Anul 2717. Visele cele mai negre ale Coaliției pentru Familie din 2017 s-au împlinit. România a devenit un stat în care majoritatea populației este atee, iar homosexualitatea, zoofilia, poligamia și toate celelalte pericole asupra cărora sîntem astăzi avertizați au devenit norma socială. Doar un mic grup de oameni rămîne atașat valorilor heterosexuale, în ciuda opiniei majorității societății. Aceștia cred în continuare că un barbat și o femeie pot forma o familie, în ciuda presiunii sociale contrare. O parte dintre aceștia sînt profund atașați valorilor creștine, la care nu vor renunța, cu prețul libertății și al siguranței personale.
Dar majoritatea se simte amenințată de această minoritate. Sînt strînse 30 milioane de semnături pentru o modificare a Constituției în care familia va fi definită oricum altfel decît legătura dintre un bărbat și o femeie: bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, un bărbat cu mai multe femei, o femeie cu mai mulți bărbați, mai mulți bărbați cu mai multe femei, om cu animal, om cu copac, om cu obiecte electrocasnice. Orice, numai căsătoria heterosexuală monogamă, nu.
Schimbarea cerută de Coaliția pentru Familie 2717 va nega dreptul la familie al creștinilor. Nimeni nu are nimic cu ei personal, evident, se vor putea iubi în spațiul privat, dar nu vor avea dreptul să le fie recunoscută relația heterosexuală monogamă în fața Statului și a celorlalți cetățeni. Mai mult, aceștia nu vor putea adopta copii, întrucît îi vor învăța să fie heterosexuali, îi vor îndruma pe căi considerate nenaturale în 2717, cînd majoritatea populației nu este de acord cu acest tip de relație.
Ba mai mult, consideră că majoritatea celor creștini sînt bolnavi și ar trebui să se trateze și să urmeze calea celorlalți, o alegere validată de dominația ateismului în societate. Coaliția critică intervenția altor entități, finanțatori externi, alte state sau uniuni politice, care cer României să acorde drepturi familiei heterosexuale monogame. Se arată că tradiția din ultimii 500 de ani în România nu este de partea acestui model de familie, care trezește sentimente negative în rîndul majorității populației. În ultimă instanță, Coaliția cere respectarea dorinței majorității populației de a schimba Constituția, pentru a intra în acord cu voința populară.
Aceasta este o distopie a cărei realizare este profund improbabilă (deși mediul public este populat de o imaginație apocaliptică ce avertizează că acolo vom ajunge, dacă nu vom face ceva să oprim drumul spre Sodoma). Dar nu este imposibilă. Sentimentele dominante dintr‑o societate se pot schimba, așa cum s-a întîmplat de multe ori în istorie. Modelele acceptate sau considerate „normale“ au o evoluție culturală ce nu poate fi prevăzută. Raportul dintre monogamie și poligamie este grăitor, existînd în istorie treceri în ambele direcții.
Însă distopia aceasta funcționează ca un exercițiu mental. Este oare dorința Coalitiei pentru Familie din 2717 una legitimă? Este procesul legislativ pe care aceasta îl declanșează unul democratic? Dacă nu, ce principiu ar putea fi invocat pentru a apăra minoritatea heterosexuală, pentru a proteja dreptul ei de a beneficia de protecție în fața legii pentru cuplurile bărbat-femeie pe care aceștia le practică? Și ce ne spune asta despre inițiativa Coaliției pentru Familie 2017?
Solutia vine din imaginea vălului ignoranței propusă de John Rawls. Trebuie să ne gîndim la un contract social cu care am fi de acord din principii obiective, nu subiective. Trebuie să ne pierdem identitatea de acum, cine sîntem, cum și unde ne-am născut, ce șanse am avut în viață și ce limitări. Să alegem un fel de societate, un set de reguli cu care am fi de acord indiferent cine am ajunge, în realitate, să fim. Indiferent că ne-am naște sau am ajunge homosexuali sau heterosexuali, că ne-am naște într-o societate în care majoritatea este atee și homosexuală sau religioasă și heterosexuală, ar trebui să alegem principii cu care să fim de acord și pe care să le respectăm atunci cînd ne întoarcem la identitatea noastră actuală.
Experimentul mental conturează o parte a soluției. Minoritatea heterosexuală din 2717 nu ar accepta un contract social care i-ar îngrădi libertățile religioase și sexuale și de asociere în familii conforme cu valorile ei. Ar căuta un fel de protecție politică, un set de condiții minimale de intrare în societate cu ceilalți. În 2717, conceptul de drepturi ale omului ar apărea de altă parte a taberelor decît în 2017, dar principiul ar fi același: de protejare a unei minorități împotriva dictaturii majorității.
Dar s-ar putea spune că majoritatea decide în multe momente importante. O guvernare politică de dreapta ar scădea taxele. Una de stînga le-ar crește. Nu este asta o formă de decizie luată de cei mulți împotriva celor puțini? Evident că este, dar problema este unde tragi linia între valori negociabile și valori nenegociabile. În alte vremuri, distincția dintre partide care urmăreau abolirea proprietății private și cele care o apărau a convers asimptotic spre dominația, finalmente prin dictatură și totalitarianism, a uneia dintre viziuni. În societăți în care proprietatea privată a fost acceptată ca drept fundamental al indivizilor, discuția s-a mutat spre o zonă negociabilă a impozitării, a graniței dintre bunuri publice și bunuri private, a relației dintre politic și economic etc. Iar cei care vor să renunțe la proprietatea privată pot să intre în asociații cooperativiste în care să-și pună proprietatea în comun. Un comunism privat, dacă vreți, dar fără să încalce dreptul la proprietate al celor care nu vor să renunțe la el.
Revenind la definiția familiei, ascunderea sub vălul ignoranței ne sugerează că oricare dintre noi ar prefera o societate în care să-și poată întemeia o familie recunoscută de Stat (chiar dacă nu recunoscută cultural de restul societății) unei societăți în care majoritatea să decidă. Este prudent, este rațional, este etică kantiană aplicată. Și este rezonabilă aici și acum, în fața referendumului care, probabil, se va organiza. Și, din păcate, probabil că va fi validat, iar Constituția, schimbată în asentimentul unei majorități mai mici sau mai mari a populației. Tot o distopie precum cea din 2717, dar una, din nefericire, foarte apropiată de noi.
Initiațiva Coaliției pentru Familie s-ar putea să aiba motive greșite, dar există mici șanse să aibă consecințe fericite. Majoritatea populației trebuie să decidă în ce fel de model politic vrea să trăiască. Unul în care majoritatea decide doar pentru că este majoritate și simte că are dreptate sau unul în care fiecare dintre noi să fie apărat și reprezentat indiferent dacă aparține majorității sau minorității. O societate în care am alege să trăim, indiferent de identitatea sau preferințele sexuale sau conjugale cu care ne naștem sau pe care le dobîndim.
Să fie oare doar o răstălmăcire, o coincidență, sau creștinismul chiar include o asemenea viziune care fundamentează latura sa universalistă, mutualistă și tolerantă față de presupusele greșeli ale altora ce ne-ar putea judeca ca greșiți la rîndul nostru? „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura“ (Matei 7:1-2). John Rawls nu ar putea decît să fie de acord.
Radu UMBREȘ este antropolog.