Îmi place să cred că nici cartea în format clasic, şi nici muzica în format fizic nu vor dispărea niciodată. Nu trebuie să alegem între digital şi analogic sau între cuvîntul scris şi cel de pe ecranul tabletei. Cele două formule pot coexista fără nici un fel de problemă, piaţa urmînd să decidă ponderea aferentă fiecăreia dintre ele. Dacă, pentru literatură, în România există o comunitate recongnoscibilă şi fidelă, cei 20.000 care cumpără cărţi, după cum spunea scriitorul Mircea Cărtărescu în cadrul Festivalului Internaţional de Carte Transilvania de la Cluj, pentru iubitorii vinilurilor sau ai DVD-urilor lucrurile nu mai sînt la fel de clare. Există evenimente organizate în diverse cluburi şi puburi, unde se schimbă discuri şi se leagă prietenii. În plus, conceptul de lansare de album nu mai este foarte popular în ţara noastră, mai ales în rîndul trupelor rock. Şi atunci cînd se lansează vreun album metal, de cele mai multe ori avem de a face cu un concert, iar vînzările CD-urilor nu sînt deloc spectaculoase. Nu de puţine ori mi s-a întîmplat să văd în cluburi astfel de evenimente, în care cele cinci sau şase exemplare din respectivul album rămîn neatinse la măsuţa de merchandise. Aş spune că spectatorul obişnuit cu concertele de club va alege tricoul în detrimentul noului album, asta dacă nu s-a decis deja să cheltuie banii exclusiv pe bere şi pe taxi pentru a se întoarce acasă.
Vintage
Cu toate că premisele nu sînt deloc încurajatoare şi nu putem identifica atît de uşor publicul-ţintă pentru CD-uri, DVD-uri şi viniluri cu muzică rock sau cu prestaţii live ale unor mari trupe, în Bucureşti există în continuare locuri în care putem achiziţiona muzică nouă. Pe lîngă tradiţionalul magazin Muzica, un loc încărcat de istorie şi care pare din ce în ce mai mic la fiecare nouă vizită (un mare furnizor de servicii GSM a cumpărat o parte din spaţiul pe care acesta îl ocupa), în ultimii cinci-zece ani s-au dezvoltat aşa-numitele malluri culturale. Le putem spune librării, însă aceasta nu ar fi decît o parte de adevăr. Reţelele Cărtureşti (în special Carusel şi Verona) şi Humanitas (în special Cişmigiu şi Kretzulescu) sînt adevărate huburi multimedia, unde muzica ocupă un loc important în arhitectura locului. Şi mă voi opri asupra unui singur mall cultural pe care l-am vizitat zilele trecute, tocmai pentru a observa cele enunţate mai sus. La Cărtureşti Carusel se găsesc multe dintre albumele rock şi metal lansate în 2016. Unele dintre ele au fost lansate cu mai puţin de o lună în urmă, iar pe altele le-am găsit chiar în format vinil. Iată cîteva nume din rafturile mallului cultural de pe Lipscani: Fates Warning – Theories of Flight (2016, progressive-metal, InsideOut Records – format vinil), Opeth – Sorceress (2016, progressive rock/progressive metal, Nuclear Blast – format box-set), David Bowie – Blackstar (2016, art-rock, experimental rock, Columbia Records – format vinil), Insomnium – Winter’s Gate (2016, melodic death-metal, Century media, format vinil şi CD) sau Hexvessel – When we are death (2016, psychedelic forest rock, Century Media, format CD). Dacă adăugăm acestui tablou cîteva date din studiul realizat de Institutul Nielsen şi citat de publicaţia românească wall-street.ro, în ceea ce priveşte evoluţia pieţei muzicale la nivel global în 2015, putem îmbrăţişa o abordare optimistă. Astfel, vînzările de conţinut digital au crescut cu 23% în anul anterior, în timp ce ponderea vinilurilor a ajuns la aproape 10% din total. Multe dintre trupele metal lansează şi ediţii limitate pentru patefon atunci cînd ies pe piaţă cu un album nou. Vinilurile din nou la modă? Sau e doar o abordare hipsterească a problemei? Rămîne de văzut. Cu toate astea, Sorceress, al doisprezecelea album de studio Opeth, arată foarte bine şi în format vinil.
