„Traviata şi Zorba sînt un fel de alfa şi omega ale stagiunii“

Interviu cu Florin ESTEFAN, directorul general al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca

  • Recomandă articolul

Am deschis discuţia cu directorul general al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, Florin Estefan, pornind de la succesul proiectului Opera Aperta din Piaţa Unirii, de la începutul lunii iulie.

 

De ce ați ales Traviata și Zorba pentru anul acesta?

Traviata și Zorba sînt un fel de alfa și omega ale stagiunii. Am deschis stagiunea lirică 2016-2017 cu Traviata, producție pe care am cumpărat-o de la Debrețin, fiind adusă din Franța (regizor Nadine Duffaut). Specta­colul a avut succes, bineînțeles că Traviata are succes oriunde și oricînd, dar montarea a fost frumoasă din punctul meu de vedere, este și adusă puțin mai aproape în timp, de pe vremea lui Dumas, acțiunea avînd loc în timpul războiului în hotelul Luteția, un loc de petrecere al Gestapoului în Paris, după care acest hotel devine spital și loc unde erau tunși la chelie toți cei care au fost colaboratorii Gestapoului (chiar Violeta în ultimul act este tunsă). Este o montare foarte realistă și a prins foarte bine la public. De ce am pus în Opera ApertaTraviata? Pentru că eu consider Traviata, poate că este mult spus, inițiatică, dar este o operă care atrage publicul și, dacă privesc din punctul meu de vedere, pot spune că eu m-am îndrăgostit de acest gen de muzică ascultînd Traviata. Cunosc multe persoane care s-au îndrăgostit și care au devenit fanatice în ceea ce privește opera ascultînd Traviata. Aşadar, ce e mai potrivit decît Traviata dacă ai scopul de a face oamenii să se îndrăgostească de operă și să devină în timp public de operă.

Zorba – omega al stagiunii – este un proiect pe care l-am iubit de cînd mi s-a insuflat ideea de a face acest spectacol. Este o producție care s-a finalizat infernal de greu din punct de vedere financiar. Pentru că au fost problemele existente cu banii, cu creșterile salariale, și noi aveam deja această înțelegere cu Lorca Massine, care are drepturile exclusive pentru coregrafie, realizată în urmă cu doi ani, cînd am programat această produc­ție pentru mai 2017. Cînd a venit bugetul, am descoperit că nu mai am nici un leu pentru producția Zorba. Atunci am reuşit să strîng un grup de oameni generoși în jurul nostru, care ne-au ajutat să începem producția în momentul în care nu aveam nici un ban, și iată că a ieșit un spectacol coregrafic care implică și corul și o solistă vocală pe lîngă orchestră, un spectacol care te poartă prin toate stările, de la furie pînă la lacrimi, de la deznădejde pînă la bucuria aceea a vieții care continuă, indiferent de ce a fost. Am văzut în sală, la Zorba, oameni aproape plîngînd.

Această modificare financiară a statutului artistului de operă, de teatru, al muzicianului, aceste măriri salariale, care au devenit generale din anul 2017, simțiți că se reflectă în modul în care se comportă artiștii pe scenă?

Eu consider că prin aceste măriri de salarii considerabile nu s-a făcut altceva decît să li se dea demnitate acestor oameni. Am mai spus-o, a fost revoltător faptul că un balerin care își sacrifică toată viața, toată tinerețea, care nu mai știe ce este joaca, nu mai știe ce înseamnă mingea afară cu ceilalți copii, pentru că trebuie să se protejeze, care trage de la vîrsta de 5 ani pînă cînd își termină liceul, nu mai face facultate pentru că viața lui artistică este scurtă și rămîne cu studii medii (el intră în profesie la 17-18 ani), trage o viață întreagă, îşi începe cariera și are un salariu de 1.200 de lei. Era inuman. Aici s-a cîștigat demnitatea. La fel se întîmplă și cu instrumentiștii, la fel și cu soliștii și cu tot aparatul ăsta artistic. Eu am un alt mod de a relaționa cu colegii mei, pentru că ei sînt în primul rînd colegii mei. Eu am fost solist și rămîn solist alături de ei și trag la aceleaşi rame în barca asta, încercăm să o urnim împreună.

De cînd am venit, eu am în minte ideea că nu vreau să transpară de aici, din această instituție, lucruri negative. Vreau să iasă în afară doar aspectele pozitive, pentru că au fost destule lucruri negative în trecut. Bineînțeles că sînt tot felul de tensiuni, dar eu cred că ele se pot rezolva în interior.

