SFada cu literatura. Despre motocentauri și eroi. Cu voie

Antologia Eroi fără voie (Millennium Books, Satu Mare, 2015; editor Michael Haulică) este subintitulată „o antologie a grupului literar Secția 14“. Cuprinde 11 povestiri sau nuvelete de la 11 absolvenți ai unui Atelier de sf&f (creative writing fructificat, ceva asemănător cu Junii 007, antologia lui Alexandru Mușina, sau Junii 03, antologia lui Andrei Bodiu și Caius Dobrescu), organizat în afara studiilor universitare filologice, ceea ce a dus la coagularea într-un cenaclu, zisa Secție 14. Eroi fără voie mai cuprinde și o prefață a editorului, extrem de asemănătoare cu cea mușiniană: cei din cuprins dețin talent, energie, sunt un viitor al literelor/curentului literar etc. Promisiunea unor volume de autor vine de la sine. Ce face antologia Eroi fără voie mai interesantă pentru spațiul fantasticii românești decît Junii… brașoveni pentru spațiul întregii literaturi douămiiste este promovarea prin ricoșeu pe care mentorul Michael Haulică o face asemănînd-o cu antologia Motocentauri pe Acoperișul Lumii (Karmat Press, Ploiești, 1995) și, implicit, asemănînd Secția 14 cu „grupul Celor care Nu“, de la mijlocul anilor ’90.

Este vorba de un exercițiu de comparatistică internă fantasticii noastre, cred, semnificativ mai ales pentru decelarea traiectoriilor de ideologie literară și estetică. Intrînd în acest exercițiu, validăm implicit măcar nota de trecere fiecărui text din Eroi fără voie, rezervîndu-ne aplicația critică pe fiecare proză în parte, la o dată ulterioară, cînd euforiile din campania de lansare, de o superbă agresivitate, se vor mai fi estompat.

Asemănările între Eroi fără voie și Motocentauri pe Acoperișul Lumii sunt următoarele: ambele se pretind sau sunt împinse în față ca fiind manifeste estetice ale unor grupuri literare; ambele sunt rezultatul unui proiect coerent; ambele îl au la cuprins pe Michael Haulică. Diferențele dintre Eroi… și Motocentauri… sunt – și aici se află frumusețea exercițiului comparatistic – exact aceleași ca asemănările!

Iată cum: 1. manifestul: dacă simultan și subsecvent apariției Motocentaurilor… grupul autorilor de atunci s-a lansat într-o campanie de explicitare a manifestului, folosind Jurnalul SF, de pioasă amintire, ca vector de opinie și arenă de dezbatere, asumîndu-și o adevărată „estetică a generației ’90“, bazată pe cyberpunk, ce urmează Eroilor… este un șir de spectacole (lecturi publice, apariții publice ca grup) și o campanie de social media care obține alte spectacole. Niciunul dintre Eroi… nu are pe blogul personal (și cu atît mai puțin pe pagina de facebook) formularea unui crez estetic și nici o raportare la ce a precedat grupul și cartea lui. Cu ei și cu cartea lor începe și se sfîrșește lumea – atitudine ce se poate vedea din ce în ce mai mult la noii veniți.

2. proiectul: Motocentauri pe Acoperișul Lumii a fost un proiect literar pornit și unificat de la o idee (a lui Ionuț Bănuță), este o carte-lume, o ucronie cyberpunk; Eroi fără voie este un proiect didactic și de marketing fiindcă fiecare text în parte are lumea și fabula lui, ba mai mult, are propria încadrare de sub-gen – de la space opera se poate ajunge la soft horror, de la heroic fantasy la sf umoristic etc. – cu alte cuvinte, legînd punctul 2 de 1, nu se decelează o estetică de grup la Secția 14, pe cînd Motocentaurii… erau foarte preciși la ce spuneau „Nu!“.
3. Michael Haulică: de la motocentaur la profesor de creative writing. Neverly Hills (Biotronic Action Hero) nu are urmaș ca piesă (de rezistență) literară în Eroi fără voie și, dacă se combină punctele 1 și 2, nici nu avea cum.

Nu trebuie să se înțeleagă că valorizez negativ Eroi fără voie, fiindcă enunț și următoarea idee: Eroi fără voie este expresia românească sui generis a atomizării ideologiei literare în ultimii ani, a dispariției grupării literare în favoarea auto-promovării individuale și a vitezei crescute a circuitului de producere-receptare de text (media electronică fiind cauza primară, extraliterară). Îndrăznesc să spun că Eroi fără voie nu ar fi existat (probabil nici Secția 14) fără nostalgia pusă la treabă sau fără oboseala nostalgică a „monstrului“ Haulică. Dezicerea de profesor sau părăsirea mentorului, clamată deja, inclusiv în comentarii la SFadă, nu trebuie să mire, este în logica atomizării și accelerării de mai sus. Probabil, însă, superbia învățăceilor care își promovează din nou și din nou un singur text de cîteva zeci de pagini, este cel mai frumos compliment pe care pot să-l facă înaintașului care i-a „heroizat“. În definitiv, asta e menirea centaurului Chiron – să îl pregătească pe micul Hercule pentru muncile și pedepsele care vor urma. Literar, însă, vă rog: mai domol cu motocentaurul la secție!