Două scurte note şi o singură privire. Din apropiere

Nota 1. M-am întrebat, nu pentru prima dată în cei zece ani trecuţi de la despărţirea de Iordan Chimet, ce ştiam despre el înainte de a-l fi întîlnit? Şi a trebuit să recunosc că nu prea multe. În orice caz, nu mai multe decît lăsau să se afle apariţiile numelui său în presa culturală, sporadicele consemnări din revistele literare ale momentului, cîte o emisiune difuzată la radio. Notorietatea de care se bucura în ochii unora dintre confraţii mai vîrst­nici, întîlniţi în puţinele mele peregrinări bucureştene, nu mă lăsa să trec dincolo de ceea ce îmi spuseseră cărţile lui. Citisem capodopera sa, romanul Închide ochii şi vei vedea Oraşul, fusesem fermecat de Cele 12 luni ale visului, celebra şi inegalabila antologie a ino­cenţei. Scriitorul se dezvăluise în toată puterea talentului său: fascinant, de o originaliate derutantă, cu rădăcini într-o lume cu care eu aveam legături mai degrabă întîmplătoare şi precare. Dar omul Chimet continua să nu aibă un contur real: rămăsese un personaj discret şi enigmatic, trăind pe o planetă a lui, nu mai puţin misterioasă, de unde îşi făcea apariţia doar pentru a trimite spre noi, cititorii şi confraţii lui, cărţi cu titluri neobişnuite (Eroi, fantome, şoricei), mărturisind un curaj […]