A XX-a ediție a Filmului European (5-29 mai) vine cu 85 de filme nu numai în București (5-15 mai), ci și în alte cinci orașe, la Baia Mare (13-15 mai), la Cluj-Napoca și Tîrgu-Mureș (20-22 mai), la Hunedoara și Timișoara (27-29 mai). Ediția de anul acesta are patru secțiuni speciale: „Shakespeare 400“, cu evenimente realizate de British Council, „Premiul Lux“, secțiune creată cu ajutorul Biroului Parlamentului European în România, „Fuga în Europa“, secțiune cu filme despre criza refugiaților, creată cu sprijinul ONE WORL WORLD România și al Parlamentului European, și „10 prieteni ai FFE“, secțiune care include o colecție de filme oferite de ambasadorii onorifici ai Festivalului. Anul acesta, Anca Damian este prima femeie regizor promovată ca ambasador onorific. Festivalul Filmului European este organizat de ICR, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România, al Uniunii Cineaștilor din România, al Arhivei Naționale de Filme, al Cinematografului „Elvire Popesco“, al institutelor și al ambasadelor țărilor europene, sub egida EUNIC București. De asemenea, centrele și institutele din București au pus la dispoziție vizionări gratuite.
Festivalul bogat în filme noi, dar și în retrospective se va perinda prin aceste orașe aproape toată luna mai, în căutarea spectatorilor. În ciuda lipsei de săli cinematografice, organizatorii au găsit minunate spații de proiecție.
La Gala de deschidere de la Cinema Pro, a fost proiectat, joi, 5 mai, filmul Comunitatea, în prezența actorului Lars Ranthe. Filmul regizat de Thomas Vinterberg a primit Premiul Ursul de Argint pentru Cea mai bună actriță (Tryne Dyrholm), la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, ediția 2016. Comunitatea (The Commune/Kollektivet) este o coproducţie Danemarca-Suedia-Olanda. Scenariul este scris de Thomas Vinterberg, în colaborare cu Tobias Lindholm, scenarist alături de care a lucrat și la alte filme de succes: The Hunt, respectiv Submarino. Tobias Lindholm a regizat el însuși un film care a rulat și la noi, A Hijacking (2012).
În 1995, Vinterberg, împreună cu Lars von Trier, au scris manifestul Dogme 95, o mişcare de avangardă în cinematografie. Primul său film (care se înscria în mişcarea Dogme 95), Festen (The Celebration,1998), a primit o serie de premii internaţionale, inclusiv Premiul Juriului la Cannes, precum şi Premiul pentru Cel mai bun film străin din partea Los Angeles şi New York Film Critics.
Filmul Comunitatea (The Commune/Kollektivet) este inspirat din copilăria lui Thomas Vinterberg, care a trăit alături de părinții săi într-o comunitate asemănătoare celei din filmul realizat. Cineastul face o cronică a vieții din anii ‘70, a perioadei ușor stîngiste, libertare, dar și un portret al unor oameni care reinventează ideea de familie, de intimitate și de solidaritate, de toleranță.
Comunitatea (The Commune/Kollektivet) este povestea unor oameni care-și doresc o viață mai plină, ieșită din rutina cotidiană, familială și/sau socială. Aventura începe cu dorința Annei (Tryne Dyrholm), jurnalistă de televiziune, de-a cumpăra o casă mare, cu grădină, într-un frumos cartier din Copenhaga. Spațiile mici fac mintea îngustă, crede Anna. În plus, o casă mare îi oferă oportunitatea de-a crea o mică comunitate și de-a da un plus de zvîc și de savoare vieții monotone. Împreună cu soțul său, Erik (Ulrich Thomsen), arhitect, și cu fiica sa, adolescenta Freja (Martha Sofie Wallstrøm Hansen), vor face din această casă un spațiu al prieteniei, al convivialității și al libertății de exprimare. Rînd pe rînd, vor veni în casă doi vechi prieteni cam singuri și faliți, Ole (Lars Ranthe) și Mona (Julie Agnete Vang), un cuplu cu un copil bolnav de inimă, Ditte și Steffen (Magnus Milang și Ann Gry Henningsen), un refugiat, din nu se știe ce țară, Alon (Fares Fares), și, în cele din urmă, amanta lui Erik, Emma (Helene Reingaard Neumann).
Astfel se creează o comunitate. Iar această comunitate schimbă viețile celor care vin să locuiască împreună în casa mare. Vitenberg surprinde cu tandrețe, cu umor și cu ironie aventura traiului în comun, cu efecte diverse asupra vieții. Traiul într-o familie mare și democratică, lipsită de complexe și de bariere sociale, aduce apropieri și descoperiri de sine, dar aduce și situații inedite sau trăsnite sau tragice. Personalitățile personajelor sînt conturate distinct, cu focus pe fiecare sau în diferite contexte, situații, interacțiuni umane. Oamenii acestei mici comunități, create cam ad-hoc, învață să dăruiască, să împartă cu alții bunurile, bucuriile, frămîntările, tristețile, chiar și situațiile grotești sau tragice. În plus, descoperă că apropierile pot fi și fericite, și dureroase totodată, că sînt tot felul de răsuciri ale vieții cărora trebuie să le faci față: moartea copilului, care nu ajunge nici la nouă ani, suferința Annei de-a se vedea parăsită și de-a trăi sub același acoperiș cu amanta lui Erik. Astfel, spiritul de libertate deviază spre cinism, în cazul lui Erik. Îngăduința Annei îi aduce chinul geloziei, apoi o cădere nervoasă, din care o salvează fiica sa, cu o soluție paradoxală: cea care și-a dorit crearea comunității este cea care va trebui să renunțe la comunitate, inclusiv la soț și la fiica sa.
Filmul Comunitatea (The Commune/ Kollektivet) are un scenariu foarte bun, închegat și echilibrat. Este bine construit și condus fără lăbărțări, beneficiază de un montaj, care surprinde cu suplețe și discreție parcursul și evoluția personajelor, precum și de participarea unor actori, care se pliază admirabil pe rol.