Cărţi rătăcite, cărţi regăsite

Excepţionalul scriitor Radu Petrescu spunea despre biblioteca lui, despre biblioteci în general, că ar fi „depozitul de praf al casei“. Este întru totul adevărat. Mai ales pentru cei care nu au spaţii generoase de depozitare. Şi cine are, în fond? Excepţiile confirmă regula. Un scriitor azi uitat, Ştefan Popescu, care stătea undeva în apropiere de strada Călăraşi, pe lîngă Biserica „Sf. Ştefan“ (m-a dus tata la el de cîteva ori, erau prieteni), avea în tot subsolul casei lui de tip vagon – vreo cinci camere amenajate frumos, cu rafturi făcute de el (se lăuda cu asta!) – o imensă bibliotecă. Bine întreţinută şi cu cărţile, cum tot el spunea, de unde mi-a rămas şi expresia, aşezate „pe căprării“. Nu ştiu ce s-a întîmplat cu această bibliotecă, dar acum cîţiva ani, trecînd prin faţa fostei locuinţe a familiei lui Ştefan Popescu, unde am fost mereu primită cu multă căldură (soţia scriitorului era pictoriţă), n-am mai găsit acolo decît nişte ţigănuşi care se jucau. Am întrebat de Ştefan Popescu. Nu mai ştia nimeni nimic. Precizez că de la el am citit, în ediţii princeps, mai toate cărţile care au făcut, după ’90, gloria Editurii Humanitas: Noica, Eliade, Cioran şi alte rarităţi la […]