Salonul Cărții de la Paris părea, anul acesta, mai mult ca oricînd o sărbătoare pe timp de îndoială și teamă: librăriile se închid, vînzările scad, tirajele se reduc. Și totuși, oameni în vîrstă și tineri pasionați circulă printre standuri, răsfoiesc, citesc, fac cozi pentru autografe de la autori reputați. Nimic nu confirmă angoasele editoriale resimțite în aceste vremuri tulburi. Prezența țării invitate, Marocul, a cărui …
Invitat la Bucureşti în 1990, în condiţii economice dificile, imediat după căderea lui Nicolae Ceauşescu, Patrice Chéreau a acceptat să onoreze propunerea noastră, a lui Patrice Martinet și a mea, cu o condiţie: „Nu pot să vin fără HMI“ – adică acele proiectoare pe care le descoperise în epocă şi care, pe scenă, furnizau o lumină razantă, directă, precisă, fără contraste, lumina autostrăzilor. El se …
Apropiat de Giorgio Strehler şi pasionat de artă plastică, Patrice Chéreau, colaborînd, la începuturile sale, cu André Diot, a căutat să îmbine pasiunea maestrului pentru ecleraje ca indicatori ai timpului cu propria sa cultură picturală. La el, lumina – în prima sa perioadă – poartă marca universurilor flamande, a acelor spaţii interioare repliate asupra lor însele, spaţii dificil de explorat, spații închise. Personajele neliniştite, sfîşiate …
M-am născut ca spectator în Franța descoperind „lumina“ la teatru. Nu ca instrument tehnic al spectacolului, asta se înţelege de la sine, ci ca intervenţie specifică atunci cînd, în mod inedit, ea este inclusă în proiectul artistic al reprezentaţiei. Observaţia unui tînăr prieten regizor de teatru mi-a confirmat-o recent: „Pentru noi, imaginea video e ceea ce a însemnat pentru generația dumneavoastră lumina în teatru!“. Da, …
În colecția Yorick a Editurii Nemira a apărut volumul al treilea din seria Parisul personal de George Banu, cu fotografii de Mihaela Marin, intitulat Familia din Rivoli 18. După Autobiografie urbană și Casa cu daruri, acest al treilea volum întregește seria dedicată Parisului de scriitorul și teatrologul George Banu. O familie imaginară „Am făcut ce era cel mai important pentru personajele mele, de vreme ce le-am găsit nume …
La Craiova, într-o librărie, am găsit demult culegerea de Aforisme ale lui Brâncuşi, a căror autenticitate unii o contestă. Nu pot replica decît făcînd elogiul gîndirii orale proprii acestui om hrănit cu gîndirea unei naţiuni, cea română, sau cu spiritul unei culturi, aceea indiană. Privindu-i paginile neîndemînatic scrise, afectate de numeroase greşeli – de limbă, de ortografie –, înţeleg de ce „vorba“ la Brâncuşi era …
Nu în calitate de expert scriu aceste rînduri, ci în calitate de narator ale cărui amintiri disparate au reînviat traducînd Procesul contra Statelor Unite; ele atestă un îndelung parcurs biografic, ale cărui borne le evoc acum, dar ele, totodată, desenează sinusoida politică a relaţiilor cultivate de puterea comunistă cu Brâncuşi. Într-un fel, între drumul propriu şi drumul oficial percepem un dezacord constant, o dizarmonie rar …
Lessing făcea diferența într-un text celebru, plecînd de la statuia lui Laocoon, între două atitudini culturale față de durere și manifestările ei: două atitudini opuse. Pe de o parte, Romanii, care au ridicat la rangul de conduită cenzura la orice reacție vizibilă, explicită – strigăte, lacrimi –, și pe de altă parte Grecii, care, așa cum celebrul grup statuar o atestă, nu refuză expresiile emoțiilor …
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Tadeusz Kantor, a cărui operă a marcat scena europeană. De la Varşovia la Paris, de la Florenţa la Sibiu, el a fost unanim salutat. George Banu, împreună cu celebrul teoretician Leszek Kolankiewicz, a organizat, la Sorbona, un colocviu deschis de Jack Lang: Kantor la răscrucea artei şi a istoriei. La Festivalul de Teatru de …
Vacanţa mare, în România, a fost legată de mare... de Mamaia, de Costineşti, de 2 Mai..., vacanţe, azi, proustiene. Debutul e asociat cu primele luni de august petrecute cu părinţii mei la Constanţa, de unde, cînd revenea, tatăl, care era medic, îşi întreba secundarul, un prieten apropiat: „Cîţi morţi?“. Interogaţie care, cu timpul, a căpătat pentru mine un sens existenţial: după plăcere nu pot veni …
