„There is no news.“ Asta a anunțat prezentatorul de știri al BBC în seara de 18 aprilie 1930, la ora 20 și 45 de minute. A urmat un sfert de oră de muzică (pian), iar la fix, transmisiunea s-a mutat în sala de concerte londoneză Queen’s Hall, pentru o reprezentație a operei Parsifal.
În calitate de prezentator de știri, mi-am dorit adesea (cel mai de curînd, la 1 Mai) să pot deschide gura doar ca să spun: „Astăzi nu s-a întîmplat nimic – să ascultăm, deci, niște muzică“. Secolul al XXI-lea nu tolerează însă astfel de erezii și, la drept vorbind, oricînd se întîmplă ceva în vreun colț al lumii care să justifice o știre: sîmbăta trecută, în preziua turului al doilea al prezidențialelor din Franța, m-am (ne-am?) trezit chiar cu un ditamai subiectul pe cap: hackeri neidentificați ar fi pus la cale un atac major asupra echipei de campanie a lui Emmanuel Macron, actualmente președinte ales.
Cine s-a fript cu Brexit și cu Trump suflă și‑n alegerile pentru Primăria Ciorogîrlei: încă din titlu (eu am optat pentru un cît mai neutru, sper, „Franța: echipa de campanie a lui Macron reclamă un atac informatic «masiv»“), vestea duhnea sulfuros a „alternative facts“ („datele paralele“ invocate de Administrația americană atunci cînd nu-i convine vreun adevăr – și nu‑i convin multe!) și a fumul care o fi ieșit din telefonul doamnei Clinton după ce, în urma atacurilor cibernetice care-au dezvăluit multe mișmașuri din campania sa și a Partidului Democrat, femeia i-o fi dat foc. Încărcați pe un site care garantează anonimatul colaboratorilor, vreo nouă gigabiți de date (documente interne, unele autentice, altele – zice echipa de campanie – false, e-mailuri etc.) au ajuns apoi pe portalul WikiLeaks, specializat în publicarea informațiilor secrete și în profilurile de pe site-uri de socializare ale mai multor membri, colaboratori și simpatizanți ai Frontului Național al doamnei Marine Le Pen.
Ciudat, observa cineva pe site-ul de microblogging Twitter, cum extrema dreaptă din Europa pare să aibă la dispoziție cele mai puternice programe antivirus: nimeni n-a reușit să facă publice pînă acum cantități impresionante de informație brută, neprelucrată, despre amicii englezului Nigel Farage, despre campania din Austria a lui Norbert Hofer ori despre finanțele olandezului Geert Wilders. Ceva mă face să cred că nici despre AfD-ul nemțesc n‑o să citim cine știe ce dezvăluiri en gros anul acesta (dacă-mi permiteți o mică digresiune, aș fi foarte interesat să-mi bag nasul prin e‑mailurile unui partiduleț-fantomă de la noi, cel cu portretul lui Țepeș drept siglă, sau prin documentele interne ale unei eterogene organizații care țintește la schimbarea Constituției).
Momentan, în ceea ce privește Les Macron Leaks, am nimerit într-un soi de paradox al lui Socrate adaptat vremurilor: tot ceea ce știm e că nu știm mare lucru. În dezbaterea televizată de dinaintea turului al doilea, Marine Le Pen a strecurat o insinuare („Sper să nu aflăm că și dumneavoastră aveți vreun cont prin Seychelles“). Drastica lege franceză privitoare la acțiunile de campanie a oprit însă pînă după anunțarea rezultatului orice discuție despre conținutul documentelor făcute publice și – cel puțin în primă instanță – nici măcar WikiLeaks n-a găsit ceva cu adevărat compromițător. Verificările (oficiale și independente) vor dura probabil cîteva luni: ancheta Panama Papers (una mult mai amplă, e-adevărat, consacrată mutării unor fenomenale profituri în paradisuri fiscale) a presupus mai bine de un an de muncă din partea unor ziariști din 80 de țări, inclusiv din România.
Veți fi observat, poate, că n-am menționat pînă în momentul de față Rusia, spre care s-au îndreptat imediat primele suspiciuni. Sigur, nu Macron l-a vizitat pe Vladimir Putin în martie, dar – pînă la proba contrarie, clară și fără echivoc – chiar și o autocrație cu ambiții imperiale renăscute rămîne nevinovată. Și cine poate să bage mîna în foc că Donald Trump, cel care a susținut-o tacit pe Marine Le Pen („e cea mai puternică atunci cînd vine vorba de frontiere și e cea mai puternică în ceea ce privește lucrurile care se întîmplă în Franța“), nu e străin de cele întîmplate? Povestea aceasta, însă, indiferent cine o fi ticluit-o, face deja parte dintr-un deja tulburător șir de al cărui capăt n-o să dăm prea curînd: Brexit, Trump, Macron. Ce urmează?