Florin Estefan, directorul Operei Naționale Române din Cluj, este cîntăreţ de operă. A fost o decizie bună de-a adăuga activității artistice pe cea de manager în zona culturii, în zona operei ?

Cînd am început doctoratul în management, în cadrul Facultății de Studii Economice și Gestiunea afacerilor din Cluj – Universitatea „Babeș-Bolyai“, coordonatorul meu de acolo mi-a spus o vorbă pe care nu o s-o uit, este valabilă și în zona artistică, aşa cum este valabilă și acolo: „Manager nu te face nici școala, nici profesorul, nimeni, te face mama ta. Te naști sau nu te naști cu asta“. Poți să faci doctorate, poți să faci ce vrei, ai sau nu ai această vocaţie. La fel este și cu cîntatul. Eu am început o carieră solistică, am studiat în Anglia, am cîntat, am încercat, dar… sînt foarte legat de casă și de țară. Nu știu de ce nu m-am putut acomoda cu gîndul de a pleca și de a mă muta dintr-un loc în altul, cu tot cu valiză, și de a fi singur peste tot. Şi atunci am decis să rămîn acasă. Sînt și un idealist și încă mai cred că noi, tinerii, mai putem să schimbăm lucrurile în țara asta și să le facem chiar pe bune, cu sinceritate și fără interese personale, cu excepţia faptului de a avea cîștigul că facem lucruri și că toate acestea ne conferă și o ridicare a poziției şi a imaginii noastre în societate. Cu managementul am început de prin anul 2003-2004, organizînd tot felul de concerte de muzică gospel prin Oradea, Arad, Timișoara, adunînd studenți, tineri, prieteni (dirijam la vremea respectivă). Am făcut tot felul de proiecte. Eu fiind profan, nu m-a învățat nimeni să le scriu, dar aşa am cîştigat experienţă de la proiect la proiect.

Aşadar, exista ceva în această direcţie care nu vă lăsa să rămîneţi indiferent.

La fel și cu cîntatul. Nu am o bucurie mai mare decît să văd cum se construiește ceva la scenă, stau mult acolo și mă uit la tehnic. Am trăiri diferite: cînd organizez un spectacol precum cele din Opera Aperta îmi doresc să stau cu publicul și să mă bucur de el, să îmi dea lacrimile de bucurie și de împlinire că s‑a făcut, că s-a înfăptuit, că am ocolit toate piedicile şi am reuşit. Stînd în public, mă gîndesc ce fain ar fi fost dacă eram pe scenă. Cînd sînt pe scenă, mă gîndesc cum este să stau în public. Sînt două stări diferite. Cînd am intrat în Opera din Cluj, nu am visat niciodată să ajung managerul teatrului. Au fost niște tentative prin 2008, la Oradea, cînd era o schimbare de management la Filarmonica din Oradea și s-a dorit să merg acolo, dar mă bucur că nu s-a întîmplat, fiindcă nu mai veneam la Cluj și probabil și cariera mea solistică era alta. Deşi renunţasem la idee, în momentul în care Marius Budoiu, care îmi este prieten, mi-a spus că el nu mai vrea să rămînă în continuare, gîndindu-mă la viitorul acestei instituții pe care o iubesc ca și pe casa mea, am zis da. Pentru că eu aici am învățat meserie, am fost angajat solist la 19 ani și sînt legat trup și suflet de această clădire, de colegii mei. Ce a urmat, faptul că nu am dormit două săptămîni de la numire și m-am gîndit cum o să mă pot eu impune în fața unui sindicat atît de puternic, cum o să gestionez eu problemele cronice din această instituție. Cred că am reușit, cu un consum foarte mare de energie din partea mea, să am o relaţie foarte bună cu colegii mei. Acum, deja, e un mecanism care funcționează mai armonios. Am stat și i-am ascultat și i-am pus față în față și am încercat să îi împac pe unii cu alții de dimineață pînă seara. Am zis că numai popă nu am fost, pentru că era chiar ca la biserică aici.

Ce mai cîntă în acest moment Florin Estefan? Unde și în ce roluri?

