Voci peste linii inamice
- 15-07-2016
- Nr. 831
-
Alina PURCARU
- Literatură
- 0 Comentarii
Există cărţi a căror valoare se ridică sensibil, ca întreg, peste cea a secţiunilor luate în parte, după cum există romane cu pasaje memorabile, dar care la nivel de construcţie nu se armonizează. Ambele posibilităţi lasă un rest cu care cititorul rămîne în dialog – un dialog în baza unei incompletitudini – , iar această aură reflexivă pe care ele o generează, pornind de la o lipsă, creează un foarte generos spaţiu de (re)evaluare. Aşa se întîmplă şi cu romanul americanului Anthony Doerr, Toată lumina pe care nu o putem vedea, cîştigător al Premiului Pulitzer pentru literatură. Luată scenă cu scenă şi personaj cu personaj, cărţii i se pot găsi limite: un ritm adesea prea greoi, personaje insuficient scuturate de clişee, contraste dramatice (de tipul căpşoare angelice versus brute naziste), însă în ciuda lor, efectul final e al unei construcţii pluristratificate, ingenioase şi cu foarte multe de oferit. Romanul, a cărui acţiune cuprinde intervalul de dinainte de invazia Franţei şi pînă în momentul debarcării din Normandia, este, în linii mari, o încercare teribil de ambiţioasă de a stoarce ficţiune din dosarele istoriei; mai mult, din acele capitole care deja au generat mii de pagini de literatură şi nenumărate scenarii de […]