Supliment FILTM 2016

Timişoara 25-28 octombrie

  • Recomandă articolul
Timișoara este într-un moment extraordinar al ei: a fost desemnată Capitală Culturală Europeană a anului 2021. După decembrie 1989, acesta reprezintă, din punctul meu de vedere, cel mai important eveniment din istoria recentă a orașului. Consecințele cîș­tigării competiției sînt, neîndoielnic, pozitive, și nu doar pe plan cultural, iar această zonă își va accelera ascensiunea. Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara a fost, prin cele patru ediții ale sale, parte a proiectului pentru Capitală Culturală Europeană. Nume de top ale literaturii europene și românești au fost prezente și active în orașul de pe malurile Begăi, începînd din 2012, cînd a avut loc prima ediție a FILTM. Comunitatea locală a reacționat excepțional de-a lungul celor patru ani, prin implicare și participarea numeroasă la activitățile din cadrul Festivalului. Cea de-a cincea ediție a FILTM se va desfășura, iată, sub semnul victoriei Timișoarei. E o victorie și pentru noi, cei care organizăm FILTM, fiindcă am reușit, și de data aceasta, să invităm nume sonore ale literaturii de la noi și de peste granițe. Este o victorie și pentru pasionații de literatură, întrucît timp de patru zile, între 25 și 28 octombrie, vor avea alături prozatori, poeți, eseiști, critici literari de primă mărime, care […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.