Lumea în două cărţi

Prin Învoiala, prin temele şi trimiterile textuale pe care abil le camuflează în această carte nouă, George Bălăiţă priveşte peste umăr înspre capodopera Lumea în două zile, roman de o amplitudine care şi astăzi, la mai bine de patru decenii de la publicare, îşi găseşte cu greu echivalent între cărţile de ficţiune scrise la noi. Învoiala, deliberat scuturată de artificii narative şi stilistice, păstrează aerul parabolic, cunoscut cititorilor din alte ficţiuni ale romancierului, dar aici, temele şi liniile de interes care i-au structurat, de-a lungul deceniilor, scrierile sînt reduse la esenţă. Stilul, care lasă la vedere precizia unor adevărate  nervuri textuale, este lapidar, mult diferit de aluviunile digresive şi de acrobaţiile experimentaliste din Lumea în două zile. Cu toate astea, aceste două cărţi comunică, în realitate, prin mult mai multe canale decît s-ar putea aproxima la o lectură izolată, autonomă. Teme greu de epuizat, cum sînt cele care au structurat Lumea în două zile, reper inconturnabil pentru opera lui, clamează, în Învoiala, o nouă posibilitate de expresie, clar diferită de cele testate în mai bine de cinci decenii de cînd George Bălăiţă scrie şi publică. Obsesia dualităţii, a dublului, a oglindirii şi a contaminării termenilor unei opoziţii revine în acest […]