„Fenomenul“ Ferrante (III)

Cei care pleacă și cei ce rămîn, cel de-al treilea volum al tetralogiei, este și cel mai politic dintre ele: Elena Greco își construiește, la fel de șovăitor cum procedase cu feminitatea, maturitatea de mamă, de ființă socială, într-un dialog agonic, de la distanță, cu vechea ei prietenă din copilărie. De data aceasta, fundalul pe care se construiește identitatea este unul extrem de convulsiv: romanul acoperă perioada 1968-1976, iar mediul este, în mare parte, fie unul universitar, cuprins de revolta care se propagă din spațiul francez, fie unul muncitoresc, într-un Napoli cuprins de înfruntările dintre stînga militantă și facțiunile fasciste coordonate de frații Solara. Sînt anii grupării Bader-Meinhoff și ai Brigăzilor Roșii, anii atentatelor, ai fanatismului, ai zguduirii ordinii sociale și religioase, dar și anii în care Elena Greco devine soție și, foarte curînd, de două ori chiar, mamă. Fascinată de propriul succes și de perspectivele pe care i le oferă căsătoria cu Pietro, tînăr universitar dintr-o familie bună, Elena se scufundă implacabil într-o căsnicie nefericită cu un bărbat al cărui conservatorism contrastează profund cu vibrațiile militante ale mediului în care predă, ba chiar cu atitudinea propriei familii. Maternitatea îi retează Elenei avîntul pe care-l simțise ca fiind implacabil, o […]