Donald Trump și Igor Dodon
- 17-11-2016
- Nr. 849
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 0 Comentarii
Unul a cîștigat alegerile prezidențiale în Statele Unite, celălalt în Moldova. Unul așteaptă să-și formeze noua echipă, să se vadă validat de voturile marilor electori în decembrie și să fie instalat ca președinte al SUA în ianuarie 2017. Celălalt așteaptă și el ca rezultatul alegerilor din Moldova să fie recunoscut oficial și să se instaleze în funcția de președinte al Republicii Moldova. Dar nimic nu e sigur. Unii analiști politici avansează ipoteza că, cel puțin teoretic, în ceea ce-l privește pe Trump, cît timp nu a depus jurămîntul ca președinte, soarta lui se poate schimba în următorii pași administrativi. Dacă strada face mari presiuni și dacă electorii deja aleși își modifică opțiunea. S-a mai întîmplat, de mai multe ori, în istoria Statelor Unite. Și la Chișinău, precum și în alte orașe europene, sînt proteste îndreptate împotriva autorităților, care, evident, au fraudat alegerile. Nu doar prin tipărirea unui număr insuficient de buletine de vot, nu doar prin aducerea cu autobuze a mii de locuitori din stînga Prutului, ca să voteze în secțiile din partea dreaptă – autoritățile de la Tiraspol nu au organizat secții de votare –, ci și prin clasicele manipulări întreprinse de nu se știe bine cine. Ne facem […]