Art Cologne 2016 – cel mai vechi tîrg dedicat artei moderne și contemporane

Pe scurt, Art Cologne 2016 a însumat: 60.000 de vizitatori, 218 galerii din 24 de ţări, 3 niveluri într-o clădire istoric recunoscută ca spaţiu de trade – Koelnmesse. Art Cologne nu te șochează, nu te deranjează – merge după regulile berii nemţești, ca să-ţi placă trebuie lăsat să dospească vreo patru zile. Ediţia aniversară care a avut loc între 14 și 17 aprilie a adus ceva din aerul sărbătoresc care a marcat 50 de ani de la deschiderea primei pieţe de artă modernă și contemporană din Europa – acel 1967 în care Kunstmarkt Köln, ambiţia a doi galeriști locali, Hein Stünke și Rudolf Zwirner, a devenit o realitate care a transformat piaţa internaţională de artă.

Astăzi, Art Cologne nu este nici pe departe la fel de faimos și de vizitat ca Art Basel, nici la fel de accesibil (pentru galerii și artiști) ca London Art Fair sau Berliner Liste+ABC. Urmat de Art Brussels și mutat în primăvară special ca să nu se suprapună cu Frieze, Tîrgul de artă de la Köln rămîne cel mai vechi din Europa și „paradisul colecţionarilor“, cum a fost numit, în 2015, de Artnet.

Nu este nici un tîrg entuziasmant în sine, anul acestea vedeai ce te așteptai să vezi – adică artiști validaţi, germani sau trăind în spaţiul nemţesc (Gerhard Richter, Otto Dix, Sigmar Polke, Georg Baselitz, Gotthard Graubner, Joseph Beuys), cîţi­va clasici, ca să crească pulsul (Joan Miró, Chagal, Picasso, Hirst, Paul Klee, Andy Warhol, Roy Lichtenstien), și secţiunea „Colaborări“ – adică un dialog între galerii din diferite ţări, dialog care uneori te cucerea, alteori te zăpăcea, o modă a tîrgurilor din ultimii ani. Art Cologne este în primul rînd o piaţă la care vii, te uiţi și poate cumperi, așa că, la final, în vînzări, nu în senzaţii se cuantifică succesul.

Istoric

În 1967, regiunea din jurul Rinului mustea de afaceri și bani, devenind locomotiva economică a Germaniei, arta de după război cunoștea o renaștere spectaculoasă, opinia publică faţă de arta modernă se schimba radical, dar piaţa de artă din Vestul Germaniei se bîlbîia. Toate aceste ingrediente, plus contextul internaţional favorabil (Parisul pierdea teren în faţa New York-ului, care devenea noua capitală a artei moderne), au făcut ca planul celor doi galeriști, Stünke și Zwirner (de a crea un proiect prin care să expună și să vîndă artiști tineri locali), să prindă cu totul alte dimensiuni. În cîţiva ani, Kunstmarkt Köln se impunea ca loc de referinţă pentru dealeri, colecţionari, galerii. După 50 de ani, tîrgul s-a menţinut, și astăzi este cel mai vechi tîrg de artă modernă din lume. Iată cîteva momente importante din istoria deloc simplă a acestui tîrg: performance-ul din 1969 al Marinei Abramovic, protestul organizat de Wolf Vostel, Helmut Rywelski şi Joseph Beuys, care cereau deschiderea ușilor tîrgului și încurajarea dialogului dintre colecţionari, organizatori și artiști, în 1970, protestul galeriștilor Tanja Grunert, Christian Nagel și Michael Jansen, care în 1992 au organizat propriul eveniment, „Unfair“ – un tîrg pentru galerii tinere care nu aveau acces la deja exclusivistul Art Cologne, prezenţa lui Damian Hirst, cu al lui rechin, în 1993, vîrful de carieră din 1995, cînd tîrgul a ajuns cel mai mare eveniment de gen din Europa – cu 349 de galerii acceptate și cu 110 respinse, 81.000 vizitatori pe parcusul a nouă zile, mai recentul anunţ în ziar, în care se cerea, în 2008, demisia lui Gerard Goodrow și înlocuirea lui cu galeristul Daniel Hug – actualul director Art Cologne. După perioade de criză de identitate și după ani buni, dar și (mai recent) ani proști, Art Cologne și-a găsit un loc pe plaja de tîrguri ale momentului și o bază de fani mizînd pe o selecţie de artă modernă clasică, postwar și contemporană.

