SFada cu literatura. O vedere asupra fantasticii românești la 2016 (III)

Pentru ultimii 15 ani, Centrul de Cercetare a Imaginarului „Phantasma“ de la Cluj (http://phantasma.lett.ubbcluj.ro), sub directoratul lui Corin Braga, este echipa cu cea mai mare coeziune, cu o producție coerentă  de text care să răspundă standardelor academice internaționale. Prin Caietele Echinox (cu apariție semestrială, ajunse la volumul 30 – Repenser le politique a travers des imaginaires dispersés), profesorii și doctoranzii de la Phantasma, precum și invitații lor la dezbateri și conferințe, nu lasă rezultatele să se piardă în arhive. Este foarte important ca aceste rezultate să fie relativ ușor accesibile publicului – aici includ și scriitorii de literatură de gen – iar volumul METAMORFOZE. Morfologia lumilor posibile. Utopie, antiutopie, science-fiction, fantasy (Tracus Arte, 2015) poate fi dat ca exemplu de diseminare cu succes a cercetărilor de la Phantasma, fiindcă a primit premiul „Ion Hobana“ al Societății Române de Science Fiction și Fantasy, acordat în colaborare cu Asociația Scriitorilor București, la sfîrșitul anului 2015.  Cred că fructificarea deplină a capacităților de cercetare a fantasticii de la noi din țară se poate face tocmai într-un astfel de triunghi relațional: mediu academic – mediu creativ – mediu receptiv, cu tipurile lor de coagulare organizațională. Evident, între mediile numite nu există granițe sau comunicare într-un singur sens, ci mai degrabă membrane osmotice: există universitari foarte buni romancieri, tot astfel cum există „fani“ ale căror texte de critică și exegeză sunt de cel mai înalt nivel. Fantastica românească, la 2016, pentru circulația ideilor, nu mai este o piramidă – deși există un sens al tradiției și un sens al profesionalismului – și, în niciun caz, nu este un spațiu marginal/ghetou. Astfel că lista de cărți de mai departe poate fi gîndită ca un cîmp de forță, ale cărui relee sunt autorii și cititorii lor.

Tot de la Cluj, avem de la Ștefan Borbély Utopie, distopie, urbanism (Limes, 2014) care își găsește corespondențe puternice într-o temă a locuirii din ce în ce mai prezentă în ficțiunea românească de după 2010. Cea mai mare antologie „comparativă și contrastivă“, despre natura și menirea sf-ului îi aparține lui Cornel Robu, cu titlul provocator MORTUA EST (https://www.researchgate.net/publication/282869528). Fostul universitar clujean își eliberează spiritul de constrîngerile formal-academice, fără să îi fie teamă de apropieri riscante, dar ce ar mai fi literatura comparată dacă toți comparatiștii ar fi cuminți? Probabil, o supra-arhivă, o compilație, precum cele șase volume din Enciclopedia SF a fostului clujean Mircea Naidin (Tritonic, 2014-2015), operă executată în bună măsură în deceniul dinaintea și imediat în cel de după generalizarea Internetului, aș îndrăzni să spun, ultima enciclopedie gîndită pentru tipar, cu uneltele civilizației tiparului, din fantastica românească. Meritul lui Mircea Naidin se află mai ales în volumul al III-lea: aici, bazat pe experiența proprie din ultimul deceniu al mileniului trecut, el arată cum se poate preda science fiction la universitate (merit recunoscut cu un premiu la RomCon-ul sucevean, în 2015).

Trecem spre Banat și găsim o excelentă monografie Edgar Allan Poe, a timișoreanului Lucian-Vasile Szabo: E. A. POE: romantism, modernism, postmodernism. Implicaţii jurnalistice, fantastice şi science fiction, (Ed. Tritonic, Bucureşti, 2014; The Facts in the Case E A Poe. Fantasy, Real Life, Science Fiction, Journalism, LAP Lambert Academic Publishing, Saarbrücken, Deutschland, 2013). Să ne amintim că Szabo este, la rîndu-i, un prozator de forță, pe care am avut plăcerea să îl semnalez în SFadă.

Dinspre celelalte centre universitare, după 2012, aș mai semnala tezele Danielei Petroșel și Rodicăi Gabriela Chira cu Era Mașinii. Despre postumanism și imaginarul tehnologic în literatură (Tracus Arte, 2014) și, respectiv, Autres mondes. Approches SF (Ars Longa, Iași, 2014). Le menționez pentru că, prin același sistem (fragil încă) de premiere, ele și-au confirmat diseminarea către public.

Apoi am putea vorbi despre cărțile dedicate mai mult sau mai puțin unui gen sau zonelor de graniță dintre genuri. Aici am avea ca exemplu Realismul magic. O încercare genealogică (Editura Academiei Române, 2013), lucrare a Anei-Maria Tupan. O foarte potrivită însoțire ar fi făcut-o publicarea tezei de doctorat al lui Eugen Cadaru, Realismul magic în cinema, din 2009. Aici ar fi loc de încă o Sfadă cu „cărțile care lipsesc“. Nici teza lui Eugen Stancu, Politics and Science Fiction: Science Fiction in Communist Romania 1955-1974 (VDM Verlag, 2008) încă nu e la îndemîna publicului român, așa cum părțile următoare din Introducere în fantasticul de interpretare (Editura Tracus Arte, București, 2011) al lui Cosmin Perța încă nu au văzut lumina tiparului și nici traducerea din Art Wasn’t Quite Crime (Millennium Books, 2010), o completă sinteză asupra cyberpunk-ului, a lui Florin Pîtea.

Nu pot să închei acest episod fără a aminti cele mai percutante apariții – în opinia mea – de volume de non-ficțiune pentru fantastica românească recentă: Paradigmele paraliteraturii (Scrisul Românesc, 2015), sub semnătura lui Dodo Niță, și Roman polițist (Tact, 2015), de Mihai Iovănel. Amîndouă par culegeri de articole, dar sunt de fapt viziunile personale cu cea mai mare coeziune pe subiectele dedicate. Și, da, și în fantastica noastră, așa cum ne arăta Ion Manolescu încă din 2011 (Benzile desenate și canonul postmodern, la Cartea Românească), legea nu se mai face doar cu/în literatură.