Cînt în rolul Germont, în Traviata, am făcut Marcello, în Boema, am făcut Oneghin, am cîntat Don Carlo, Trubadurul, la Cluj. Am făcut două producții la Opera din Cairo, Traviata și Bal mascat, am mai avut niște colaborări cu Opera din Timișoara, mai cînt și vocal-simfonic, lieduri. Nu am de gînd să părăsesc scena. Pentru că, de cînd mă trezesc dimineața, primul lucru îmi încerc vocea, indiferent că am de cîntat sau nu. Urmează să debutez în toamnă, în Rigoletto și Forța Destinului, și apoi în Dama de pică.

Am ajuns, iată, la stagiunea 2017-2018. Dacă din punct de vedere bugetar lucrurile vor sta firesc mai departe şi veţi avea banii necesari pentru producţii, ce planuri aveți pentru 2017-2018?

Am mai inițiat un proiect în aer liber, aflat în cel de-al treilea an, se numește La operă… în 2017. Va fi pe 2 septembrie anul acesta. Îi spun „aperitiv al stagiunii“, pentru că programăm în acest concert (pe care îl facem pe esplanada teatrului) momente reprezentative din fiecare titlu al stagiunii care urmează. Acesta este un alt atu, dacă pot să îl numesc așa, sau mai mult o ambiție personală a mea. Am vrut să fac asta pentru că, fiind cîntăreț, știu că stagiunile se fac cu 3, 4, 5 ani înainte. Noi am încercat măcar cu un an înainte, dar o facem publică tot pe cîte trei luni, pentru că nu știm ce bani o să avem. După aceea, vom avea o colaborare cu Academia de Muzică și vom deschide efectiv stagiunea cu orchestra Operei și cu cîțiva cîntăreți din cadrul Academiei de Muzică. Mergem cu Evgheni Oneghin, în Festivalul de Operă de la Sibiu, după care, pe 1 octombrie, o să prezentăm o lucrare inedită – pentru că nu avem fonduri și nu mă pot baza să fac o producție nouă –, o piesă vocal-simfonică de Karl Jenkins, care se numește The Armed Man – A Mass for Peace. Am auzit-o prima dată în 2007, cînd eram student la Cardiff. Există şi un montaj video făcut de BBC Welsh, un montaj video care rulează pe parcursul lucrării, cu scene din războaiele mondiale, cu atrocitățile din acestea, care generează în public o adevărată revoltă împotriva violenței, promovează pacea și dorința de a fi liniște. Cred că va avea un succes foarte mare la Cluj. Vom aduce aici un cor din Cardiff, iar ei vin pe banii lor să cînte cu noi la Cluj. Faptul că iar se unesc oameni va genera, cred eu, o energie pozitivă și un mare succes.

Iată o manieră de a face un eveniment fără bani, în locul unei noi producții de deschidere de stagiune. Dar cred că e important – și asta am remarcat în tot ceea ce mi-ați spus – că dvs. credeți că evenimentul este imperios necesar în vremurile noastre, ca să atragă atenția asupra muzicii, chiar în cazul unei mari instituții de repertoriu, care, iată, se apropie de centenar.

Evenimentele sînt obligatorii. În octombrie-noiembrie, vom relua Werther, în rolul lui Charlotte va veni să cînte Adriana Feșteu, care vine din Cluj, dar este profesor asociat la Royal Academy din Londra. Ea va debuta în Werther. În Rigoletto, de la începutul lui noiembrie, îi vom avea ca invitaţi pe Cristina Păsăroiu şi pe Ștefan Pop şi va fi debutul meu în rolul titular. În același timp, începem să lucrăm pentru premiera cu Dama de pică de Ceaikovski, cu o prezentare în decembrie, dar oficial, în 27 ianuarie, cu George Petean în rolul lui Yeletsky, cu Tatiana Lisnic în rolul Lizei, cu Viorica Cortez în rolul Contesei bătrîne, și în rolul lui Herman vom avea o surpriză, unul dintre marii Hermani ai lumii. Regia și scenografia vor fi semnate de Cătălin Ionescu Arbore. Pentru balet, de anul viitor, va veni ca director al companiei Boris Nebyla (el a fost 12 ani solist al Operei de Stat din Viena, este soțul Simonei Noja, care este președinta onorifică a baletului, cu care sîntem prieteni). El va veni și va prelua frîiele baletului Operei, dar o va face pro bono, ceea ce este un cîștig fantastic pentru noi.

 

Interviu realizat de Oltea ŞERBAN-PÂRÂU

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13243 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }