În 1913. Vara secolului, romanul greu clasabil al scriitorului german Florian Illies, ni se oferă o secţiune în timp, foarte ingenios operată, una care surprinde turbionul modernismului, cu tot ceea ce i-a conferit specificul, dar şi alura tensionată, marcată de contradicţii, incongruenţe şi foarte adesea de umor. Este vorba despre un timp privilegiat, chiar dacă atins deja de simptomele crizei: ultimul an de pace de dinaintea celor două conflagraţii mondiale.
După o muncă de documentare redutabilă, ale cărei repere sînt ordonate într-o bibliografie selectivă ce ocupă cîteva pagini bune după finalul romanului, Florian Illies a (re)compus, pe luni, viaţa culturală şi artistică din metropolele în care s-au dospit germenii modernismului şi din care au ţîşnit vectorii unei arte noi, insolite, radicale. Este vorba despre anul în care Stravinski a compus Le Sacre du Printemps, în care Oskar Kokoschka a pictat‑o pe Alma Mahler în nenumărate chipuri, inclusiv în ultracunoscutul Mireasa vîntului, în care Robert Musil se apucă de Omul fără însuşiri şi în care, între multe altele, Oswald Spengler lucrează deja la Declinul Occidentului, iar Arnold Schőnberg îşi ultragiază contemporanii melomani şi încasează o palmă la scenă deschisă. Într-un stil pe cît de alert, pe atît de erudit, Florian Illies compune, ingenios, un calendar cultural palpitant şi pasionant, unul care se citeşte în ritmul bestsellerurilor validate prin traduceri sincronizate şi care oferă delicii şi informaţii altfel mai dificil de accesat.
Secţiunile din care îşi montează, în regim de duplex, această frescă a Europei artistice de dinainte de primul colaps sînt recuperate şi asamblate într-o tonalitate vivace, un allegro care aminteşte apetenţa lui Woody Allen pentru comedii discret melancolizate, cu personaje de epocă din lumea culturală a bătrînului continent. Ritmul cărţii, diversitatea mediilor pe care le recuperează într-o amplă operaţiune de sincronizare a punctelor de referinţă şi a personajelor, ca şi încărcătura de dramatism asigură, de altfel, romanului cîteva date-cheie pentru o posibilă şi foarte pretabilă ecranizare. Combinaţia dintre stilul relaxat, ludic, buf, ironic – stilul baladelor witty ale lui Tom Lehrer, de pildă –, temeinicia documentării şi comentariul cultural fin inserat în ţesătura poveştilor face din 1913. Vara secolului o carte care are resurse pentru a satisface şi cele mai capricioase aşteptări de lectură. De altfel, aceste calităţi care vizează şi mizează pe curiozitatea culturală, pe de o parte, şi pe nevoia de plăcere atunci cînd ne alegem lecturile au asigurat romanului un mare succes la cititori, succes pe care, de altfel, Florian Illies l-a cunoscut din plin încă de la prima carte, Generation Golf (2000). Bogăţia de personaje pe care le face să defileze trimite la forfotul existenţial surprins în cele mai vibrante pagini de memorialistică şi aminteşte, prin aglomeraţia de celebrităţi culturale invocate în fiecare capitol, de una dintre cărţile cult ale genului, Autobiografia lui Alice B. Tocklas, de Gertrude Stein, personaj pivotal pentru viaţa literară (şi nu doar literară) a Parisului dintre războaie, pe care Illies îl evocă, de altfel, în acest roman, printr-un episod traumatizant: ruptura de fratele ei, cu care nu s-a reconciliat niciodată.
Structura cărţii, ordonată în primul rînd de cronologia unui calendar anual, include evenimente, scene şi întîlniri cu miză ridicată între actori ai Occidentului european care au decis, în primii ani ai secolului trecut, coordonatele tari ale modernismului. Spaţiul cultural din care sînt selectate cele mai multe referinţe este cel de expresie germană, dar nici Parisul, Londra, Budapesta sau Praga nu sînt lăsate pe dinafară. Numai dinspre periferii nu se prea aude mare lucru. Forfota intelectuală, dramele pasionale, marile nevroze ale secolului cuprins de frenezia noului, în absolut toate artele, au ca scenă de desfăşurare centrul: Viena, Berlin, München, Dresda, Paris, Londra, New York şi alte cîteva locuri de refugiu preferate de artiştii şi scriitorii chinuiţi de neurastenie. Literatura, dansul, componistica, avangardele artelor vizuale, ca şi mişcările politice care au agitat acel an suprasaturat de evenimente sînt aduse în prim‑plan în proporţii echilibrate, chiar dacă formaţia de istoric de artă a lui Illies se vede în ponderea pe care o acordă vieţii pictorilor, în special a celor de la Die Brücke.
Marea întrebare care precipită deciziile şi întrebările, oricît de diferite, ale eroilor culturali din care Florian Illies face personaje de ficţiune pare a fi „încotro plutim?“. E prezent, în carte, un simţ al derivei, un aer care prevesteşte rătăcirile care vor urma acestei ultime veri de (aparentă) acalmie şi regenerare culturală. La fel de prezent este conflictul mocnit cu trecutul, cu părinţii (culturali sau nu), cu tradiţia/tradiţiile. Exemplele curg la fiecare schimbare de anotimp, de la celebra scrisoare către tată a lui Kafka, la sabotajele de tot felul ale avangardelor sau la ruptura notorie dintre Freud şi ereticul Jung. Însă la fel de prezent este şi sentimentul încrederii că ceea ce a fost început (fie că e noul roman la care scrie Thomas Mann sau ultimele pînze ale expresioniştilor germani) va continua neabătut, adăpostit, în virtutea inerţiei, de o acalmie preferabil festivă, al cărei sfîrşit pare acum imposibil de gîndit: „În Parisul anului 1913 numai Proust voia să-şi aducă aminte de trecut, toţi ceilalţi voiau să o ia tot înainte, dar spre deosebire de berlinezi ar fi vrut să o facă mereu, pe cît posibil cu un pahar de şampanie în mînă“.
