Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Despre „oportunităţi“
Editorial din Observator Cultural Nr. 840
- 14-09-2016
- Nr. 840
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 6 Comentarii
Nicolae Manolescu, directorul revistei România literară, a explicat într-un editorial („Cronica unei morţi anunţate“, nr. 39, 9 septembrie 2016), de ce a eliminat din paginile revistei celebrul articol al Rodicăi Zafiu, despre plagiatul lui Victor Ponta, care a dus la încetarea colaborării profesoarei de la Litere cu revista amintită. Scrie Nicolae Manolescu: „Trebuie să precizez că n-a fost vorba de o diferenţă de opinii sau de vreun eventual reproş la adresa lingvistei care ne onora cu semnătura ei. A fost vorba de o chestiune de oportunitate. În viaţa unei reviste, asemenea (in)oportunităţi nu sînt neapărat frecvente, dar pot surveni uneori. Articolul denunţa plagiatul lui Victor Ponta. Era cît se poate de corect şi de limpede. Întîmplarea face ca exact în acele zile să-i fi adresat premierului de atunci al României solicitarea din partea USR de a acorda un sprijin financiar pentru publicaţile ei, la fel cum făcuse predecesorul său în fruntea guvernului, Emil Boc. Primiserăm prompt banii, sprijin confirmat apoi în actuala lege de finanţare a revistelor. Nu era vorba de banii mei sau ai redactorilor, era vorba de banii graţie cărora toate revistele USR au supravieţuit. Le-am mulţumit public, într-un editorial şi într-un interviu, lui Boc şi lui Victor […]
Bravo, Ovidiu Simonca:
Era necesara o aducere aminte (ca sa nu-i spun „punere la punct” a) lui Nicolae Manolescu ce caracter deficitar/duplicitar are.
Totodata, este reconfortant sa stii ca exista Observator cultural, o publicatie mult superioara Romaniei „NM” literare. . .
J’ai perdu ma vie par delicatesse, zise unul căruia gentileațea i-a dăunat grav pînă la letal. La asta mă duce gîndul citindu-l pe Ovidiu Șimonca: ”ce drăguț” e cu Manolescu; ce academic îi combate opiniile contradictorii; ce elegant îl trage de mînecă.
Vădit, Manolescu n-are a-și pierde viața din cauza delicateții. Nici măcar din a grosolăniei, n-are a-și, fiindcă acest literat – cîndva, de prestigiu al criticii românești – și-a ratat cariera. El s-a născut politician, iar cultura sa umanistă i-a relevat structura iezuită, neavînd nimic de aface cu gentilețea ori buna-credință. Comunismul i-a blocat ascensiunea politică datorită faptului că-l chema, la naștere, Apolzan – nume cu oarecare trecere-n cronicile legionare. A greșit grav comunismul fiindcă urmașul lui Apolzan era gata să urmeze îndemnul legionarilor întemnițați: Căpitane, nu fi trist/ Garda merge înainte/ Cu partidul comunist.
Strașnic șef al Securității ar fi fost Manolescu, Beria redivivus! Exemplar prim-secretar de județean-ar fi fost – le-ar fi-ngălbenit de invidie pe Aneta Spornic, Alexandrina Găinușe. Pe Suzana Gîdea – chiar, ce mai tartor al culturii și educației socialiste ar fi ieșit din el!
Cel care l-a citit corect a fost arhitectul Dinu Patriciu, care-a și băgat bani într-o morganatică aspirație la președinție, a lui Manolescu. Bietul miliardar, nici măcar el n-a văzut ce monstru politic scotea din joben – bine că ne-a ferit Dumnezeu, c-atît ne mai trebuia după stalinismul ceaușist – stalinismul apolzan.
Dar Manolescu se deșteptase, îi căzuse de pe ochi pînza umanistă, își descoperise adevărata natură, vocație, cale spre împlinire umană – politica. De aceea, tot ce-a făcut de-atunci încoace – așa, restrîns la domeniul literar în care l-a exilat comunismul – a fost politică și numai politică. Pe-o ciosvîrtă de putere, tot a pus mîna – președinția USR, unde taie și spînzură; unde jubilează făcîndu-și damblaua de-a premia, anual, doar prea plecații servitori.
Practic, Manolescu are un partid – al scriitorilor profesioniști – cu logistica necesară: presă, finanțare, audiență. Oricît ar suna de neplăcut, Manolescu este președintele Literaturii Române – asta tot i-a reușit academicianului fără noroc. Cum era Mircea Sandu, al fotbalului românesc. Cum sînt ”regii” noștri autohtoni (alții decît cei staborești) – ai asfaltului, fierului vechi, alcoolului etc.
Așa ajunse literatura română înțărcuită tribal, căci prea supusă unui șef de trib de succes internațional – fost ambasador român la UNESCO.
Dacă nu exista, Manolescu trebuia inventat, ca să vadă pînă și cei cu vederea pustiită ce este politica: o schimbare de sens, care face din om – ne-om.
Eu îl simpatizez pe dl Manolescu, dar găsesc utile precizările dumneavoastră.
Păcat! Un mare critic literar poate fi cumpărat și compromis de un individ, plagiator și, bănuiesc,care nu a citit nici un rând din ceea ce a scris criticul Manolescu. Cel mult articolele domniei sale despre sport. O mare impolitețe și față de doamna Zafiu , colaborator vechi al României literare, cu rubrică permanentă, dacă nu mă înșel. Consider că declarația criticului și directorului revistei respective este nu numai o gafă dar și o totală lipsă de politețe. Cunosc foarte bine eforturile revistelor literare de a face rost de bani pentru supraviețuire. Dar de aici până la compromis este cale lungă.
Oare ce face ca oportunitatile -atatea cate vor fi fost in metabolismul literaturii nationale- sa sucombe sub eternele oportunisme de echilibristica administrativa ale magistrului NM? Oare chiar nu se vede ca jongleriile stilistice, care au tinut sus steagul autonomiei estetice, au frant vana continutului din imaginatia scriitorilor?
Cititorii, ca o specie de consumatori, intra in librarii, rasfoiesc autorii romani si pleaca jenati mai departe, cu un disconfort indus de decompresia tirajelor de la zeci de mii de exemplare la trei, patru, cinci mii…
Poate ma insel, dar cred ca daca NM, sau alti colegi ai dansului, ar face cronica de intampinare unui Thomas Mann autohton acesta ar fi ocolit cu strasnicie de cititori.
Si poate ca asta nu ar fi o problema pentru marele critic (duracell rezista) cat pentru autorii care se incapataneaza sa dea trup viu literaturii din Romania, in ciuda oportunismelor lucrative omniprezente.
Sfântă ipocrizie!
Este o vorbă din popor: şi…… şi cu banii luaţi!
QED