Ediţia 50. Expozanţi, curatori, vizitatori

Tîrgul din 2016 începea înainte să intri, pentru că la scările de la intrările Sud și Nord te întîmpinau cinci mașini instalate de artistul Stuart Ringholt, plăcuţele de înmatriculare personalizate pe care scria „curator“ sau „art critic“ invitau la un protest artistic – doar că acest tip de mesaj nu mai zgîndăre atît de mult, după cum nu mai intrigă nici tururile naturaliste (adică nudiste), pe care tot artistul din Australia le propunea. După incursiunea în istoria celor 50 de ani, vizita în Art Cologne 2016 era programată pe niveluri, după vîrsta artiștilor: de la nivelul 1, unde găseai artă modernă, urcai la 3, pentru tinere speranţe. Aerisite și generoase, spaţiile galeriilor cu dimensiuni între 40 și 120 de mp păreau aranjate după rigorile minimaliste germane – asta da adaptare la audienţă, mi-am zis –, extrem de diferit ca arhitectură de nebuneștile tîrguri de la Berlin.

Arta asiatică s-a aflat și ea în centrul atenţiei, coreanul Kwang Young Chun a fost prezent personal la Galeria Beck & Eggeling, alături de instalaţia Aggregation 15-JL038, și prin două creaţii din aceeași serie, la Galeriile Pearl Lum. Perrotin a ales să aducă lucrări ale mult mai cunoscutului compatriot Chung Chang-Sup, dar și pe cele ale faimosului japonez Takashi Murakami. Deși diferiţi ca abordare, ambii coreeni folosesc hîrtia din lemn de dud. Pearl Lam, singura galerie din Asia prezentă la Art Cologne, și-a propus să expună artă abstractă realizată de artiști chinezi sau care au rădăcini adînci în Asia. Printre ei, tibetanul Gobkar Gyatso, cu ale lui Prayers – adică numeroase stickere lipite pe hîrtie de orez. La nivelul 2, dovleacul niponei Yayoi Kusama te avertiza că începe arta contemporană.

Cea mai mare vînzoleală pe parcusul celor patru zile de tîrg a fost chiar la nivelul unde erau cocoţaţi emergenţii şi unde, dacă mai puteai, admirai New Contemporaries – galerii apărute în ultimii 10 ani, secţiunea de dialoguri creată cu sprijinul NADA (New Art Dealers Alliance) și NEW POSITIONS, secţiune de tineri artiști sponsorizată de guvern, Bundesverband Deutscher Galerien și Kunsthändler (BVDG). Aici am găsit și singura mostră de artă românească – trei lucrări ale artistei Anca Munteanu Rîmnic, născută în România, dar crescută la Berlin, unde a expus cel mai des.

Tradiţionalul Art Cologne Prize a fost acordat, anul acesta, arhitectului și galeristului Raimund Thomas (Munich), prezent ca expozant încă de la prima ediţie. Jörg Scheller a primit Premiul pentru critică de artă, iar Gerrit Frohne-Brinkmann, Premiul secţiunii „NEW POSITIONS“, cu un spaţiu populat de mumii.

Vînzări

Majoritatea galeriilor au mers la sigur, adică au adus exponate ale artiștilor care s‑au cumpărat recent în licitaţii, precum Sigmar Polke și Martin Kippenberger – cei mai cumpăraţi artiști germani, conform Art Market Report 2015 – sau Gerhard Richter, cel mai scump artist german, conform aceluiași raport. Și așa cum au spus galeriștii la final de tîrg, se pare că aceste pariuri la sigur au meritat: Galeriile Michael Werner Kunsthandel și David Zwirner (New York/Londra) au declarat că au vîndut lucrări ale acestor artiști, nu însă și la ce preţuri. Iată alte vînzări importante, cu preţuri „la vedere“: Galeria Remmert und Barth (Düsseldorf), care a declarat că Die Idee des Hahns (1918) a lui Paul Klee s-a vîndut pentru 270.000 de euro, iar Galeria von Vertes (Zürich) a dat Personnage dans un paysage (1976) de Joan Miró pentru mai mult de 1 milion de euro.

