşte „semidoctul” neavînd nici măcar curajul situării tuturor „dilemelor vechi” ale istoriei în contextele ei adevărate, obiective şi concrete, extrăgînd acum, exact numai ceea ce convine propagandei şi ideologiei în numele cărora „doctul” îşi face aici, cu schepsis,
„Meseria”.
Oferindu-ne sumedenii de clişee şi slogane desuete de partid unic sau cauză nobilă, şi aceasta unică şi indiscutabilă sub incidenţa unei legi drastice de pedepsire şi ostracizare definitivă, doctul nostru de serviciu se face avocatul anti„militantismului naţional”, uitînd că aşa-zis „semidoctul”, NU ESTE decît Produsul cel PUR şi Simplu al „manipulărilor perverse” şi a „ignoranţei” instaurată ca una din Legiile primordiale ale Comunismului şi post-Comunismului „triumfător”.
Dar despre acest aspect ESENŢIAL, doctul nu scoate absolut niciun pîs doct !
Aceasta este Regula de Aur a doctului, a se da doct înfierînd partinic, etnic şi părtănitor „semidocţii” pe care i-a planificat Fabricat şi luminos i-a creat mai Nou { de 70 de ani !}!
Oare Doctul, este capabil să realizeze cît de Ridicol este şi cît de Rău imens a făcut şi face în continuare „con brio” ???
Interesanta dezbatere ! Simplificand lucrurile,situatia ar fi cam asa : semidoct este cel care preamareste pana la grotesc adulatia pentru eroii Neamului si respinge,cu obstinatie,pe cei de alte etnii,copios,dar strict circumstantiate (?)doar la una.In ce ma priveste detest simplificarile si,deopotriva,generalizarile pripite.Mi se pare ca granitele si limitele propuse ex cathedra se pot intoarce impotriva autorului,dupa cum cineva mai sus vorbea de oglinda.In opinia mea,corecta perceptie presupune masura in orice apreciere.Orice om de cultura medie il recunoaste pe Victor Brauner,dar chiar sa-l pui pe aceiasi treapta cu Brancusi,nu cred ca ar fi suficient pentru a-l incrimina pe semidoct,doar pentru ca nu accepta asa ceva.La urma urmelor,altii il arunca la cos pe Eliade,ba chiar pe Ionescu,nu mai zic de Cioran.Si atunci ajungem la vesnice contestari,TOCMAI pentru ca intoleranta domneste in ambele tabere.Ni-i mai bun un „juste milieu” ?
1. Cine stabilește „standardele umanității noastre”?
2. Prin „oprimarea, pe cît de brutală, pe atît de absurdă, exercitată de Statul român împotriva unora dintre cetăţenii săi cei mai loiali şi mai productivi”, domnul Caius Dobrescu împarte cetățenii români în două categorii distincte: cei mai loiali și productivi(evreii) și restul.
Felicitări, maestre!
Bunul simţ, buna vecinătate şi sufletul deschis cu pasiune pentru patrimoniul cultural universal
……” incapabil să înţeleagă că Victor Brauner este o Valoare Naţio¬na¬lă în aceeaşi măsură cu Brâncuşi, M. Blecher, nu mai puţin decît Camil Petrescu, Norman Manea şi Radu Cosaşu, la fel ca Marin Preda şi Mircea Horia Simionescu…..
………..
Asemenea membrilor societăţilor tribale, el consideră că „valorile noastre“ sînt performerii reţinuţi de memoria colectivă……..
………
Semidoctul se exprimă astăzi, în primul rînd la televiziune, prin:
1) pasiunea arzătoare pentru Valorile Neamului,
2) alerta permanentă, ba chiar anxietatea sfîşietoare, provocată de sentimentul că acestea ar experimenta nimic altceva decît versiunea „soft“ a bombardării Belgradului din 1999 şi
3) ura tremurătoare, dîrdîitoare, faţă de duşmanii care „ne-nconjor“, dar mai ales faţă de „trădătorii“ gata să pună dinamită la piedestalul ziselor Valori. O trăsătură absolut distinctivă a Semidoc¬tului este utilizarea îngălată a noţiunii de „valoare“. În discursul său, Valorile Nea¬mului sînt, automat, Oamenii de Valoare, văzuţi ca întrupări ale Sufletului Colectiv….”….
