Umanitate profundă, modestă, retractil-reflexivă
- 02-06-2017
- Nr. 874
-
Caius DOBRESCU
- Literatură
- 0 Comentarii
Am aflat mai întîi despre Yusef Komunyakaa (în acel moment, doar un nume nefamiliar, cu rezonanțe exotice și arhaice) dintr-un articol al profesoarei americane de origine coreeană Wai Chee Dimock. Articol despre ceva ce, de altfel, știam foarte bine dinainte: că operele clasicilor, ale părinților fondatori ai canonului universal al poeziei, nu sînt literă moartă și că ni se pot oricînd revela drept imedit- și tulburător-contemporane. Idee, cum spuneam, absorbită și asimilată de mult și de gîndirea noastră literară. Numai că Wai Chee Dimock îi dădea o nouă strălucire transculturală și transistorică și, în plus, o susținea prin exemple de mare forță poetică. Printre care și referința la rescrierea poemului Ghilgameș, într-o formă lirico-dramatică, de către Yusef Komunyakaa (citatul, substanțial, conținea momentul decisiv în care eroul realizează într-un mod devastator că Enkidu a murit: vede un vierme căzîndu-i din nas). Pentru cercetătoarea americană, capacitatea de a reda măreția întunecată, axială a acestei scene ar fi fost în strînsă legătură cu poezia întîlnirii cu suferința și moartea din cînturile prin care, înainte cu mult de „experimentul Ghilgameș“, același poet cu nume misterios își rememora experiența directă a războiului din Vietnam. Experiențele-limită ale războiului Evenimentul declanșator al traducerii s-a produs însă ceva mai […]