Îndrumar spre fericire?

„Toma: Păi, și atunci? Psihanalistul: Şi atunci ne vedem joi. Toma: Pe joi.“   Acest sfîrșit al filmului mă bîntuia. Toma este deziluzionat și demoralizat. El va reveni la următoarea ședință de terapie, sperînd să înțeleagă ce s-a petrecut între ei doi. Filmul lui Călin Peter Netzer ne spune că iubirea este o iluzie, care nu poate fi trăită în cuplu. Filmul lui Netzer nu ne prezintă descompunerea unei relații de cuplu, ci ceva universal, care îi îndeamnă pe spectatori să se întrebe: este chiar imposibil să-ți clădești și să menții o relație de cuplu? Și, dacă te încumeți, cu ce te alegi? Protagonistul filmului, Toma, ne arată una dintre posibilele consecințe ale unei asemenea relaţii; el trăieşte în prezent, merge la terapeut, din ședință în ședință, pentru a înțelege unde a ajuns, cum și-a irosit viața, deoarece nu a spus ceea ce gîndea, nu a reacționat precum simțea și nu a făcut ceea ce, într‑adevăr, își dorea. El nu și-a trăit conștient viața. În ședinţele de psihanaliză, își întîlnește Eul din adîncuri, iar această întîlnire – așa cum mărturisea coscenaristul Cezar-Paul Bădescu, care este și autorul romanului Luminița, mon amour, roman din care s-a inspirat filmul – nu este […]