Înainte de 7 ianuarie, Franţa, prinsă în spirala unei depresiuni complezente, se lamenta, deplorînd cînd slăbiciunea preşedintelui, cînd refuzul de a discuta despre avantaje considerate nenegociabile, cînd disputele politice minore şi certurile sindicale de bisericuţă. O Franţă măruntă, meschină, iresponsabilă şi vanitoasă a fost atinsă în plin centru al identităţii sale, o Franţă ce doar acum cîteva zile părea dispersată, fără consistenţa de altădată, fără …
Pe 4 aprilie, mă bucuram la vederea merilor şi a cireşilor înfloriţi din Grădina Botanică, cînd ochii mi-au căzut pe o placă: semnala moartea, acolo, a unui botanist reputat în aceeaşi zi, 4 aprilie, din anul 1945. Mama, apoi, mi-a precizat că tot în Grădina Botanică a murit şi Vasilache, care forma cu Stroe cel mai celebru cuplu comic, „Stroe şi Vasilache“, al cabaretului românesc. …
Nu demult, am descoperit uimit hazarduri care, repetîndu-se, au început să facă... sens. La început, ele m-au derutat, apoi m-au amuzat, pentru a sfîrşi prin a mă nelinişti şi, în ultimul timp, a mă linişti. Numeroase sînt „mesajele“ care au cunoscut evoluţia aceasta. Cînd am ajuns în Franţa, am stat cîţiva ani pe bulevardul Strasbourg, anul trecut am găsit un apartament în Normandia, pe …
Publicăm în această pagină cuvîntul de deschidere şi cuvîntul de încheiere, rostite de George Banu la Întîlnirile Internaţionale de la Cluj, ediţia 2013, consacrată reputatului om de teatru. Cuvînt de deschidere Nu împărtăşesc convingera lui André Gide: „Alege-ţi duşmanii şi lasă prietenii să te aleagă“. Nu mă pot asocia acestei afirmaţii, deşi îi înţeleg sensul. Şi de aceea, dimpotrivă, mărturisesc: „Îmi aleg prietenii, …
La aeroportul din Paris, cumpăr cîteva ultime cadouri şi, dezgustat, privesc o tînără casieriţă ce se comportă dezagreabil cu un călător chinez civilizat. Rapid, mă desolidarizez interior de această impoliteţe şi, indiferent, prezint cartea de îmbarcare indispensabilă, care indică direcţia călătoriei: China! „Îi suportaţi?“, mă interoghează vînzatoarea, devenită amabilă. Comportamentul îl înţeleg, îi era dictat de aversiunea inspirată de invazia chineză! Comportament …
Există călătorii de descoperire şi călătorii de regăsire. Primele te absorb în clipă, celelalte reînvie clipe vechi, fixate ca nişte insecte pe cortina memoriei. De astă dată, spaţiul capturează timpul şi îi acordă şansa de a se „opri“. Aceste edificii şi străzi de altădată funcţionează pentru vizitatorul care le revede ca nişte „vanităţi“ unde craniul aşezat la vedere invită la o meditaţie constantă asupra efemerului; …
S-ar putea adăuga „Artistul şi războiul“, „Artistul şi revoluţia“, „Artistul şi ocupaţia“... formule ce trimit la aceeaşi întrebare esenţială, dincolo de variaţia termenilor convocaţi: Artistul la încercare? Cum reacţionează el, care-i sînt strategiile, care-i sînt apărările? Căci „încercarea“ nu e subiectivă, luptă individuală cu arta, ci capătă, de astă dată, un caracter obiectiv, exterior şi imperativ. Putem să reluăm o veche formulă, al cărui sens …
Cu ani în urmă, la ora nostalgiei, în anii ’80, cînd din România veneau puţini prieteni sau cunoştinţe, a sosit la Paris dramaturgul basarabean Ion Druţă. Ne-am văzut şi întîlnit des, căci mă bucuram ascultîndu-l, mi se părea că îl auzeam pe Ion Creangă. Limba lui Druţă, atunci, în anii îndepărtării de ţară, părea că vine de altundeva, de altcîndva, limbă poetică, limbă conservată într-un …
„Viaţa omului ca oul în mîna copilului“ – această vorbă citită pe un zid la Muzeul Ţăranului şi copiată într-un vechi carnet mi-a revenit în minte cu o tristeţe fără de nume cînd am aflat despre moartea lui Viorel Sergovici. Fragilitatea el şi-a păstrat-o şi în dispariţia cauzată de o nefericită înţepătură de albină. Acul i s-a înfipt în corpul alergic şi Viorel, care-şi începea …
Privesc cerul… Mă revolt, deci exist… graffiti descoperite pe pereții bucureșteni. Mai tîrziu, voi fi scandalizat privind frescele de la mînăstiri „vandalizate“ de zgîrieturi ce înscriu stîngaci nume și ani. Văd una încă de la 1802, stupidă, e cea mai veche ce-mi cade sub ochi. Prostia, îmi spun, are un trecut îndelungat! Zgîrieturi ce-l revoltă pe vizitatorul care sînt, confruntat cu ceea ce credeam ca …
