Avalon. Estimări rapsodice

Continuînd, în prezentarea volumelor editate de Ladislau Gyemánt, pe linia eviden­țierii inapetenței pentru corectitudinea politică (de ce oare nu și a discursului populist, care face cu adevărat ravagii astăzi, reînviind opțiuni ultranaționaliste sau cu accente fundamentalist-ortodoxe care păruseră eradicate în virtutea dezastruoaselor lor consecințe din istoria noastră?), Andrei Marga spune că „istoria devenită parte a promovării «corectitudinii politice (political correctness)» se încadrează în «istoria propagandistică» dintotdeauna. Acum la aceasta se apelează abundent, sub lustrul unui limbaj neostructuralist și sub iluzia că ar fi ceva nou“. Părînd că incriminează o opțiune istoriografică actuală, prima parte a afirmației nu face decît să afirme, totuși – în sfîrșit –, una dintre funcțiile  acesteia, cea propagandistică și combătută anterior, autorul se situează deschis împotriva unei deschideri care pornește de la intenția rezonabilă a recuperării dimensiunilor anterior ignorate ale trecutului: cele vizînd minoritățile de toate felurile, pînă nu demult lipsite de „voce“. Să ne înțelegem: nici o istorie minoritară nu poate fi cu justețe substituită unei istorii care interesează majoritățile și care, măcar pentru reprezentativitatea ei cantitativă, se cuvine să dea tonul. Dar acest fapt, principiul păstrării proporțiilor, nu îndreptățeș­te ștergerea interesului pentru fenomenul minoritar de orice fel, pentru „povinciile“ și „marginalitatea“ istoriilor; măcar ca […]