Realizările culturale, artistice, literare, muzicale, civice, nu sunt legate în primul rînd numai de limba naţională, de neam, popor, clasă…..Mozart visa ca tînăr compozitor… opera italiana. Inaintea operei culturale se găsesc de multe ori recepţia creaţiilor altora, (de multe ori cu interferenţe pentru noua creaţie) cu ce este sau a fost deja de mult timp creat, cunoscut şi transformat… Filozofia, teatrul şi operele clasice din grecia antică au fost la începutul evului mediu pierdute un timp pentru europeni. Au fost traduse, păstrate şi redescoperite în Spania oraşelor musulmane, la Granada, Cordoba şi preluate de primele universităţi în renaşterea italiană, la Bologna…..
In Romania europeană 2016 cultura, arta şi literatura universală sunt redescoperite, sunt receptate de tînăra generaţie Google şi de cei mai în vîrstă care au fost o bună parte a vieţii,( 50 de ani de dictatură autohtonă1939-1989) împiedicaţi să aibă acces liber la patrimoniul universal necensurat. Pentru mulţi în Romania europeană 2016 normalitatea s-a reinstalat, cultura, arta şi literatura din patrimoniul universal sunt preocupările şi pasiunile principale ale multor cetăţeni.
Propaganda ieftină, agitaţia politică nu sunt un fenomen nou pentru zona balcanica în sudestul UE 28, nici în altă parte (Radwechsel, B. Brecht).
Vive la diference…… cei cu pasiunile şi preocupările culturale „civilizate” în Romania europeană 2016 nu mai sunt supuşi unei singure doctrini etnonaţionaliste extremiste (… stat national UNITAR centralizat…), nu mai sunt expuşi fără posibilitatea de refuzare în mod public.
Observatorul cultural şi textul de faţă a autorului documenteaza minunat acea pasiune şi preocupare 2016 cu totul alta decît cea a „epigonilor” gălăgioşi, care sunt şi vor fi, nu dispar. In dezbatera publică culturală, artistica şi literară 2016 observatorul cultural şi Caius Dobrescu sunt 2016 un izvor de bucurie, de încredere şi sperantă. Domeniul şi discursul cultural 2016 în Romania europeană diferă cu totul de jargonul vechi şi nou, extremist de dreapta/stînga.
Gălăgioşii propagă teorii şi speculaţii ieftine, penibile, în dezbatera publică, în special la TV 2016….
Eu cu cine votez ?
Un articol incisiv si necesar . Citeva opinii , totusi .Valoarea, , cind este vorba despre oameni vii ( cu slabiciuni sau ,pacate, , desigur ) nu este ceva abstract , o ,idee in sine, separata de ex. individual , in asa fel incit disocierea sa fie clara sau posibila , macar . Aceasta disociere a omului de ,creatie, este , poate , la fel de problematica precum contopirea lor . Trebuie facute unele distinctii .In cazul unor oameni este vorba despre scapari , alunecari , ma rog , ,derapaje, , cind sunt constienti de greselile lor ( nu neaparat public sau in scris , desi ar fi un act de curaj moral ) , pe cind in alte cazuri este vorba despre o ideologizare , de un fel de mutatie patologica , prin care valorile sunt pervertite sau rasturnate .In aceste cazuri oamenii au ales sa se identifice cu ,ideile, ( sunt cei care ,vad idei, , profetii si iluminatii ) , asa ca aceasta identificare le apartine si trebuie luata ca atare . Despartirea ,valorii, de persoana , depersonalizarea artificiala a discursului ( orice trimitere la persoana trecind drept ,atac, ) are note ,estetiste, , cultura e ceva ce tine de ,arta, , indiferenta moral sau , sa zicem , politic , e o chestiune de ,stil, . Daca oamenii nu sunt nicicum vinovati moral de alegerile lor intelectuale ( sau totul trece doar o excentricitate artistica ) inseamna ca nu au nici vreun merit special , sunt un fel de ,medii, sau somnambuli . Evident , problema nu trebuie sa fie aceea de a judeca , ci de a intelege , stiindu-se ce dezastre pot provoca ,ideile, .
