de-clic(k)/atelier deschis. Demonul simplificării şi teroarea identităţii (cu sine)

„Teroarea începe acasă“, titra, între altele idem, după asasinarea deputatei Jo Cox, presa britanică, excedată şi parcă, în sfîrşit, strict episodic, unficată. Da, teroarea începe acasă, în casă şi pe strada din faţa casei – unde tocmai ce fuseseră, de altfel, asasinaţi cei doi poliţişti-părinţi din regiunea pariziană. Teroarea a ajuns acasă, în casă şi în faţa casei chiar, deoarece aici a şi început, de aici a plecat. Teroarea a început din păcate în Europa, în „Marea Casă Europeană“, cum se spunea prin anii ’90, a fost exportată, trimisă departe, a creat lumea modernă şi iat-o acum întorcîndu-se, asemenea lui Ulise, marele proto-european (maritim, cum altfel, adică, mai presus de toate, englez). Numai că englezii (haideţi să facem puţin geo-tematism politic) vor iar să profite de Mare, să facă apel la Mare şi să reintroducă alteritatea favorizantă maritimă în sînul iluziei continuităţii şi omogenităţii continental-terestre: dublă re-insularizare, atît a Marii Britanii înseşi, cît şi, prin ricoşeu, a Uniunii Europene. Nu, nu sîntem un Continent, şi mai ales nu sîntem (încă, dacă vom putea fi vreodată) un continent unificat: pămînt şi atît, cu graniţele depăşite, dar la vedere, ca un memento. Social, popular, ar trebui să ne facă să rîdem, dacă […]