Intersecţii. O polemică imposibilă
- 18-05-2017
- Nr. 872
-
Michael FINKENTHAL
- Rubrici
- 1 Comentarii
În luna martie, m-am referit într-o „Intersecţie“ la întrebarea „A fost M. H. Maxy un pictor constructivist sau un simplu promotor al realismului socialist în arta românească a secolului trecut?“, pornind de la prezentarea în Observator cultural a unei expoziţii intitulate Arta pentru popor?1. Cum în acea perioadă scriam pentru Caietele Avangardei un articol mai lung pe tema constructivismului românesc (revista va fi lansată la Tîrgul de Carte de la Bucureşti la sfîrşitul acestei luni), articolul lui Ervin Kessler pe tema realismului socialist în artele plastice, publicat în luna februarie în revista 22, mi-a atras atenţia. Am observat de la bun început tendinţa vădit polemică a autorului, acesta străduindu-se să demonstreze, printre altele, că pictorul Maxy nu a fost altceva decît o unealtă a regimului, un artist lipsit de talent („un artizan manierist, cu ifose de geniu“), plin de ambiţii, dar lipsit de caracter, pe scurt, un arivist gata să acţioneze ca cenzor-cerber mai întîi, pentru ca mai apoi, devenit director al Muzeului Naţional de Arta deschis în fostul Palat Regal, după instalarea în 1948 a regimului comunist, să funcţioneze ca pontif al realismului socialist, recent introdus în ţară de jdanoviştii sovietici. Cum studiasem cu mare atenţie rolul lui Maxy […]
Şi eu sunt mefient cu unii care au decis în cultură împotriva comunismului. Am îndoielile mele privind-l pe Perahim care ocupa ziarele cu ilustraţiile lui anti-americane. Întâmplarea face ca M.H Maxy să fie invitat la Politehnică la sfârşitul anilor 60 şi am urmărit o prelegere a lui.
Revenind au fost artişti şi creaţia lor n-are nimic de a face cu politica atunci când pictează.
Şi mie mi se pare că EK bate câmpii cu constructivismul, chiar dacă proletcultul l-o fi folosit?