În decembrie 2014, am publicat un prim volum cu cincisprezece poeţi flamanzi: Lumina ultimei zile. Poezie flamandă contemporană. Încheiam argumentul acelui volum cu speranţa că „alţi traducători şi editori vor urma efortul nostru“1 . Iată că, un an şi jumătate mai tîrziu, aceiaşi traducători au „recidivat“, mulţumită invitaţiei lui Nicolae Spătaru şi a Editurii Arc.
În acest al doilea volum, prezentăm din nou cincisprezece poeţi în viaţă, din toate generaţiile – de la Mark Insingel şi Lucienne Stassaert, care tocmai şi-au sărbătorit cei 80 de ani, la Sylvie Marie şi Maarten Inghels, care au împlinit abia, sau nici măcar, 30 de ani. Din nou, prin alegerea noastră, propunem un evantai de forme poetice dintre cele mai diverse, de la poezia aşa-zis concretă a lui Mark Insingel la cea a rezonanţelor sociale a lui Charles Ducal, de la poezia livrescă a lui Erik Spinoy la cea prozaic‑performativă a lui Andy Fierens, de la poezia intimist‑minimalistă a lui Inge Braeckman la cea explozivă a lui Christophe Vekeman…
Poezia flamandă este marcată de o dublă apartenenţă, care pare să pună probleme de identitate: apartenenţa la Belgia, ca naţiune; apartenenţa la domeniul neerlandofon, prin limba pe care o împarte cu cea din Ţările de Jos sau cu Surinam. Dar nu-i acelaşi lucru să te defineşti ca poet belgian neerlandofon sau ca poet neerlandofon belgian – totul rezidă în alegerea primului termen. În iunie 2015, Belgia a fost ţară invitată la Marché de la Poésie, la Paris, iar confruntarea dintre poeţii flamanzi şi valoni a animat numeroase dezbateri despre înrudirea lor, dacă da sau nu. Or, ca să existe o poezie belgiană, ar trebui să existe o intersectare de trăsături comune, suficient de mare, între comunităţile lingvistice. Nimic mai nesigur decît acest lucru, pur şi simplu pentru că poeţii de o parte a frontierei lingvistice abia de-i citesc pe poeţii de cealaltă parte. Cum nu se cunosc prea bine reciproc, e greu de perceput o evoluţie poetică comună.
Atunci, ar fi oare mai potrivit să-i prezentăm pe poeţii flamanzi ca pe nişte poeţi neerlandofoni belgieni? Un mare număr dintre flamanzi sînt publicaţi în Ţările de Jos. Însă nu demult, realizatorii antologiei Hotel New Flanders2, o antologie de poezie flamandă cuprinzînd o perioadă întinsă, din 1945 pînă 2005, au insistat asupra unei evoluţii independente a poeziei din Ţările de Jos – afirmaţie contestată atît în Ţările de Jos, cît şi în Flandra.
În ce mă priveşte, mă interesează mai degrabă poeţii flamanzi – individualităţi reale – decît poezia flamandă – o abstracţiune care nu-i preocupă decît pe academicieni şi politicieni. Trăsătura cea mai frapantă a celor 30 de poeţi prezenţi în cele două antologii mi se pare a fi deschiderea spre spaţiul cultural din străinătate. Poeţii flamanzi încorporează binevoitori limbi precum engleza, franceza sau germana în textele lor (precum Geert van Istendael). Alţii se referă explicit la poeţi veniţi din cele patru zări ale lumii, hrănindu-şi astfel propria poezie (precum Stefaan van den Bremt). Şi nici nu-i de mirare, cred: Flandra este un leagăn atît de mic, încît e suficient să creşti puţin ca să-ţi iasă picioarele pe afară.
_____________
- Lumina ultimei zile. Poezie flamandă contemporană, ediţie îngrijită de Jan H. Mysjkin, traducere din neerlandeză de Jan H. Mysjkin şi Doina Ioanid, în colaborare cu Alexandra Fenoghen şi Linda Maria Baros, Casa de Editură „Max Blecher“, Bistriţa , 2014.
- Dirk van Bastelaere, Erwin Jans şi Patrick Peeters, Hotel New Flanders. 60 jaar Vlaamse poëzie 1945-2005, PoëzieCentrum, Gent, 2008.
Jan H. Mysjkin
Traducere de Doina Ioanid
Cei 15 poeți flamanzi
MARK INSINGEL; LUCIENNE STASSAERT; STEFAAN VAN DEN BREMT; GEERT VAN ISTENDAEL; CHARLES DUCAL; ERIK SPINOY; BART MOEYAERT; JAN LAUWEREYNS; CHRISTOPHE VEKEMAN; STIJN VRANKEN; INGE BRAECKMAN; ANDY FIERENS; SYLVIE MARIE; MAARTEN INGHELS; ANNEMARIE ESTOR