SFada cu literatura. Aniversările și problemele presei scrise

Cele mai bune prilejuri de trecere în revistă a sectorului sf&f din jurnalistică sunt aniversările. Pentru jurnalistica românească, luna mai a anului 2016 dă un impuls dublu: cel de al 100-lea număr al revistei online „Nautilus“ și sărbătorirea celor 75 de ani împliniți de Gheorghe Săsărman. Purtați de acest impuls, nu ne vom putea opri să nu constatăm și problemele care sunt împărtășite de presa spațiului cultural sf&f cu presa culturală în general, precum și problemele ei specifice, dacă există.

„Nautilus“ este o revistă electronică, cu apariție constantă din februarie 2008 (revistanautilus.ro), urmînd cinci numere tipărite la mijlocul anilor ’90. Se poate spune că este revista de casă a editurii Nemira, ceea ce nu i-a îngustat niciodată aria de acoperire a subiectelor (v. recenzii și articole despre întreg cuprinsul fantasticii și industriei editoriale). Ce o face unică, cel puțin în acest moment, este tocmai apariția constantă și supraviețuirea arhivei sale care conține – după cum se poate vedea accesînd site-ul ‒ o adevărată bibliotecă de ficțiune și non-ficțiune ale celor mai importante nume, dar și ale debutanților, din fantastica românească recentă. „Nautilus“ face pereche foarte bine cu Almanahul Anticipația, reluat ca brand Nemira, din 2013.

Aniversării lui Gheorghe Săsărman îi este dedicat numărul 3-4 din acest an, în ediția tipărită, al celei mai conservatoare reviste românești, HELION, al clubului timișorean cu același nume. HELION este o entitate dublă, apare în tipar cu intermitențe din 25 martie 1981 (cu o echivalență de o apariție pe an, dar a încercat să fie bilunar, trimestrial sau s-a întrerupt pentru o vreme), și în mediul electronic din 1 aprilie 2010 (helionsf.ro), pentru 61 de apariții. Deși varianta pe hîrtie este mai veche, arhiva HELION este mult mai redusă decît cea din NAUTILUS și de departe mai puțin inovatoare, însă are propriul atu în existența unui buletin tipărit anual dedicat non-ficțiunii, „Biblioteca Nova“, cu 12 apariții.

Din păcate, Colecția Povestirilor Științifico-Fantastice, tipărită ca CPȘF în ediția de la Nemira, a fost întreruptă în toamna anului trecut, după masivul număr dublu 32-33. La fel, a dispărut revista „Galileo“, cel puțin site-ul propriu-zis are o cădere la varianta/arhiva de wordpress (revistagalileo.wordpress.com), iar varianta tipărită, diferită de cea electronică se află sub o amînare perpetuă a numărului 8, implicit cu doar șapte apărute pînă acum, din primăvara lui 2010.

Jocul în paralel, tipar-online, a dat în jurnalistica noastră recentă titlurile de mai sus. Lor li se adaugă, doar în mediul electronic, 14 apariții ale argosmagazine.com, 62 ale fanzin.clubsf.ro (cunoscută ca „Gazeta SF“), 16 ale fantastica.ro și 24 de la ficțiuni.ro. Fiecare dintre acestea are propria caracteristică, propria politică, pe care nu este locul aici să le valorizăm. Putem spune: cea mai des uzitată poartă a debutanților în fantastica românească este „Gazeta SF“,  aplicarea spre enciclopedism și academic se găsește în „Fantastica“, iar „ARGOS“ și „Ficțiuni.ro“ sunt expresia personalităților redactorilor șefi.

Bineînțeles, „jurnalismul cetățeanului“, dacă mi se permite calchierea brutală din engleză, adică blogurile și paginile de facebook care acoperă zona sf&f, există și în românește. Notăm numai cititorsf.ro și moshulsf.wordpress.com, căci nu doar cuprinsul lor propriu-zis, ci și linkurile și comentariile la ele pot contribui la imaginea de ansamblu pentru noua dinamică a fenomenului, dominată de mediul electronic și de trecerea de la scriere la înregistrarea video (subiect pentru o altă SFadă).

Amintindu-ne titlul acestui articol, problemele presei scrise din fantastica românească nu sunt diferite de cele ale presei scrise oriunde în lume, pe indiferent ce subiect cultural. Mediul electronic are dezavantajul că dispariția unei arhive este definitivă: cine își amintește de lumivirtuale.ro, de proscris.ro, de atelierkult.com, de imagikon.eu, își aduce aminte de sf&f-ul românesc din 2000. Acele publicații aveau la momentul respectiv deschiderea, cuprinderea, recunoașterea, dinamica entităților trecute în revistă în rîndurile de mai sus. Fundamental, conținutul și expresia fantasticii românești, semnăturile „greilor“ sunt aceleași ca acum 15 ani. De aceea performanța „Nautilus“, 100 de apariții online, împreună cu istoria HELION-ului, a CPȘF-ului și Almanahului Anticipația și cu unica experiență a celor 196 de apariții tipărite ale singurului din lume săptămînal dedicat, Jurnalul SF, în mijlocul anilor ’90, trebuie puse în lumina pe care o merită, a luptei permanente cu efemeritatea actului jurnalistic și cu corodarea standardelor actului literar și cultural. Prin simplă survolare statistică, în 2016 apare mult mai mult text în fantastica românească decît, să spunem, în 1981, cînd apărea HELION, și chiar decît în 2008, cînd apărea „Nautilus“, dar teama mea cea mai mare este că, în timp, este posibil să păstrăm cam tot atît ca acum 35 de ani și chiar, dacă renunțăm la tipar, mult mai puțin decît atunci.