Stelian TĂNASE (născut la 17 februarie 1952, București) este un scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor, realizator de televiziune şi analist politic român. Stelian Tănase a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității din București în 1977. A fost un participant activ la evenimentele protestatare, revoluționare, din 21-22 decembrie 1989, care au dus la căderea regimului comunist totalitar. Imediat după schimbarea regimului, Stelian Tănase a devenit o personalitate de referință a societății civile românești, fiind membru și primul președinte al Grupului pentru Dialog Social (GDS) (din care, la înființare, mai făceau parte: Călin Anastasiu, Gabriel Andreescu, Dan Arsenie, Radu Câmpeanu, Magda Cârneci, Mariana Celac, Andrei Cornea, Mircea Dinescu, Radu Filipescu, Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Alexandru Paleologu, Dan Petrescu, Andrei Pleșu, Dan Oprescu, Anca Oroveanu, Mihai Șora, Alin Teodorescu, Sorin Vieru ș.a.m.d); a fost unul dintre fondatorii și redactorul-șef al revistei 22, publicată de GDS, împreună cu Dan Pavel, Gabriela Adameșteanu, Rodica Palade. A publicat romanele: Luxul melancoliei, Corpuri de iluminat, Playback, Maestro, Dracul și mumia, Moartea unui dansator de tango, Skepsis. A fost laureatul Premiilor Observator cultural, la categoria Proză, pentru romanul Skepsis (Editura Trei).
Necazurile domnului Prostel Grozavu
Fragment din romanul Cronica unui fapt divers
Aurora, cotidian popular, a publicat o poveste, dar nu știu cît e de adevărată. Și lui Zoe îi plac basmele, Șefu o știe și o cenzurează din cînd în cînd. Titlul: O exorcizare reușită într‑o biserică bucureșteană. Textul a fost publicat zece zile după Săptămîna Luminată din acel an. Domnului Prostel Grozavu, pomenit deja cîteva pagini îndărăt – i-a ars Land Roverul. Bani avea căcălău în bănci și la saltea, cum a afirmat, intervievat de Zoe. Abia îşi cumpărase un SUV tăciune și popa Cais ținuse o slujbă de sfeștanie în toată regula. N-a trecut săptămîna, și bijuteria a luat foc noaptea. Cum Poliția s-a dovedit nătîngă, dl Grozavu a înghițit calmante, s-a căutat la psihiatru şi s-a plîns oficial printr-un avocat. Cam la o lună, și-a cumpărat alt Land Rover, tot negru smoală, ca diavolul. Cînd i-a luat foc și acesta, în aceleaşi împrejurări, o lună mai tîrziu, dl Grozavu a luat calea bisericii. S-a înfățișat moaștelor sfîntului Dimitrie Basarabov, pe Dealul Patriarhiei. Auzise că sfîntul a salvat Bucureştiul de gripa spaniolă, de vise urîte, de invazii străine, de holeră, de nerozii, de lepră și rîie, de atacuri de panică. Ei bine, sfîntul învățase chiriașii să nu se mai bășească în societate. O cam făceau prin saloane, prin anticamere, în sălile de cinema. Auzise că înviase din morți pe unii mai pricopsiți, iar dacă îți pierdeai virginitatea, fato, te rugai cu ardoare la moaștele lui și deveneai iar fecioară cum ai fost pînă să-ți placă futaiul. Se puneau multe minuni pe seama sfîntului. Nu amintesc decît că, dacă pupai racla, ți se înmulțeau banii, nu și pîinile, ca în Evanghelii. Aflai că pe vecinul care a fugit cu nevastă-ta l-a mușcat o haită de cîini și l-a lăsat fără suflare pe maidan. Pe cel care te-a pîrît la Poliție îl găseai scrum la crematoriu. Cea mai mare minune a sa era că se transforma la supărare într-un cîine și umbla prin oraș să pedepsească pe cei cărora le puțea gura – pe clevetitori. Or, aici toată lumea clevetea, Istanbulul fiind aproape. Înțeleg de ce în vremea aia cîinii au fost alungați, neștiind care dintre ei era Sf. Dimitrie. Zis și Cîinitul. Cei care umblau vagabonzi pe ulițe au fost stîrpiți cu ciomagul, șbilțul și otrava. Se întîmpla prima dată în istoria orașului. A fost o faptă urîtă, rămasă multă vreme nepedepsită. Ca răsplată, Sf. Dimitrie a adus ciuma pe uliți. Mai tîrziu – după ispășirea păcatelor locuitorilor nevolnici ai Valahiei –, a salvat, milos cum e – a cîta oară? –, Bucureştiul. Cam atunci a şi fost zărit pentru ultima dată. Se transformase într‑un cîine și plana peste oraș tolănit pe un nor de culoare rogvaiv care se lățea pînă la orizont și ne lua lumina.
