„Eu nu sînt un pescăruș“

Un Cehov-miniatură. Un fel de Cehov-esență pentru un public devenit străin de realismul psihologic și sensibil la social al pieselor lui. Nu e prima dată cînd Andrei și Andreea Grosu „prelucrează“ un text cehovian, în ceea ce s-ar putea numi o cheie esențialist-minimalistă – au făcut-o, la Unteatru (teatrul independent pe care l-au fondat) și cu Livada de vișini. Pentru Pescărușul de acum, de la Odeon, pun în mișcare un dispozitiv de deconstrucție pornind de la, pe de o parte, o convenție de teatru-n teatru, iar pe de altă parte, tradiția spectaculară/memoria culturală a textului, așa cum e ea interiorizată de public. Oarecum, în planurile secunde ale spectacolului, plutește dinamitarea din interior a canonului și a pomenitei tradiții regizorale – pînă la urmă, acest Pescăruș începe într-un haos de repetiții teatrale, lui Dorn i se oferă spațiu de desfășurare, supradimensionat față de importanța propriu-zisă a personajului, pentru sarcasticele lui considerații despre teatru (la fel și lui Sorin – jucat de Dan Bădărău cu o voce de stentor și destule manierisme căutate), iar momentele centrale se petrec sub forma unor scene intens teatralizate, în care emoțiile sînt exteriorizate (un imens borcan de murături devine elementul central de exprimare pentru Trigorin), bagatelizate, […]