Împotriva angoaselor editoriale

Salonul Cărții de la Paris părea, anul acesta, mai mult ca oricînd o sărbătoare pe timp de îndoială și teamă: librăriile se închid, vînzările scad, tirajele se reduc. Și totuși, oameni în vîrstă și tineri pasionați circulă printre standuri, răsfoiesc, citesc, fac cozi pentru autografe de la autori reputați. Nimic nu confirmă angoasele editoriale resimțite în aceste vremuri tulburi. Prezența țării invitate, Marocul, a cărui soartă nu s-a degradat în urma tristei Primăveri arabe, a acordat Salonului o dimensiune festivă și ludică. Vecin, standul român se distingea printr-o splendidă, dar nu agresivă scenografie, ce atragea ochiul și valoriza numele unor figuri exemplare de ieri și de azi. Temele abordate s-au distins prin extrema lor varietate, iar scriitorii participanți, împreună cu publicul, parcă mai prezent ca niciodată, au format o comunitate densă în acest arhipelag pasager de edituri care e Salonul de Carte. Mărturii și evocări, asociind toate generațiile de autori români, au furnizat un evantai pasionant, cu nimic perturbat de crispările dezagreabile care au afectat standul acum cîțiva ani, cînd România era țară invitată. Aparținem împreună unei culturi și, de aceea, în acest context, apelul lui Bujor Nedelcovici de a consacra un monument simbolic scriitorilor victime ale comunismului a răsunat […]