Nu pot să nu salut gestul şi ţinuta intelectuală şi morală a primarului ieşean Mihai Chirica, un PSD-ist nepătat, care şi-a dat demisia, refuzînd să mai fie părtaş la jocurile necurate ale propriului partid. Liviu Dragnea declara că primarul a demisionat, speriat de ameninţările celor din opoziţie. Am aflat aceste lucruri la conferinţa de presă de la Casa Poporului, unde domnul Dragnea răspundea în locul premierului, cînd acestuia din urmă îi lipsea tupeul maestrului. Cred că orice om cu mintea întreagă a înţeles că am căzut în capcana unei monstruoase urzeli în care minciuna se înfrăţeşte cu servilismul ca unii să-şi salveze pielea. Marele „Şef“, Dragnea, este animat de un extrem orgoliu, încercînd să-şi ascundă dorința exacerbată de putere sub masca unui umor cinic.
El invocă permanent numărul mare de voturi şi se iluzionează că are inteligenţa malefică şi seducţia irezistibilă ale unui „Cesare Borgia“, care reuşeşte să obţină orice, avînd fibră de dictator. Mintea lui e denivelată ca un drum accidentat şi, orbit de vanitate, calcă în gropi. Se agaţă cu dinţii de graţiere ca să ajungă Primul. Să-l suspende pe preşedinte şi să-i ocupe scaunul. Trăim într-o corupţie şi o minciună generalizate. Un asemenea cancer, care a cuprins organismul, nu poate fi eradicat decît printr-un transplant radical. Întreaga ţară s-a ridicat ca pentru revoluţie. Dar i se întind capcane.
Acum partida de la putere pune la cale o replică la mişcările celor din stradă care manifestează paşnic cu copiii în cîrcă. Asta ar însemna un război civil. Printre zecile de mii de protestatari – demonstranţii de azi ne oferă un model de inteligenţă şi civilitate – mulţi sînt votanţi PSD care s-au trezit. Unii miniştri şi primari de-ai lor au demisionat, sau se pregătesc să părăsească o corabie care ia apă. Oare se va scufunda?
Singura mea speranţă e preşedintele Iohannis, care a demonstrat că e mai apropiat de popor decît un bun român. Unii spun că-i piroman, alţii îl acuză de înaltă trădare şi de aducerea uslaşilor. Dar Iohannis a venit în mijlocul oamenilor, Iohannis a apărut inopinat la şedinţa de guvern şi a demascat planurile PSD. Iohannis a fost la Avocatul Poporului să-l convingă să împiedice aplicarea ordonanţelor de urgenţă, împinse în toiul nopţii pe uşa din dos ca toate nelegiuirile. Iohannis este tratat de la egal la egal de Marii Europei. Se pare că ciobăneştii nu-i pot iubi pe dogii germani.
Tot în crucea nopții șiștarul s-a răsturnat și ordonanța s-a „rezolvat“. Frica păzește pepenii! Hai să ne ascundem în spatele premierului! Abrogare? Prerograre? Scuze, mi-e imposibil să cred în premierul Grindeanu. Chestie de intuiție. Ferește-te de servilismul marelui arivist! Parcă văd că, dacă se golește, din cauza pomenilor promise la alegeri, visteria țării, vinovați vor fi, cu siguranță, demonstranții care dezechilibrează „casa mult visată“, era pe vremuri un film.
- Îmi pare rău că, în contextul politic actual, care se acutizează, ocupînd întreaga rațiune a existenței noastre în propria țară, nu am mai găsit timp și loc să acordăm atenția cuvenită cazului Ludovic Orban, un exemplu de corectitudine, conștiință civică și demnitate, calități rarisime la oamenii noștri politici.
Iata ca ,, mai nasc la Moldova oameni” vorba cronicarului. Demn de admirat gestul lui Mihai Chirica. Si-a dat seama i ce fundatura intrase. S
Chirica nu şi-a dat demisia (din PSD), doar a luat poziţie împotriva ordonanţei şi a cerut demisia/demiterea ministrului Iordache, criticînd opţiunile lui Dragnea.