„Semidoctul pare structural incapabil să înţeleagă că Victor Brauner este o Valoare Naţională în aceeaşi măsură cu Brâncuşi, M. Blecher, nu mai puţin decît Camil Petrescu, Norman Manea şi Radu Cosaşu, la fel ca Marin Preda şi Mircea Horia Simionescu.”
Ideea de Valoare națională sună teribil.
Eu îmi mențin însă părerea asupra ei.
Valoarea e o tărășenie fabricată, care îndepărtează insului ales cele rele, exagerează cel bune, iar totodată inventează un puține.
Totul sub o lumină (la fel de confecționată) cvasidivină.
NE AFLĂM NOSTIMI.
„Articolul lui Caius Dobrescu din cel mai recent număr al revistei: lucid, tranşant, amar…”
.
Materialul se numește: „Fiziologia semidoctului”.
.
Lucid, ă?
Pare însă că această frumoasă însușire nu a privit și consultul oglinzilor de prin casă.
.
Spui de altul că e semidoct (sau prost) doar cînd ești matale perfect.
Or inși dn ultima categorie nu s-au născut încă…
Prof Dobrescu face o bună descriere a tipului uman pe care-l numește greșit ”semidoct”. Cred că, de fapt, i-a ieșit portretul sfertodoctului. Sub care, mai e o singură clasă de ”intelectuali” – analfabeții funcționali.
În funcție de cunoaștere, identificăm categoria savantului (cărturarului, eruditului – la rigoare, a specialistului). Toți ceilalți neajungînd la acest grad de cunoaștere rămîn semidocți. Semidoctul este mediocritatea în cunoaștere. Statistic, este covîrșitor majoritar. Sînt țări – Israel, Elveția, Scandinavele în devenire – unde mediocritatea are un nivel tot mai apropiat de excelență, unde populația studioasă cuprinde o parte însemnată a întregii populații (peste 50% cu studii superioare).
Confuzia dintre semidoct și sfertodoct poate veni din discreditarea general-acceptată a mediocrității deși cu-adevărat de discreditat este submediocritatea (corespunzătoare sfertodoctului).
Diferența specifică dintre semi și sferto e dată de gradul de suficiență intelectuală (cam oximoronic sună, dreptu-i). Semidoctul își cunoaște și-și acceptă limitele, recunoscînd meritul excepționalilor – așa cum, în sport, toți practicanții își respectă campionii. Sfertodoctul, în schimb, se consideră egalul savantului prin simplul motiv că deține o adeverință a excepționalității – așa cum îi apare lui o licență ori un doctorat. Nu-l mișcă deloc realitatea că-n absența cunoașterii certificate, diplomele lui nu-s decît niște falsuri grosolane.
Poate că de-aceea a fost necesară sintagma ”boierii minții”, spre a-i deosebi – cumva – de ”pălmașii minții”, care-și închipuie că-și pot surclasa condiția modestă prin ”hărnicie”. Cum se văita Marin Preda (Convorbiri cu Florin Mugur) de faimoasă teză realist-socialistă a succesului literar: 1% inspirație și 99% transpirație. Da, zicea Preda, așa-și poate închipui orice țapinar că-i de-ajuns să-și scuipe-n palme pentru a putea deveni scriitor.
„Semidoctul pare structural incapabil să înţeleagă că Victor Brauner este o Valoare Naţională în aceeaşi măsură cu Brâncuşi, M. Blecher, nu mai puţin decît Camil Petrescu, Norman Manea şi Radu Cosaşu, la fel ca Marin Preda şi Mircea Horia Simionescu”.
Enuntul baroc, total si suprareal de mai sus poate fi punctul de pornire a unei noi legi, de ex. 218/2016 prin care sus numitii Brauner & Co (lipseste Ionesco, de ce?) vor fi declarati Valori Nationale. Citatii si condamnatii Gyr, Crainic, Eliade und so weiter vor fi declarati Valori Antinationale, functie de prezenta momentala la bufet si la vot in parlament. Pentru Eminescu nu riscam, dam HG, e „cadavrul din debara”. Legea dorita va fi initiata de PNL, ca si 217/2015, ca si candidatura Oanei Stanciulescu, intr-un nou tango cu interesul de moment, istoria repetata si incorectul politic bun-simt. Numitii Brauner & Colegii vor fi declarati Valori Nationale, iar institutul Wiessel va soma Consiliile locale, saliile de expozitii, editurile si Ministerul Invatamantului sa le faca busturi, sa denumeasca strazi, bulevarde si intrari cu numele lor, sa fie expusi si publicati si sa fie introdusi in manualelele alternative obligatorii. Poporul ii va iubi prin decret.
