Editura Tracus Arte a publicat, în 2016, un volum bilingv (în italiană şi română) de poezie al unui autor italian mai puţin cunoscut la noi. Este vorba despre Meduze şi manageri (Meduse e manager) de Antonio Della Rocca, volum care cuprinde în jur de 50 de poeme, în selecția și traducerea Simonei-Grazia Dima. Meduze şi manageri este, cred, primul volum tradus în română al autorului italian. Născut la Trieste, în 1943, fondator al Centrului PEN din Trieste, Antonio Della Rocca s-a implicat, de-a lungul timpului, prin intermediul Centrului PEN din Trieste, în popularizarea, prin texte de atitudine, a persecuţiilor la care sînt supuşi scriitorii din diverse ţări, persecuţii care au la bază, de cele mai multe ori, considerente politice. Altfel spus, este un neobosit militant pentru drepturile scriitorilor de pretutindeni. În această calitate l-am şi revăzut la Bled, în mai (ne-am cunoscut, de altfel, anul trecut, în România), cu ocazia Conferinţei Internaţionale PEN.
În volumul Meduze şi manageri, însă, am descoperit un alt Antonio Della Rocca, interiorizat, angoasat, însingurat, un personaj cu totul diferit de cel pe care l-am cunoscut la Bled. Poezia, pentru Antonio Della Rocca, înseamnă sondare a interiorității, o plonjare în singurătatea cea mai apăsătoare a fiinţei umane, care, în mod paradoxal, prin actul amintirii, nu face decît să invoce şi mai puternic uitarea: „Socotesc poezia/ lipsită de/ ermetisme inutile/ o crudă sondare/ a unui suflet/ ce caută doar uitarea“ (Sondarea sufletului). „Cărămizile de singurătate“ construiesc un zid impenetrabil, în interiorul căruia discursul poetic capătă nuanţe dintre cele mai pesimiste. Observator, cronicar al vieţii (exterioare şi interioare) de zi cu zi, poetul nu face decît să redescopere, tot mai acut, singurătatea şi lipsa de sens a existenţei: „Nu este viaţă-adevărată/ în această căutare de sine/ ci doar absenţă.// Cărămizi de singurătate/ înalţă un bastion al tristeţii“ (Cărămizi de singurătate). Această lipsă de sens a existenţei este prezentă şi în poemul Meduze şi manageri, poem care dă titlul volumului: „Autonome şi elegante,/ le admirăm cum trec,/ aferate, solemne,/ încolo şi-ncoace,// aparent fără motiv,/ urmîndu-şi însă ţelul.// Dar într-o zi/marea le-azvîrle pe plajă,/ încît devin un terci/ pe care ne ferim să călcăm.// Ceva asemănător li se întîmplă/ managerilor cînd ies la pensie“. Singura realitate, în aceste condiţii, rămîne moartea, iar moartea este indecentă. Așa încît ocolim cu laşitate, cum ocolim trupurile moarte de pe plajă ale meduzelor, tot ce are legătură cu ea. Doar poetul mai are, uneori, curajul să o privească în faţă, să scrie despre ea deschis, să constate efectele iremediabile ale prezenţei acesteia într-o lume blindată în coconul ei de nepăsare şi ignoranţă.
Poezia lui Antonio Della Rocca, cea din Meduze şi manageri, este una simplă, directă, care tinde adesea spre forma concentrată a haiku-ului, dar puternică în mesajul ei. În acelaşi timp, este o poezie confesivă, în care instanţa poetică dezvăluie, fără reţineri, cele mai adînci temeri ale fiinţei umane, transformîndu‑le în laitmotive poetice. Se poate spune că poetul îşi asumă rolul de mesager al unei interiorităţi profunde, cu care cititorul evită, de multe ori, să se confrunte.
Antonio DellA RoccA
Meduse e manager/ Meduze şi manageri
Selecţie, traducere din limba italiană şi postfaţă de Simona-Grazia Dima
Prefață de Horia Gârbea
Editura Tracus Arte, București, 2016, 138 p.