Încurajat de toate aceste ziceri, dl Prostel Grozavu a urcat în genunchi dealul Patriarhiei, cu schilozii, zănatecii, babele proaste, pocăiții și orbii. Ajuns sus, a sărutat racla. Spre marea lui dezamăgire, nu s-a întîmplat nimic. Asigurările au refuzat să-i plătească vreo sumă. Vestea rea e că incendiatorul tot nu a fost găsit. Dacă îl arestau, l-ar fi rupt în bucăți, l-ar fi tăiat cu drujba, i-ar fi ars ochii cu acid, i-ar fi tăiat coaiele cu briceagul. Cum nu găsise iertarea și pocăința, Sf. Dimitrie nu l-a ajutat, motivînd că dumnealui prea avea poftă de răzbunare. Poliția a ridicat nătîngă din umerii ăia strîmbi cu epoleți. Dl Prostel Grozavu s-a prezentat să mărturisească marile lui păcate tocmai în mahalaua Călărașilor. Popa Cais avea reputația unui mare duhovnic, lumea stătea la coadă la el. Şi o privire dacă-ţi arunca, erai vindecat. Se aștepta și o săptămînă în ploaie și frig în curtea minunatei lui biserici. Ziceai mersi dacă apucai să-i pupi vîrful pantofului. Nu mai zic să te asculte măcar un minut. Ca să-ți spună o vorbă trebuia să aștepți să moară cel dinaintea ta, ceea ce era complicat. Popa Cais înviase din morți într-un an necuviincios, 1778. Mai murise și în 1848 și înviase în 1888, apoi murise ca omul în 1925. În 1957, a apărut în pridvorul bisericii Sf. Mina. S-a spus că venea de la închisoarea Râmnicu Sărat. Alții au zis că fusese îngropat în cimitirul din vecini, desființat de Armata Roșie, și cărat cu roaba în afara orașului, pe cîmp. Ceea ce popa Cais nu acceptase în ruptul capului. A hotărît să se întoarcă la enoriașii lui în 1991. A înviat într-o zi de Sfînta Maria. Arăta neschimbat.
Dl Prostel Grozavu s-a gîndit că trebuie să fi avut niște greșeli neîndreptate, dacă Domnul îl lovea ca pe un trufaș și un blasfemator. Pe scurt, cum își cumpăra un SUV negru, se găsea un necunoscut să-i dea foc. Păcătosul era o figura interlopă arhicunoscută, făcuse multe rele. Minţise, tîlhărise, luase viață de om. Apăruse și pe prima pagină în Aurora – Afacerile murdare ale mobsterului Prostel Grozavu, titrase cu emfază dl Zaț, ca să ia ochii. Popa Cais, pupa-i-aș degetul mic, cel cu inelul de tinichea, l-a primit și spovedit ca pe toți păcătoșii și săracii cu duhul din Gubernie. Așa a aflat Zoe a noastră de tărășenie și a scris cu aplomb în gazetă. Exasperat și încărcat de ură, i-a cerut lu Popa Cais să scoată dracii din el. Că era îndrăcit, clar. Părințelul i-a spus că trebuie să se curețe la suflet și la trup dacă vrea mîngîiere cerească. Nefericitul a întrebat cît îl costă? Și cîți bani adică tre’ să doneze bisericii. Mulți, dacă îl ai pe dracu’ strecurat în trup. Plîngăciosul domn Grozavu a zis că e posedat. Părintele l-a întrebat fără înconjor. Ești sau nu ești îndrăcit? Da, a zis mafiotul. Un drac îi umbla brambura prin mațe. Îl simt. Lui îi datora vînturile groaznice pe care le trăgea. Dracul dormea ghemuit în plămîni și se hrănea din inima lui, deși suferise un infarct și avea de vara trecută un bypass. Dacă te intersectai cu dl Grozavu, scotea din servietă radiografiile și te silea să-i asculți explicațiile. Asta a făcut și cu popa Cais. Uite inima mea, l-a înștiințat ceremonios și i-a arătat pe radiografie un anume loc unde se vedea ceva mic, ascuns în cutia toracică. L-a pupat zgomotos cu buzele lui slinoase și a zis: Mi-a fost băgat în corp un drac cînd mă găseam întins pe masa de operație. Era ceva adevărat în acest zvon. Chirurgii l-au plasat acolo ca să scape spitalul de Satana. A fost prins cu plasa de fluturi, după ce au dat cu parfum de iasomie și l-au amețit. Băgase niște viruși în instalația de aer condiționat, sub tencuială, în țevile de calorifer. Infestase spitalul atît de tare, încît ieșeai de acolo mai bolnav decît intrai. Cu ce n-au dat!?… Cu praf DDT, cu urină de femei gravide, cu pilitură de fier, cu praf selenar. Dracul cînta nopțile la acordeon și striga măscări pe coridoare pînă cînd se rușinau pacienții. Ca să nu-l mai audă, au trecut la un tratament cu somnifere. A durat pînă cînd proviziile de pilule și injecții s-au terminat. Au dat drumul la sirena antiaeriană nefolosită în Al Doilea Război Mondial și s-au ales cu timpanele sparte. L-au prins cu aparatul Roengen și i l‑au plasat domnului Grozavu în corp pe cînd se găsea sub efectul anestezicului. L-au uns cu spirt medicinal, l-au descîntat de deochi. Nişte dame țuț i-au făcut clismă, l-au tuns pe la coițe, i-au frecat unghiile cu periuța, i-au supt limbuța. I-au deschis cu bisturiul cutia toracică, au pus acolo dracul despre care vorbeam și l-au închis la loc cu ață de cusut de la merceria din colț. Conclavul de medici în salopete verzi și portocalii a hotărît că e mai bine să-i scape viața și să ia și drăcușorul bucluclaș. Altfel, s-ar fi dus alături în camera de gardă să tragă un chef cu infirmierele. Acestui fapt i se datorează faptul că, la data scrierii cronicii, era bine mersi. A început un tratament postoperatoriu, după trei zile petrecute sub aparate la secția de reanimare, apoi la terapie intensivă. Din fericire, au renunțat să‑l împăieze, după cum cerea protocolul. Abia la ora 1.24, după miezul nopții, i-au închis cutia toracică. Îl avea pe drac deja, pus bine la păstrare.