Mi-ar place sa vad ce-ar face T. Tzara cu propria statuie si paragraf de manual. Sau nu.
Deasemenea, alta idee pe care copii trebuie sa o inteleaga, prin lege, e ca sunt jihadisti fanatici si ortodocsi daca mor precum Mircea Vulcanescu sau V. Gafencu. Kamikaze fara virgine. Trebuie sa traiasca fara ideea „etniei dominante”. Etnia dominanta trebuie invatata o lectie, ca e dominata, proasta de ea, ca asa merita, de la 1921 incoa’. Pe scurt, facerea de bine e … o lectie de viata…
Succesuri in legiferare va dorim, viitorul e aproape, moscheea e in curs de autorizare zice Neamtul in Turcia. Sau mai bine Neantul…
Noi, milioanele de semidocti care nu putem aprecia valorile nationale (national in sensul in care si institutul Wiesel e national) Brauner, Blecher, Norman Manea, Radu utecist Cosasu. Recunosc, in semidoctismul meu nu le pot percepe „valoarea nationala” acestora, nu sunt ca subtilul intelectual puscarias Nastase degustator de falsi Brauner, de exemplu. Dar da, apreciez valorile nationale Iosif Sava, Nicu Steinhardt (chit ca primul nu-i ierta convertirea celui de-al doilea) sau Solomon Marcus si o intreaga pleiada de matematicieni – ii cunoaste bine Liviu Ornea. Vad ca Sebastian e trecut sub tacere, desi o intreaga masinarie propagandistica a incercat sa-l faca contra-model la Eliade. Tocmai citesc o carte fermecatoare dar brutal de sincera in multe pagini: Aristocrati romani in lumea lui Proust scrisa de Mihai Dim. Sturdza – cel cunoscut de la Europa Liber in care. sunt pomenite legaturile lui Sebastian cu agentul spionajului bolshevic Kahane dar si cu Siguranta si snobismul sau frecventator de Bibesti. Si totusi, imi plac si acum precum in adolescenta Steaua fara nume sau Jocul de-a vacanta. Totusi, Caius Dobrescu (e prima oara cand semidoctul de mine ia cunostinta de existenta dumitale) trebuie sa ne recunosti dreptul, noua, milioanelor pe care-i dispretuiesti, de a aprecia valorile noastre nationale Mircea Vulcanescu, Vintila Horia, Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Tzutzea, Nae Ionescu sau, poetii inchisorilor comuniste Crainic si Gyr. E cam greu sa ne mai puneti botnitza.
Admit întreaga argumentare din text. Dar autorul prezintă un caz particular al unui fenomen general. Onestitatea intelectuală și etica universitară l-ar fi obligat pe autor să renunțe la subiectivitate, la parțialitate și să prezinte gravitatea fenomenului generalizat, valabil atât în plan autohton, cât și în plan global: varianta update a modernității, respectiv postmodernitatea are, în mod fatal, ca principiu generator și formă extinsă de manifestare încurajarea semidoctismului și a semidocților. Realitățile ultimelor decenii ar fi inimaginabile în absența acestei plăgi intelectuale și morale, având consecințe sociale și mentalitare catastrofale.
” Semidoctul nu va înţelege niciodată teribila lecţie pe care istoria le-a dat-o acelor membri ai etniei „dominante“ care, sub ocupaţie bolşevică, s-au trezit spoliaţi de drepturi, de bunuri, de viaţă, prin acelaşi tip de barbarie care-i lăsase indiferenţi (dacă nu discret-satisfăcuţi şi oarecum în profit…) atunci cînd era îndreptată împotriva concetăţenilor lor evrei.”
Ce exemplu superb de asimilare a vinei tragice, din perspectiva tragediei atice, a „ambiguităţii vieţii şi a conştiinţei”, percepută ca „sursă de tărie morală”!
da, a și auzit semidoctul de mhs te pomenești!