Filip STANDAVID

Din nou în stradă

Editorial din Observator Cultural Nr. 898

„Cînd apar prin Piață Stegarul Dac sau ăștia cu Grădina Maicii Domnului, e clar că s-a terminat protestul ― ne putem duce acasă“. Am ajuns la această concluzie împreună cu mai mulți colegi alături de care, din 2012 încoace, am tot observat ce se întîmplă la manifestațiile de stradă din București. Stegarul Dac are un aspect hirsut, poartă suman și cioareci, și flutură un steag …

„Sigur că e o nenorocire, dar ce căutau acolo, dacă erau atît de deștepți? Chiar era cazul să cadă guvernul?“ Cînd mi s-au pus întrebările astea, acum doi ani, numărul morților provocate de incendiul din clubul bucureștean Colectiv nu ajunsese la 64 (vara aceasta, unul dintre supraviețuitori s-a sinucis), dar nu despre număr era vorba: mai mult decît oricare alt eveniment din trecutul recent, catastrofa …

Omul e mijlociu de statură, uscățiv și pare să fi albit înainte de vreme. Poartă o haină lungă din piele, șurubărește nițel în telefonul mobil, își aprinde o țigară rulată: ca orice fumător de cursă lungă, aruncă o privire curioasă să identifice soiul preferat de tabac al celuilalt (în cazul meu, Lucky Strike). E o seară caldă de octombrie, am revăzut Werckmeister Harmonies – în …

Un Bulă oarecare, cu simpatii și un discurs vadimiste, hotărăște să ilustreze un vechi banc. Sau o legendă urbană, dacă preferați: pîinea pe care românul (laolaltă cu rîul, ramul, sărăcia, nevoile și neamul) n-ar fi putut-o primi în Secuime din cauză că nu știe ungurește. Pîinea din banc s-a transformat, în 2017, într-o por­ție de mici de la un supermarket din Odorheiu Secuiesc (Udvarhely), „poanta“ …

Cuprinse de letargie și mult mai ușor de traversat decît de obicei în lunile de vară, orașele mari ale României își reintră în ritm: odată cu ambuteiajele, accidentele și răcnetele din trafic se reactivează și protestele civice. Observam chiar în paginile Observatorului cultural că manifestațiile de stradă au devenit în anii din urmă o formă mai eficientă de opoziție decît opoziția propriu-zisă. Una care și …

Femeia ar fi fost însărcinată. Vîrsta: între 25 și 30 de ani. Cele trei fete pe care le născuse deja aveau între 2 și 12 ani. Joia trecută au murit toate patru, lovite în apropierea gării ilfovene Brănești, de un tren care circula între București și Constanța. Știm cu siguranță că asupra mamei s-a găsit un bilet de adio. Poliția și Procuratura iau în calcul, …

Faptele sînt, pe scurt, următoarele: la începutul acestei luni, în Cluj au avut loc două manifestații publice – un marș al minorităților sexuale în cartierul Grigorescu, pe lîngă Someș, și un miting al Noii Drepte, PRU și PRM în Piața „Avram Iancu“, din centrul vechi al orașului. La cel de-al doilea, a apărut, la un moment dat, actrița Oana Mardare, de la Teatrul Inde­pendent Reactor: …

„Dă, Doamne, s-o pună Dragnea prim-ministru: într-o jumătate de an, îi ia și ei gîtul, nici vorbă de candidatură la președinție, și scăpăm și noi!“ – cam așa își vărsa un bucureștean năduful acum vreo cîteva zile, pe internet. „Ea“ este Gabriela Vrînceanu-Firea, vîrful de lance din București al coaliției PSD-ALDE – primarul general al Capitalei, în condițiile în care toate primăriile de sector sînt conduse …

Competiția din acest an a TIFF-ului clujean se anunța drept cea mai riscantă și mai pe muchie dintre cele recente, după spusele directorului artistic al Festivalului, Mihai Chirilov. Însă una e să ai o selecție curajoasă, cu totul altceva e gustul juriului: palmaresul e călduț-prudent, două-trei dintre cele mai interesante titluri au rămas cu totul pe dinafară, în vreme ce alte filme, mai „oportune“ sau …

– Credeam că nu mai ajungeți, răsuflă ușurată doamna de la ghișeu. Mă și gîndeam să anulez rezervarea. – Dar așa am stabilit cu colega dumneavoastră: să vin mai tîrziu, pentru că n-are rost să stau 40 de minute în gară. – La București, da? – Sigur că da. Trenul vine de departe, din nord-vest. Îl iau din Brașov de multă vreme. Cu ani în urmă, a încetat …

