Fenomenul Ferrante (II)
Anularea trupului. Exerciţii de automutilare
- 19-05-2017
- Nr. 872
-
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
- Literatură
- 0 Comentarii
Observă Hélène Cixous (în eseul despre Rembrandt care deschide emblematica Stigmata) că, portretizînd-o pe Batșeba, Rembrandt portretizează îngîndurarea: o absență în trup, sufletul care lasă nudul ca pe un mormînt devastat. Îngîndurarea aceasta născătoare de interpretări e starea pe care Lila Cerullo o îmbracă pentru a înfrunta lumea: posibilitățile pe care le naște sînt infinite, de unde și reacțiile ei imprevizibile, violența pe care o așază între ea și lumea micilor străzi napolitane, a înfruntărilor dintre familiile de comercianți și cămătari în mijlocul cărora a ales să trăiască. Lila își impune să-și construiască o existență încremenită în rolul de arbitru și de obiect al dorinței, simultan. În al doilea volum al tetralogiei, misterul tinerei se adîncește, pentru că mișcările ei nu mai sînt redate la prima mînă – observațiile aparțin în foarte mică măsură Elenei –, ci sînt, mai ales spre final, colportări ale bîrfelor de cartier, care au rolul de „a pune în legendă“ evoluția straniului personaj. Povestea noului nume poate fi citit ca o redare a eforturilor tinerei Elena de a se desprinde de influența strivitoare a dublului său neguros, dar și ca o recunoaștere a eșecului ei. Dacă, în primul volum, stranietatea era asigurată de faptul că […]