Regele. Un exil fără sfîrşit
- 16-06-2016
- Nr. 827
-
Radu Călin CRISTEA
- ISTORIE
- 3 Comentarii
Sobrietate, rigoare şi, mai ales, bună cumpănire a adevărului istoric – acestea ar fi primele impresii de lectură a cărţii Dianei Mandache (DM). Expertă în istoria regalităţii româneşti, Diana Mandache este, după socoteala mea, la al nouălea volum dedicat Casei Regale. Exilul Regelui pare să fie, pînă acum, opera de referinţă a unei autoare croite pentru a scrie despre monarhia românească. DM ia o distanţă bine măsurată faţă de faptul istoric şi evacuează din cercetarea sa anecdoticul spumos, dar irelevant într-o panoramare mai degrabă austeră a exilului M.S. Regelui. Sînt multe documente inedite şi valoroase în volumul semnat de DM, dar menţionarea lor nu este prezentată exclamativ, cu aerul descoperirii unor lăzi cu aur. Dimpotrivă, dominante rămîn emoţia rece şi o altitudine a viziunii ce scanează exilul regal în articulaţiile care, într-adevăr, contează. Deşi ştiută, deşi previzibilă, vibrează în paginile cărţii imaginea tare a Regelui care se comportă ca un Rege în cele mai nenorocite situaţii. Regele spune, curat şi direct, acelaşi lucru: „Eu nu voi impune poporului român monarhia; poporul român trebuie să decidă“ (DM citează din Newsweek, numărul din 8 ianuarie 1968). Monarhul român a trăit, pur şi simplu, în paradigma Constituţiei din 1923. DM găseşte în arhiva […]
Cînd se va înceta odată toată această mascaradă cu rege (MS), casă regală (de Ro), prinți (de mucava) și domenii într-o țară ce se vrea republică ?
Eu nu am auzit de „istoricul” madam mandache – dar i-am vazut recent inca o cap-de-opera – un volum despre madam Lupescu, deci joaca la toate capetele. Penibil si atacul la Nicolette Frank, o ziarista care a facut multe servicii Romaniei profunde prin articolele de dinainte de 89 iar dupa prin demascarea energica a amaratului turnator actorash duda. Sunt notorii gasirea numelui astuia pe lista colaboratorilor secu aflata in cabinetul primului secretar de la Iasi in 22 decembrie si „povestea” cu deplasarea sa – actor sub-mediocru! – in vest in anii 80 cand practic nimeni in afara „colaboratorilor” nu primea viza. Povestea cu Mocsony-Starcea e si mai penibila – individul a fost abandonat de ex-rege in septembrie 1947. In arest, ca sa-si scape pielea, intai l-a acuzat – mincinos, evident – pe Patrascanu de cooperare cu serviciile americane – a fost si martor la proces, apoi pana in 1964 a scris in inchisoare cateva mii de pagini de „memorii” in care asa-zisa casa regala, mai ales Carol II dar si Mihai – apar mai mult decat jalnici. A fost trimis in 1965 in Elvetia unde exilul l-a boicotat – se aflase cate-ceva din ce scrisese in „memorii” (interesant, NIMENI nu vrea sa i le publice astazi). Nici ex-regele nu l-a prea inghitit – a murit in 1992. Despre cum s-a comportat Mihai in exil exista o marturisire nimicitoare in jurnalul lui Raoul Bossy. Prin 1955-57 ex-diplomatul e primit la Versoix. La finele vizitei ii reproseaza ex-regelui ca nici nevasta-sa, nici fetele nu stiu o boaba romaneste. Mihai se justifica: cand inca mai aveam servitori din tzara, fetele o rupeau pe romaneste, dar acum nu mai au cu cine sa vorbeasca limba romana. Bossy comenteaza sarcastic in jurnal: nu mai au cu cine sa vorbeasca romaneste? Dar cu TATAL LOR?
Bref, asa-zisa casa regala e azi un clan (mai precis trei) de borfashi – vezi nerusinarea de a nu plati impozit pe bunurile din Savarsin, cand acea comuna saraca are nevoie de atatea investitii, pe motiv ca ex-regele ar fi „veteran de razboi”. Singurele acte razboinice ale lui Mihai au fost vizitele pe Frontul de Est pe post de tzutzer al maresalului si parada celebra din 1942 de la Bucuresti pentru armata romana care cucerise Odessa, cand a stat la tribuna langa maresalul Keitel. Noul guvern ales in toamna va trebui sa organizeze un referendum intreband romanii daca vor ca Statul sa redevina proprietar pe bunurile retrocedate celor trei clanuri – madam Duda et co, inclusiv prentzeasa puscariabila in USA pentru lupte de cocosi ilegala, prensul Paul – craca Zizi Lambrino si habsburgii de mana a saptea mostenitori ai printesei Ileana (porcaria cu retrocedarea Branului e pur si simplu super-ticaloasa). E cazul sa ne luam tzara inapoi.
Nu este o surpriză că regele era ”anturat” de securiști. Păcat că informațiile încep să apară atît de tîrziu. Oare de ce? Nimeni nu știe ce s-o fi șters din arhive sau cîți securiști care l-au urmărit pe rege stau la adăpostul dosarelor de siguranță națională. Ce se mai întîmplă prin CNSAS? E o instituție uitată, chinuită de o lege castrată. A fost nevoie de o cercetătoare curioasă ca să aflăm, după 26 de ani de la revoluție, ce mișunare de securiști era pe lîngă rege. Ce-a păzit CNSAS-ul?