C-așa-i în tenis

Tennis Ball Centered on the Court

A pornit scandalul dezvăluirilor despre petrecerile de la vilele de protocol ale SRI, din anii 2000. Din lista participanților nu lipseau oameni politici, sereiști, generali, miniștri, procurori, judecători și unii ziariști (Dan Andronic prezintă aceste liste în Evenimentul zilei). Numai lume bună; George Maior era organizatorul, iar alteori Florin Coldea; participau și Ponta, Dragnea, Oprea, Ghiță, Lidia Stanciu, iar uneori Alina Bica sau Elena Udrea, și mulți alții. Și mai venea și responsabilul american („antena“) pentru informație, din zona balcanică a Europei. Adică, toată floarea cea vestită a Binomului, format din Parchete și SRI. Se puneau la cale numiri de oameni, arestări și faceri de dosare, se schimbau informații, pe scurt, se conducea, operativ, țara.

Iată, de exemplu, planul făcut în vederea eventualei cîștigări a alegerilor din 2014 (socoteală încurcată de victoria lui Iohannis): Ponta – președintele țării, George Maior – prim‑mi­nistru, Oprea – șeful PSD, Coldea – șeful SRI. Oamenii ăștia au trăit clar, timp de ani de zile, cu sentimentul puterii: ei au fost deciden­ții, pentru că ei posedau informația. Traian Băsescu a avut o revelație tristă, pe care a recunoscut-o public: băieții l-au „lucrat“ (cam așa a mărturisit și Emil Constantinescu, la ieșirea din funcția de președinte), i-au spus ce și cît au vrut ei ca el să știe, dar adevărata informație a rămas între ei. Dacă n-ar fi de plîns, ai rîde auzindu-l pe bătrînul marinar cum se întreabă, azi, dacă el a ales-o și a numit-o pe Codruța în fruntea DNA, sau decizia s-a luat la vila K 2, după o partidă de tenis între Ponta și Maior (conform lui Dan Andronic, cele mai multe partide de tenis se jucau la dublu, după formula Liviu Dragnea/ George Maior contra Victor Ponta/ Florian Coldea; Gabriel Oprea era rezervă, iar Vasile Dîncu mai mult chibița). 

E limpede că Serviciile trec acum printr-o criză existențială, că însăși rațiunea lor de a fi secrete s-a făcut praf, şi acum ies la iveală structuri, oameni și moduri ascunse de func­ționare. A fost un fel de monstruoasă coaliție, care s-a amestecat în gestionarea economiei și a justiției, hotărînd și anchetele judiciare, și chiar sentințele viitoare, din moment ce unii judecători participau și ei la aceste reuniuni. Sebastian Ghiță a pornit primul demascarea (singur sau mai degrabă pus să facă treaba), parte dintr-un plan ale cărui desfășurare și finalitate nu sînt încă limpezi, dar se vor arăta, probabil, în curînd. E încununarea evoluției oricărui asemenea sistem de informații, care tinde, scăpat de sub controlul politicului, să se umfle cu membri numeroși, să ceară tot mai mulți bani și la urmă să devină autonom, substituindu-se puterii decizionale a justiției și a guvernului. Și Ceaușescu a avut de a face cu dezvoltarea anarhică a vechii Securități comuniste, pe care a lovit-o drastic, pentru a o aduce sub ascultare (iar răzbunarea Securității s-a văzut la urmă). Iată că schema se repetă, aproape în mod inevitabil, așa cum în istoria veche se cunosc nenumărați împărați, la romani, sau sultani, la turci, puși în scaun (sau dați jos din scaun) de generali și de armată. 

În prezent, taberele s-au cam delimitat în lupta pentru putere. PSD deține Parlamentul şi Guvernul, grație votului din decembrie, vot contestat însă (pentru că doar o minoritate s-a prezentat la vot) de Iohannis, care are în mînă Serviciile (DNA în special, care le face dosare demnitarilor corupți din PSD), și mai cu seamă strada, care se inflamează la fiecare decizie strîmbă a guvernanților (povestea cu Ordonanța nr. 13). E clar că cine stăpînește Justiția stăpînește puterea, iar PSD se grăbește acum (dar nu-i prea iese) să facă niș­te legi prin care să-și acorde o imunitate în luarea hotărîrilor, de la miniștri și pînă la primari. Imunitatea ar urma să-i scape de grija dosarului penal, mai ales în vederea manipulării banilor locali, aducători de venituri la partid, din investițiile făcute în teritoriu.

Cum se va sfîrși această luptă e greu de presupus. Dar e clar că PSD nu va mai putea opera nestingherit în afaceri importante, așa cum i-a părut că ar putea face, cînd s-a bătut să vină la guvernare. Epoca marilor tunuri a trecut (retrocedări de bunuri mari, Microsoft, Bechtel și alte țepe naționale); a rămas posibilitatea micii ciupeli, pentru care Dragnea se zbate ca legea să le dea voie primarilor la investiții fără mari verificări asupra oportunității lor; adică să hotărască fiecare primar ce și cum investește, fără spaima controlului ANAF sau al DNA. Dacă nici asta nu-i iese, ce rost mai are strofocarea la guvernare? Nu tu, casă, nu tu, masă, nu tu, dragă jupîneasă! Amară viață: o guvernare fără un profit pipăibil. N-o să stîrpim corupția de tot, căci nu se poate. Dar o reducere drastică a ei, ca în orice țară civilizată, s-ar putea încerca. Pentru asta ar trebuie să vină însă la guvernare un alt partid; cu PSD, încercarea de purificare morală ar rămîne iluzorie.

Ani de zile a ținut seria chermezelor și a partidelor de tenis; să vedem dacă găsim autoritatea capabilă să stăpînească această poftă de putere și de avere a „băieților“. Aici erau buni împărații și regii de odinioară, care făceau din scurt dreptatea și vegheau la păstrarea ei. Democrația aduce mereu la putere figuri noi, care o iau de la capăt cu adunarea averilor. Legea e slabă în democrație, și toată lumea încearcă s-o calce pe coadă. Au, oare, Codruța şi procurorul Lazar putere să rămînă în posturi, sau PSD îi va schimba cu oamenii lui (după care umblă vorba că va desființa însăși întreaga DNA)? Puterea celor doi, deveniți niște simboluri ale luptei împotriva corupției, le vine de la Iohannis, din strada și de la o parte a presei; și din sprijin extern. Să vedem cine biruie; căci pînă la următoarele alegeri mai e cale lungă, iar cauza, oricît de dreaptă și de populară ar fi, poate obosi și se poate pierde, lăsîndu-i din nou pe cei răi la putere. E o șansă care n-ar trebui risipită.