Dacă publicația online Daily Beast intuiește corect, însă, nu poți exclude nici un plot twist (o întorsătură de situație): echipa de campanie a lui Macron a studiat cele întîmplate la referendumul din Marea Britanie și la alegerile din America, era conștientă de riscuri și – cine știe? – e posibil să fi atacat preventiv: după cum ziceam, documentele interne au fost publicate în baza embargoului mediatic impus de legea franceză, așa că ceea ce s-a relatat inițial despre Macron Leaks a fost, în proporție covîrșitoare, ceea ce a transmis echipa președintelui ales despre ele. Dacă, în loc să stai cu frica-n sîn și să aștepți atacul informatic, o faci pe prostul și le dai pe tavă hackerilor o grămadă de… nimic? Trucul ar fi atît de simplu, de elegant și de franțuzesc, încît m-ar face pe mine (anglofil asumat, încă, în ciuda Brexitului) să strig „Allez les Bleus“!
Despre AfD cu 6 % în Schleswig Holstein și stagnare în sondaje 2017 se poate spune: nimic nou în vest (Germany). In Est-Germany 2016 cu ca. 20 %pentru AfD e mai supărător (la fiecare 3 minute o spargere, un furt…).
… „… Ceva mă face să cred că nici de¬spre AfD-ul nem¬țesc n o să citim cine știe ce dezvăluiri en gros anul acesta (dacă-mi permiteți o mică digresiune, aș fi foarte interesat să-mi bag nasul prin e mailurile unui partiduleț-fantomă de la noi, cel cu portretul lui Țepeș drept siglă, sau prin documentele interne ale unei eterogene organizații care țintește la schimbarea Consti¬tuției).
… „….
Să continuăm cu muzica: imnul UE27, simfonia 9 Beethoven, a fost intonat cînd noul președinte francez Emmanuel Macron a pășit (duminica seara după alegeri turul II cîștigat) cu înfățișare regală- imperială (colonială?) spre piramida Luvrului și a vorbit solemn în fata a mii de fani cu stegulete tricolore franceze.
Realitatea noastră, viața de toate zilele nu depinde esențial de „fake news digitale”
( îmi plac emisiunile de astrofizică serioasă la TV: lumea e numai o fantezie umană, universul e digital & matematica e singura realitate în univers, suprafața găurilor negre conține informația, suntem legați & închiși de condiția noastră a „viului” care interpretează, ca în pestera lui Platon, numai umbrele bidimensionale de pe perete, umbre aruncate de o lume tridimensionăla, etc).
Mă relaxez cu astrofizica, de obicei americană (prezentatorul, actorul Freeman) cu incertitidinile create de mult timp de cele mai noi descoperiri și teorii (A. Einstein- teoria relativității, W. Heisenberg- fizica cuantică, masa neagră, energia neagră, neutrino, Watson-Crick- codul genetic, teorii speculative noi… universul e un organism viu bazat pe informații & numere matematice, computerele vor avea în 100 de ani mult mai multă imaginație & creativitate decît omul … inteligența artificială… ..) și șterg & delete fake news de tot felul în milisecunde.
Ah .. .. politica… economia …. părerile sunt libere necenzurate 2017. Eliberarea 1989 în estul continentului a adus: liberatea gîndirii, libertatea cuvîntului, libertatea expresiei artistic-culturale. Prefer scandalurile dîmbovițene banale postdecembriste oricăror „indicații pretioase de la București” din NATIUNEA ceaușistă. Prefer era digitală așa cum e cu defecte și fake news. E ușor de suportat. Bezna și vidul în sfera publică românească amutiță & asuprită în epoca de piatră a naționalcomunismului autohton a avut urmări grave pentru societatea civică, pînă azi. #Rezist azi fără muzică populară propagată de „Cîntarea României”.
De multe ori îmi permit „There is no news.“
După 27de ani de libertate, după 10 ani partener în UE28, elevii, studenții și absolvenții de azi în țară, la vecini & în UE27, au de rezolvat probleme multe dar acceptabile, suportabile. Era digitală a conectat necensurat elevii, studeții și absolvenții de azi din țară la un patrimoniu universal. Pe un PC sau stic, cu terrabiți capacitate, tinerii în secolul 21 se pot conecta digital (Facebook, Yutoube), au mai mult la îndemînă cu un clic, decît era de văzut & accesibil în bibliotecile & muzeele lumii în secolul 20.
Bad news- good news e pîinea publicistului.
„There is no news“ e posibil în era digitală, cu burta plină și fără bombe în apropiere.
E o plăcere sa trăiești în secolul 21, în era digitală, într-un loc mai prosper al UE27.
GO VEST …..? Informația digitală nu mai depinde de regiunea natală…
Liberte Egalite Fraternite
„There is no news“