Deși parcă nu exista stand fără vreun Otto Dix, Andy Warhol sau Roy Lichtenstein, acești artiști s-au vîndut slăbuţ sau deloc. Dix nu apare în raportul de vînzări al nici uneia dintre cele patru galerii care au expus lucrările lui, nici cele şapte galerii care au expus lucrări de Warhol nu au vîndut nimic din acest artist, iar galeria locală Klaus Benden a fost singura care a dat un Roy Lichtenstein, mai exact Moonscape (1965), pentru 35.000 de euro. Asta ca să vezi că Art Cologne nu atrage neapărat vînzări importante și că dealerii și colecţionarii aşteaptă licitaţiile de primăvară-vară. Pe Gotthard Graubnernu, expus de şase galerii, îl vedeai la toate nivelurile Koelnemesse. Ca niște saltele sau perne umplute subţire și colorate într-o spălăcire nebuloasă, lucrările lui Graubner te întîmpinau în diverse mărimi, pe alese: de la cele mici expuse de Karsten Greve, Walter Storms, cu preţuri între 90 și 180.000 de euro, la cele mari, expuse de Galeriile Ludorff, Karsten Greve și Schwarzer, cu etichete de pînă la 350.000-450.000 de euro.

Dintre contemporani, a atras atenţia americanul Richard Jackson, care și-a făcut numărul în Galeria Hauser&Wirth (Zürich/New York/Los Angeles), adică a recreat o pictură murală pe pereţii spaţiului galeriei. Nu e o idee nouă, însă el este prezent pentru prima oară la un tîrg de artă. Un obișnuit al listei de artiști interesaţi de modul în care se construiește arta, și nu de rezultat, lui Richard Jackson îi place vopseaua – ca materie cu toate atributele ei – și o folosește ca să împroaște un perete cu un avion plin de culoare (Accidents in Abstract Painting, 2011) sau o mașină dintr-o instalaţie de car wash. La Art Cologne, galeria a declarat că a vîndut două ediţii ale instalaţiei de neon Ain`t painting a pain cu 75.000 de dolari fiecare, o pictură în acril, The Men‘s Room/The Trophy Room, cu 55.000 de dolari, și două muzee s-au interesat de celebra pictură murală din aceeași serie cu instalaţia de tuburi, culori și neon. Lisa (2005) a lui John de Andrea a atras priviri, nu și cumpărători. Sculpturile lui hiperrealiste, în care corpul uman este construit unu-la-unu din bronz, policromuri și păr uman, sînt atît de fidele realităţii, încît adesea vizitatorul neofit de la Art Cologne stătea minute întregi să vîneze un gest, un tremur.

Fotografia nu a dezamăgit, am văzut printuri vechi și rare, precum Akstidude, Tirol, nud suprins de Heinrich Kühn în 1907, sau imagini de Germaine Krull, Karl Blossfeldt și Andre Kertesz. Cel mai expus a fost Horst P. Horst, căruia Galeria Bernheimer i-a dedicat tot spaţiul, fără succes în vînzări însă. S-au cumpărat fotografii de Frank Horvat (precum Model with Givenchy Hat – pentru 75.000 de euro), Andreas Bitesnich, Alfred Seland. Thomas Ruff și Wolfgang Tillmans. Andreas Gursky, cu a lui Em Arena II, a completat paleta fotografilor nemţi și galeria de imagini de mari dimensiuni. Ceea ce m-a surprins a fost că, din seria de turnuri de apă a celebrilor localnici Bernd & Hilla Becker, erau expuse doar patru, și acelea fără preţ.

Majoritatea cumpărătorilor au fost nemţi, iar entuaziasmul galeriștilor s-a datorat atît prezenţei colecţionarilor, cît și curatorilor și muzeografilor. E un tîrg scump, dacă doreai artă contemporană la preţuri mici, puteai merge la KÖLNER LISTE (fratele mai mic al Berliner Liste), ce se desfășura în paralel, în același weekend.

De ce să vizitezi un tîrg de artă?

La fel ca alte tîrguri de artă din Europa, Art Cologne oferă destinaţii pentru turism cultural – prea puţin cunoscut la noi. La distanţă de un bilet de avion low cost, tîrgurile îţi deschid ochii şi orizonturile, fie că eşti artist, galerist sau lucrezi tangenţial în artă ori în cultură. Nu, nu sînt destinaţii de avut în vedere pentru omul de rînd (chiar dacă şi el ar trebui să aibă grijă de sănătatea vizuală), însă sînt obligatoriu „de bifat“ pentru artişti şi oameni de cultură. Întîlnesc prea puţin români la aceste tîrguri, jenant de puţini galerişti români se plimbă pe afară.

 

Foto: © Raluca Bogdan