Ionuț Caragea este el însuși un personaj: constănțean emigrat în Canada care se întoarce pentru a se stabili în Oradea, rugbist de performanță, poet cu 18 volume de versuri, preocupat de coagularea activităților literare ale diasporei, dar și de aforisme, a publicat în română, engleză, franceză, spaniolă, italiană și arabă. Extraordinarul său elan vital se sesizează ușor și în volumul Discipolii zeilor de altădată (editura eLiteratura, București, 2015), varianta românească a ediției americane Uezen (editura Wildside Press, Rockville, USA, 2012). Avem de-a face cu o space opera și toate ingredientele sale recognoscibile (călătorii interstelare, rase extraterestre, războaie galactice etc.) peste care se suprapune o aventură a căutării („quest“) proprie basmului și romanului cavaleresc, totul pe fundalul unor discuții și solilocvii despre liberul arbitru.
Ionuț Caragea reușește cel puțin două lucruri în cartea sa: în nici 180 de pagini conduce cu inteligență, departe de tezisme și prețiozități, personajele sale în epuizarea logică a subiectului filozofic, simultan cu a menține tensiunea narativă prin jocul de planuri și proporția judicioasă între aventură și dialog. Discipolii zeilor de altădată capătă de la început un ritm propriu, fără a deveni foarte previzibilă.
Cele două reușite ale lui Ionuț Caragea pot deschide două porți de lectură cititorului în vacanță: fie urmărirea cu detașare a creației unei mitologii gnostice sui generis, fie imersarea în aventura războinică. Într-adevăr, zeul suprem, demiurgii săi, creația lor inițială – planeta Eden și „edenienii“ – cu darul nemuririi, pierea rasei și salvarea unor aleși, războiul Luminii cu Întunericul, toate acestea sunt deja văzute și cunoscute, jocurile transparente de limbaj (în ajutorul edenienilor vin Uezen și Mud…) dezvelind și mai mult din mecanismele interne ale tramei. Într-adevăr, faptul că, după sacrificii dureroase, binele cîștigă războiul universal și urmează o mega-petrecere, s-a mai văzut și este, pînă la un punct, doar reluarea rețetei de succes a literaturii de consum. Totuși, ce este propriu lui Ionuț Caragea în Discipolii zeilor de altădată se găsește în nonșalanța cu care se plimbă între planuri, evitînd clișeele, deși se apropie de ele la fiecare pagină. Cartea sa arată exact: un produs eclectic, ținut laolată nu de recunoașterea alegerilor, ci de ritmul în care ele se succed. Discipolii zeilor de altădată este un zapping foarte rapid, aproape o cădere din albastru pe albastru într-o wikipedie (foarte potrivit ca atitudine este titlul unei plachete de versuri a lui Caragea – M-am născut pe Google), căreia i se atribuie o poveste care, la rîndul ei, este o cascadă.
Într-o după-amiază, întorși de la plajă, ne putem odihni lăsîndu-i personajele lui Ionuț Caragea să alerge pentru noi. Că lumea de Aici și cea de Apoi vor primi o altă organizare la sosire, este secundar.