Trofeul TIFF 2017 revine unui film georgian

Lista cîștigătorilor

  • Recomandă articolul

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment.

Juriul competiției TIFF, compus din actrița Clotilde Courau (Prințesă de Veneția și Piemont), producătoarea Elizabeth Karlsen, criticul de film Geoff Andrew (Sight & Sound) și regizorul Marian Crișan a acordat și Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, care i-a revenit lui Guðmundur Arnar Guðmundsson, pentru filmul Piatră pe inimă/ Heartstone. Povestea a cucerit și audiența, fiind recompensată cu Premiul Publicului.

Actrița Ia Shugliashvili, aflată la primul ei rol într-un film, a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Conceptual Lab, pentru ,,o interpretare de o subtilitate aparte, puternică, grațioasă și demnă’’ în filmul premiat cu Trofeul Transilvania, Familia mea fericită. O Mențiune specială a juriului a fost acordată lungmetrajului Gloria/ Glory, regizat de cuplul bulgar Kristina Grozeva și Petar Valchanov.

Premiul special al juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO, i-a revenit filmului Tărâmul binecuvântat/ God’s Own Country, regizat de Francis Lee și avându-l pe actorul Alec Secăreanu în distribuție. Actorii Haris Fragoulis și Iro Bezou, protagoniștii din Dezîndrăgostire/ Afterlove au urcat pe scena Teatrului Național, unde juriul Federației Naționale a Criticilor de Film le-a înmânat Premiul FIPRESCI.

Pentru prima dată la festival, Violeta Andrei a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră și a promis, pe scena Teatrului Național, că își va publica memoriile într-o carte dedicată publicului care a adorat-o. Prezentată de Cătălin Ștefănescu ca ,,un actor de foarte mare forță, care se recunoaște de la foarte mică distanță’’, Tora Vasilescu, a strălucit pe scenă și a fost onorată cu Premiul de Excelență. După ce a împărtășit câteva dintre numele marilor actori cu care a lucrat, actrița a recunoscut că a fost uimită să afle că va fi premiată anul acesta la TIFF.

Tudor Giurgiu a anunțat și un premiu simbolic pentru Adela Stan, profesoara de la Colegiul Național „Mihai Viteazu” din Turda care a fost mustrată recent, după ce le-a recomandat elevilor să urmărească filmul Eclipsă totală (r. Agnieszka Holland). Acesta a promis că o va invita special la următoarea ediție și că o va onora pentru curajul cu care a înfruntat această nedreptate.

Amintind de filme, retrospective, concerte, personajele extrem de diferite din festival și subiectele filmelor, directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, s-a declarat încântat de diversitatea care caracterizează ediția. ,,TIFF-ul are o pălărie foarte mare și sub ea încap toți. Și cred că cel mai greșit lucru care s-ar putea intâmpla ar fi să privilegiem dictatura culturii înalte în detrimentul culturii pop’’.

Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 6.000 de euro (servicii de post-producție), oferit de Cinelabs România, i-a fost acordat filmului Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude. Distinși cu Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank, Cosmin Bumbuț și Elena Stancu au mărturisit că nu se așteptau să câștige vreodată un premiu când au realizat Ultimul căldărar.

Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Jameson, și servicii echipament cameră & electrică & grip, oferite de R3 Film Rental, în au mers către Scris/Nescris, de Adrian Silișteanu. În discursul său din timpul galei, regizorul s-a adresat ministrului culturii, Ionuț Vulpescu, cerându-i să se implice în procesul de îmbunătățire a legii cinematografiei. Prezentă la eveniment în calitate de membră a juriului, Corina Șuteu i-a amintit demnitarului ,,ca de la un fost ministru, la un actual ministru’’ de cele 450 de semnături care adresează o cerere de reîntoarcere în Parlament a OUG 91/2016 privind cinematografia. Alături de Jonathan Romney (critic de film) și Marcin Pienkowski (directorul artistic al T-Mobile New Horizons IFF din Wroclaw), Corina Șuteu a făcut parte din Juriul Zilele Filmului Românesc, care a oferit și o Mențiune specială scurtmetrajului Offstage, în regia lui Andrei Huțuleac.

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secțiunea Umbre, în valoare de 500 de euro, oferit de Shorts TV, a fost acordat filmului Panta/ Curve, în regia lui Tim Egan, iar două Mențiuni speciale în secțiunea Umbre-scurtmetraj au fost oferite filmelor Eu sunt ieșirea/ I Am The Doorway, în regia lui Robin Kasparik, și În spatele tău/ Behind, de Ángel Gómez Hernández.

Oferit pentru prima dată la TIFF, Premiul Publicului Cinepub, pentru filmul cel mai popular din secțiunea Zilele Filmului Românesc, în valoare de 1500 euro, a fost adjudecat de Planeta Petrila, de Andrei Dăscălescu. Acesta a urcat pe scenă alături de Cătălin Cenușă, un miner din Valea Jiului, și le-a dedicat premiul celor care rezistă în fața nedreptăților și minerilor din zona documentată de el.

Printre premiile din programul Transilvania Pitch Stop s-a numărat Eurimages Co-production Development Award, în valoare de 20.000 de euro, acordat proiectului The Empty House, de Rati Tsiteladze. Serviciile de post-producție oferite de Chainsaw Europe, în valoare de 30.000 de euro, au fost oferite proiectului The Man Who Surprised Everyone, de Natalya Merkulova și Alexey Chupov. Premiul oferit de Centrul Național al Cinematografiei și DACIN SARA, în valoare de 5.000 de euro, a ajuns la proiectul de film La Civil, de Teodora Ana Mihai

În cadrul Transilvania Pitch Stop Workshop, premiul CoCo Award i-a revenit lui Dumitru Grosei, pentru The Island. Proiectul câștigător va fi invitat să susțină un pitch în fața profesioniștilor prezenți la Connecting Cottbus (Germania). Villa kult Cultural Residency Award – rezidența de 5 zile în Berlin în scopul dezvoltării scenariului, a fost adjudecată de La Civil, de Teodora Ana Mihai.

Premiul concursului The Pitch, oferit de Shorts TV (5.000 euro) a fost câștigat de Santa Claus, de Bogdan Andrei Ilieșiu, iar Premiul Competiției Locale, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania, însoțit de un premiu special din partea Leonidas. a ajuns la Cutia albă, în regia lui Mihai Păcurar. O Mențiune Specială în cadrul Competiției Locale, în valoare de 300 de euro, a fost oferită de Fabrica de Pensule filmului Catlady, în regia Hedda Bednarszky

Premiul Let’s Go Digital!, pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului de film pentru adolescenți, oferit de UPC a fost acordat filmului Și planetele filozofează, de Patricia Suciu, Ștefan Iordache și Sara Pongeac.

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni a fost oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez lungmetrajului Efectul acvatic/ L’Effet aquatique, regizat de Sólveig Anspach, care a surprins prin scenariul său original.

 

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13241 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }