În căutarea firescului

Cu ani în urmă, scriind despre primele două volume de versuri ale lui Ştefan Manasia (Amazon şi alte poeme – 2003 şi Cartea micilor întîmplări -2005), aveam revelaţia unui spirit fantast, cîteodată barochizant, care încerca să transpună reportajul mizerabilist în registrul (superior?) al unei lirici „de viziune“, ce miza pe insolitarea perspectivelor şi a unghiurilor de percepţie. Fascinat de poezia „obiectelor mici“, Manasia se dovedea un minimalist care reasambla realul în configuraţii pline de stranietate, descoperind, în spatele decorurilor sordide, prezenţa miracolului domestic. Această viziune se asocia la autorul Amazonului cu o retorică a ostentării şi a spectacularului, căci, fără a ajunge la histrionismul sans rivage al lui Claudiu Komartin, Manasia avea voluptatea „punerilor in scenă“, iar stigmatele damnării erau etalate cu truculenţă, ceea ce ducea la o inflaţie a personajului liric, care căpăta ceva din aerul artificios al jucăriilor gonflabile. Cel mai recent dintre volumele sale, Cerul senin (Editura Charmides, 2015), marchează o „domesticire“ a viziunii, gesticulaţia histrionică e lăsată deoparte, dispar şi detaliile mizerabiliste, poetul cultivînd acum o lirică minimalistă „pur sînge“, amintind uneori de producţiile poeţilor de la revista Steaua a anilor ’50-’60, Victor Felea sau Aurel Gurghianu: ,,Mierla ţeapănă/ în copac,/ cioara cu penele/ fluturînd în […]