Sorceress
Încă de la prima audiţie, trupa suedeză reuşeşte să-l uimească chiar şi pe ascultătorul sceptic şi prudent, care nu se mai aşteaptă la nimic bun în anul de graţie 2016. Sorceress nu este un album conceptual, pentru că nu trebuie să fie un album conceptual. Opeth doreşte parcă să le transmită iubitorilor genului că a construi poveşti şi punţi doar de amorul artei nu este decît o jucărie lucioasă de plastic. Solistul Mikael Akerfeldt şi colegii săi continuă ascensiunea pe pantele uneori abrupte ale rockului progresiv, fără a asuda vreo clipă, fără a încerca să fure startul în vreun fel. Sorceress a fost lansat pe 30 septembrie 2016, trupa plecînd în turneul nord-american la mai puţin de o lună după lansarea lui. Sorceress continuă drumul pe care Opeth l-a început odată cu lansarea discului Damnation din 2003. Un drum jazz-fusion, un drum experimental, un drum de revizitare a tot ce a dat mai bun rockul în secolul al XX‑lea. Şi dacă această abordare doar se întrevedea la piese precum Windowpane, Death Whispered a Lullaby sau Closure, melodiile de pe cel de-al doisprezecelea material de studio sînt scrise & interpretate de o mînă sigură, care-şi permite să reevalueze, repoziţioneze, reinterpreteze şi rescrie istoria rockului şi metalului progresiv, de la Pink Floyd şi pînă la americanii de la Fallujah. Dacă aş asocia Sorceress cu un film văzut recent, aş spune că Opeth se joacă pe ultimul album la fel cum o fac fraţii Coen în Hail, Caesar! cu istoria omenirii de la Imperiul Roman şi pînă la Hollywoodul anilor ’50-’60. Nu putem nega influenţa britanicului Steven Wilson în metamorfoza suferită de Opeth în ultimii zece ani. Dar aici e deja o altă discuţie. Să spunem doar că vinilul apărut la Nuclear Blast în septembrie poate şi trebuie să fie aşezat în raftul din care mai fac parte Jethro Tull, Creedence Clearwater Revival, Metallica sau chiar Rush.
Disecţie
Sorceress este al doilea album consecutiv pe care Opeth îl înregistrează în studioul Rockfield* din Ţara Galilor, după Pale Communion în 2014. Pe aici au mai trecut Rush, Judas Priest sau Queen. Dacă e să discutăm albumul piesă cu piesă, lucrurile se clarifică din punctul de vedere al absenţei vădite a conceptualismului. Cum spuneam şi mai sus, această abordare spre diversitate, spre a gusta din cît mai multe feluri de mîncare este adevărata miză Opeth în 2016. Persephone este biletul de intrare în universul Opeth, un univers în continuă expansiune. Este o poartă ce se deschide treptat, este acea uşă crăpată din camera adolescentului de 14 ani care se teme de invazia adulţilor. Ritmul este tern şi în oglindă cu piesa ce coboară cortina, Persephone (Slight Return). Binomul Sorceress şi Sorceress 2 este un minialbum în sine, în cadrul materialului pe care îl propun suedezii. Urme de jazz, de funk, o orgă cutremurătoare şi o ieşire folkish, dar, în acelaşi timp, modernă, aproape liniară pe a doua bucată. Intrarea în sferele heavy-metal şi propriu-zis dărîmarea zidurilor templului începe odată cu The Wilde Flowers. Totuşi, chiar şi în cazul acestei furtuni, Akerfeldt, Mendez, Axenrot, Svalberg şi Åkesson lasă loc de respiraţie. Urmează balada Will o The Wisp, o puternică zonă de meditaţie, dar şi de angoasă. Chrysalis revine la poziţia de forţă prin tonuri sofisticate de chitară, dar şi de clapă psihedelică. Cînd credeam că am înţeles ce e cu Sorceress, Opeth ne trimite la Deep Purple şi Rainbow. Pentru a ne împinge şi mai mult în ceaţă, suedezii ne propun în continuare The Seventh Sojourn, un mix oriental, ce pare scăpat de sub control. Lucrurile nu stau însă deloc aşa. Drumul spre Arabia are darul de a-l captiva pe ascultător şi de a-l face să-şi dorească şi mai mult experienţa vinilului. The Strage Brew este cea mai opethiană abordare de pe Sorceress, însă funcţionează şi ca o pauză de respiraţie între elemente. Avem de-a face cu o prelungire peste timp a albumului Damnation, despre care am amintit mai sus. Urmează A Fleeting Glance, bucata mea favorită de pe Sorceress. Imaginaţi-vă un portal muzical/o maşină a timpului cu două capete extrem de flexibile. Axa negativă ne poartă pînă la trubadurii medievali, în timp ce axa pozitivă ajunge şi în anii ’60, la Beatles, şi în anii ’70 şi ’80, la Dire Streits, dar şi la Alternative 4, lansat de Anathema în 1998. Şi, pentru că nu avem de a face cu un album conceptual, Era nu este şi nu trebuie citită ca o piesă de sinteză, din simplul motiv că este cea mai dinamică melodie a întregului. Tonul heavy, atmosfera deloc luminoasă pe care o degajă lasă ascultătorului de prog un zîmbet cînd ajunge la finalul experienţei VinilOpeth. Catchy, catchy, dar versurile de final lovesc puternic: „The end of an era/ One starts anew/ You know the devil/ He lives in you“.
Avem de-a face cu, probabil, cel mai bun album progresiv din 2016, despre care sper şi cred că se va scrie foarte mult. Deja vinilul Opeth îmi face cu ochiul.
Opeth vor concerta în România la Rockstadt Extrem Fest în august 2017. Festivalul se va desfășura între 10 și 13 august, la Rîșnov.
________________
* http://www.blabbermouth.net/news/listen-to-opeth-entire-sorceress-album/