Dincolo de certele merite literare, 1913. Vara secolului oferă o panoramă a centralităţii culturale occidentale, însă una care nu e fetişizată. Prezentată acum în secţiuni care, în genere, încap mai greu în aceeaşi naraţiune (Hitler pictîndu-şi acuarelele în recluziune, în timp ce Picasso şi Matisse merg împreună la călărit, de exemplu), această mare scenă a modernismului occidental capătă o perspectivă proaspătă, invitînd la reevaluări şi explorări gîndite în ton cu neliniştile şi curiozităţile propriului prezent.
Florian ILLIES
1913. Vara secolului, Traducere din limba germană
şi note de Vasile V. Poenaru Editura Polirom, Biblioteca
Polirom Actual, Iaşi, 2016, 296 p.
Illies este un istoric de artă şi un bun cunoscător al secolului 19. In capitole scurte se înşirează impresii de moment în mod calendaristic, lună cu lună. El nu lasă nici un dubiu: evenimentele 1913 nu se apropie de o prăpastie, el lasă totul deschis în decembrie 1913 ( …. „Alles ist offen: die Zukunft und die Lippen der schönen Frauen.“…. totul e deschis, viitorul şi buzele femeilor frumoase.. . ).
Cartea nu e o analiza istorică ( … Studenten an Elitekaderschmieden .. die 1913 . So bogen sich die britischen Mitstudenten des späteren Historikers Lewis Namier vor Lachen, als er ihnen gegenüber nach seiner Rückkehr nach Oxford von einer Reise in seine osteuropäische Heimat erklärte: „Ein europäischer Krieg steht uns demnächst bevor.“…. studenţii din universitătile de elită … 1913… au rîs cînd Lawis Namier, mai tîrziu devine un istoric, le-a explicat după o călătorie în Europa de Est….un război european ne pîndeste…din FAZ 2012 / …. de amintit România în război 1912 cu Bulgaria, războaiele balcanice sunt cu doi ani înaintea … august 1914!). Ilies nu vrea să înţeleagă, nu vrea să explice, sau să facă conexiuni care nu se produc automat. El vrea să sclipească. E scrisul şi privirea unui feuilotenist.
Ce era de văzut 1913? / Musil- bărbatul fără însuşiri / Joyce’ -Ulysses / Thomas Mann- Zauberberg, muntele vrăjit / Kafka- scrisori către Felice Bauer / şi-au începuturile în anul 1913.
Gertrud Stein: un trandafir e un trandafir / Max Weber – Entzauberung der Welt, demistificarea lumii / Oswald Spengler – Untergang des Abendlandes, sfîrşitul occidentului/ Paris- Strawinsky Le Sacre du Printemps/ Malewitsch- pătratul negru.
Izbucnirea războiului 1914 era un viitor posibil dar puţin probabil.
Cartea lui Ilies se sfîrşeste ( „Es ist der 31. Dezember 1913. Arthur Schnitzler notiert in sein Tagebuch ein paar Worte. ,Vormittags die Wahnsinnsnovelle zu Ende dictiert.’ Nachmittags liest er: Ricarda Huchs ,Der große Krieg in Deutschland’. Ansonsten: … Um Mitternacht stoßen sie an auf das Jahr 1914.”): este 31 decembrie 1913. Arthur Schnitzler notează în jurnalul său cîteva cuvinte. Am dictat la sfîrşit novela. După masa am citit cartea Ricarda Huch „ Marele război în Germania“. La miezul nopţii salută anul nou 1914.
Mersul timpului e prezentat în mod anecdotic: Rilke merge să bea ceva, Freud glumeşte cu doamna Lou Andreas Salome.
Ca publicist Illies jonglează cu anul 1913, cu secolul 20, cu citate, viaţa şi opera actorilor 1913, chochetează cu cunostiinţele actuale ale cititorilor.
Cartea sa avut imediat 1912 recenzii în marile ziare FAZ, Zeit, Welt, Süddeutsche Zeitung, cu comentarii binevoitoare. Se constată un trend înspre collagarea (Herta Müller lucrează cu colage după 2009) istoriei culturii în care publicistul pescuieşte în arhive scrisori, fotografii, jurnale, se ocupă de trecut şi îl prezintă prezentului.
Cunoaşterea limbilor 2016……
SUA cu o tradiţie comunetaristă 2016 ( B. Sandess, J. Rawl, Etzioni) , Franţa cu o tradiţie individualistă 2017, Germania cu o tradiţie federală, şi în Kulturgeschichte …
Pentru UE281-1: cultura, arta, literatura un liant puternic, decisiv, promităţor, salvator 2016? Pluralitatea limbilor, al culturilor …. şi unitate…. în pluralitate?
Un consens majoritar în … ….. ? Bratislava 2016…
UE28-1 are un trecut, un prezent 2016. Cum va fi viitorul?