Lecturi pentru iarna care vine
- 25-11-2016
- Nr. 850
-
Cristina MANOLE
- Rubrici
- 0 Comentarii
S-a încheiat o nouă ediţie a Tîrgului Gaudeamus – cu China oaspete de onoare. Ca de fiecare dată, rămîn cărțile și, evident, lecturile. Să răsfoim măcar o carte pe zi, ne sugera un cititor asiduu precum filozoful Constantin Noica. Mult mai mult decît un filozof. Bine că nu-l taxăm și pe Noica drept „scriitor“, cum e moda azi. Lăsăm deschis subiectul pentru altă ocazie. De această dată, m-am oprit asupra unor volume care ar putea trece neobservate. Primul volum pe care-l semnalez ca ieșit din norma curentă îi aparţine jamaicanului Marlon James. Născut și crescut într-o insulă din Caraibe cu 3 milioane de locuitori, majoritatea urmașii celor aduși cu anasîna din Africa, peste care au venit indieni și chinezi, alcătuind un straniu mixaj etnic – cu acest prilej am căutat și eu să aflu cîte ceva despre acest univers uman de limbă engleză și avînd o ciudată religie, legată de personalitatea fostului împărat al Etiopiei, Hailie Selassie I. Rastafarienii sînt un soi ciudat de sincretism creștin mixat cu magii și vrăjitorii locale şi numărînd peste un milion de adepți. Acest aspect religios e prezent la fiecare pas în romanul A brief history of Seven Killings. Marlon James (născut la […]