Lovituri de teatru…

După istoriile atît de complex orchestrate din Viaţa lui Kostas Venetis, Textele de la Monte Negro, Moartea lui Siegfried sau Năluca, Octavian Soviany – unul dintre puţinii autori români contemporani despre care se poate spune că sînt „scriitori totali“, ilustrîndu-se în genuri pe cît de variate, pe atît de dificil de stăpînit, toate împreună şi fiecare în parte, la nivel de excelenţă – pare să-şi fi acordat, în cea mai recentă carte a sa, un moment de răgaz, luîndu-şi libertatea de a se juca, degajat şi ingenios în egală măsură, cu literatura şi cu convenţiile acesteia, obişnuit să varieze încontinuu registrele şi să-şi provoace, probabil cu un reţinut amuzament, cititorul. „Am scris acest roman din plăcerea de a povesti, poate şi din pasiunea pentru Dumas“, mărturiseşte autorul. Prezentul naraţiunii e numai întîmplător cel al zilelor noastre – un narator care împrumută cîteva dintre coordonatele autorului de pe copertă (şi-a lansat de curînd Viaţa lui Kostas Venetis…), mai mult martor decît actor implicat activ în cursul „evenimentelor“, îşi introduce cititorul în atmosfera anului 2013. Nu e atmosfera cotidianului banal şi a obsedantei tranziţii post­comuniste, ci mai degrabă una specifică romanului gotic, cu case vechi, bîntuite de spirite şi găzduind „întîlniri“ la […]