Dl Prostel Grozavu, în loc să fie fericit că aparține unui regn aparte, i-a tîrît pe acei chirurgi prin tribunale cu un proces murdar. A cerut marelui avocat Alfred Guttman să îl asiste. A fost descumpănit cînd popa Cais l‑a lovit peste gură și i-a poruncit să renunțe, întrucît face un mare păcat. Fii fără grijă, te ajută biserica, nu avocații! L-a întrebat dacă a auzit despre exorcizare. Nu, a zis. Nu avea școală, fusese orfan și frecventase mai mult maidanele, prin Dristor și Vitan, mă înțelegețI, părinte. Zoe a notat în carnetul ei că a făcut o donație bisericii Sfîntul Mina, cît să gătească la prînz o masă caldă pentru sărăcimea mahalalei cît o ține iarna. În plus, banii ajungeau să repare și clopotnița. Părinte, i-a zis ca un năpăstuit, știi să alungi dracii? Te lepăd de toate necurățeniile! Nu vreau clismă. Am mai făcut. Şi dracu este, afurisitul, tot acolo. Om te fac! a răspuns popa Cais și s-a rugat pentru nefericit îndată. Degetele de la picioare îi înghețaseră, iar vîrful nasului și urechile se învinețiseră. Dl Prostel Grozavu nu simțea frigul din naștere, așa îl fătase mă-sa, și-a amintit după ce a rămas iar fără Land Rover. Mergea despuiat prin zăpadă, de rîdeau și curcile la vederea lui. Numai dracul din cutia toracică nu rîdea, stătea ghemuit și posac. Se trezise din somn și se agita. Era rost de halit cîte ceva. L-au întins pe dl Grozavu pe o năsălie mirosind a colivă și lumînări. Părintele a făcut cîteva pase, a pupat crucea aceea mare și grea de la piept. A început să bolborosească, să-și ridice ochii spre altar. A ținut o slujbă lungă cu moliftele Sfîntului Vasile cel Mare şi a zis cu patos rugăciunile Sfîntului Ioan Gură de Aur. A strigat apoi cu furie spre diavol să iasă de acolo fără întîrziere.
Dl Prostel Grozavu nu mai ținea minte nimic și n-a știut să răspundă întrebărilor puse de cronicar. Sau a murit numai de la brîu în sus. Nu și-a mai simțit nasul, iar inima a încetat să ticăie. Doar picioarele i-au rămas neatinse, cînd și cînd le ridica spre tavan. Popa Cais i-a lovit genunchii cu un ciocănel. Cînd s-a trezit dl Prostel Grozavu, dracul își luase tălpășița printr-o fereastră a salonului. Popa Cais a închis-o repede, se făcuse frig. Ce dacă exorcizatul nu simțea nimic! A fost cu noroc. Land Roverul, negru smoală, i-a fost returnat de Societatea de asigurări, chiar a doua zi. Bref, pînă aici ținea articolul semnat de Zoe Firescu. Iubite cititor, nu sînt sigur că lucrurile au decurs exact cum ne-au fost înfățișate în gazeta Aurora, cotidian popular. Am îndoieli că exorcizarea a fost corect relatată. Cert – dra Zoe Firescu nu a asistat. Dl Porfiriță Zaț i-a spus bravei gazetărițe să nu mai vină cu prostii d-astea la el. Șeful este un raționalist, un spirit științific, ateu convins. Nu-l prostești cu istorii obscurantiste.