„There is no news.“ Asta a anunțat prezentatorul de știri al BBC în seara de 18 aprilie 1930, la ora 20 și 45 de minute. A urmat un sfert de oră de muzică (pian), iar la fix, transmisiunea s-a mutat în sala de concerte londoneză Queen’s Hall, pentru o reprezentație a operei Parsifal. În calitate de prezentator de știri, mi-am dorit adesea (cel mai de …

Marchiza unei case de pe Bulevardul Regina Maria se ține cu greu în două lanțuri subțirele, așa că mă trag prudent mai la dreapta, spre bordură. Clădirea își trăiește cu resemnare dezintegrarea, insulă demodată între un teren viran (pe care sînt sigur c-o să răsară cît de curînd încă un bloc-sclipici „dă business“) și un restaurant pescăresc bine întreținut, cu nume improbabil: Le Chef Calcan. …

Am „sărbătorit“ de curînd un an de la intrarea în vigoare a legii antifumători alături de cîțiva prieteni, pufăind cu nesaț într-un spațiu public închis. Meniul a acoperit repede scrumiera atunci cînd în local au intrat doi polițiști, dar ospătarul ne-a asigurat că nu e nici un bai: dacă e să o pă­țească, patronul pare dispus să riște măcar o primă amendă. Îmi dau și …

Un puștiulică american de culoare, hăituit de băieții mai mari, nimerește sub protecția traficantului local de droguri. Cînd omul îl întreabă cine e, unde stă și cum o cheamă pe maică-sa, băiatul răspunde în doi peri sau tace apăsat. Un puștiulică englez mutat, cu mamă și soră, dintr-o garsonieră socială londoneză, într-un apartament social din Newcastle refuză să răspundă unei întrebări puse de-un tîmplar în …

„Să știi că nu întinerești, Mark. Lumea se schimbă, muzica se schimbă, chiar și drogurile se schimbă. Nu poți să zaci aici toată ziua și să visezi la heroină și la Ziggy Pop (cîntărețul la care se face referire e Iggy Pop, n.m.)“. Multe i se pot reproșa regizorului britanic Danny Boyle, dar printre ele nu se numără incapacitatea de a simți încotro se îndreaptă …

„Dl. Florin Iordache: Şi cel de-al treilea, vă rog să suplimentăm şi cu cel de-al treilea. Este vorba de proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Dl. Sorin-Mihai Grindeanu: Am înţeles. Domnule ministru, aveţi toate avizele? Dl. Florin Iordache: Bineînţeles. Dl. Sorin-Mihai Grindeanu: Toate procedurile care sînt cerute? Dl. Florin Iordache: Da, domnule prim-ministru. Dl. Sorin-Mihai Grindeanu: Sînt îndeplinite? Dl. Florin Iordache: …

La ora la care scriu aceste rînduri, încăierarea s-a pornit: președintele Klaus Iohannis a identificat o „gașcă de politicieni cu probleme penale“ care „ar vrea să slăbească statul de drept“, liderul PSD, Liviu Dragnea, găsește că președintele s-a așezat „în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată împotriva Guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie“ și că asistăm la „un …

„David Bowie a dat în 2016 startul încă unei tendințe printre artiști – moartea subită“, glumește sec și amar un prezentator britanic de televiziune (fanii metalelor grele începuseră numărătoarea mai de dinainte, odată cu dispariția lui Lemmy, frontmanul Motörhead, iar alții au remarcat – cu îndreptățire – că pe scena Premiilor Grammy, nimeni nu şi-a adus aminte de moartea lui Pierre Boulez, fără de care …

– Ești un comunist, asta ești! Te-ai înhăitat cu apucații ăia și numai prostii îți urlă-n cap! – Oi fi, dar nici nu neofascismele tale nu mi-e rușine: hai să dăm ajutoare sociale condiționat, într-o țară în care un om din trei e sărac! – Habar n-ai ce spui, băi! Eu stau la țară: le-am dat 50 de lei pe o zi de muncă și n-a venit …

Cristian Ștefănescu (Electric Brother), parte a unei comunități preocupate de vreo cîteva decenii bune de muzica electronică, e cunoscut în primul rînd ca membru al trioului NSK (Natural Soft Killers), alături de Cristian Stanciu (Matze) și de Lucian Stan (DJ Vasile). Împreună și separat, cei trei – alături de nu puțini alții – au pus vîrtos umărul la reașezarea muzicii locale în rîndul lumii: n-au …

Pagina următoare »
object(WP_Term)#13277 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }